Atunci când o carte e comparată cu „Jocurile foamei” și seria „Cântec de gheață și foc”, știi că ai în față un bestseller în miniatură. Sunt doar câteva dintre elogiile pe care le primea Pierce Brown în 2014, atunci când „Furia roșie” era lansată cu surle și trâmbițe…dar nu singurele. Asociată și unor alte nume, precum „Jocul lui Ender”, „Star Wars”, dar și „Principele” de Machiavelli, „Împăratul muștelor” sau „Minunata lume nouă”, romanul de debut și prima carte dintr-o serie de trei câștiga suficiente aprecieri pentru a ne convinge să o încadrăm la categoria „Cartea săptămânii”.

Desigur, vei spune poate, câte apariții literare nu se lansează în zbor în mod fulminant, pentru a eșua apoi în mod lamentabil să își convingă cititorii? E deja un fenomen ca editorii să însoțească multe titluri noi cu promisiunea de a egala sau chiar depăși bestsellere ale trecutului, însă, în cazul „Furiei roșii”, elogiile chiar și-au nimerit ținta. După părerea noastră, cartea americanului Pierce Brown își merită cu prisosință comparațiile elitiste și se dovedește una dintre cele mai promițătoare distopii Young Adult de la Hunger Games încoace.

Încă de la primele pagini, vei realiza mulțumit că aspectul la care Brown excelează e crearea de lumi noi, prospețimea cu care zugrăvește o societate a viitorului terifiantă și totodată extrem de ispititoare. În „Furia roșie”, umanitatea a reușit deja de secole bune să colonizeze întreg Sistemul solar, ceea ce a dus-o însă doar superficial mai departe pe scara evoluției. Pe măsură ce știința și tehnologia au avansat, politicul a retrogradat, iar democrația a murit atunci când pământenii au fost învinși de rasa omului superior de pe Luna. În urma acestui conflict, rasa umană e împărțită în mai multe caste, separate în funcție de trăsăturile principale pe culori: Auriii sunt liderii absoluți, supraoamenii ce se aseamănă mai degrabă zeilor, iar Argintii vin imediat în urma lor. Violeții sunt artiștii nebuni și neînțeleși, iar cei Gri se ocupă cu paza și protecția. Rozul oferă plăcerea, iar Roșul, cel din urmă, sunt sondorii, ultima treaptă a umanității, cei care trudesc în neștiință pentru ca celelalte clase (cu precădere cele superioare) să se poată desfăta. Sunt doar câteva dintre categorii, parte a unui tablou mult mai complex.

Eroul nostru, Darrow, e, firește, un astfel de Roșu supus, dar de nesupus. Trăiește pe Marte și e un Sondor al Iadului care se ocupă cu extracția de heliu pentru a terraforma planeta pe care o crede nelocuită și despre care i s-a povestit că va salva umanitatea, oferind un loc de trai pentru milioanele de suflete năpăstuite. În vârstă de doar 16 ani, dar trăind într-o lume în care la 30 poți fi considerat bătrân, Darrow trăiește cu iluzia că prin sacrificiul său asigură progresul omenirii, dar adevărul e că îi pasă mai tare de Laurul pe care îl poate câștiga dacă își dublează producția și care ar aduce sieși și familiei sale o rație mai mare de bunuri și de mâncare. Deși se depășește pe sine și sparge recordurile de extracții, Darrow constată că sistemul oferă încă o dată întâietate unei alte case, Gamma, și e obligat să se întoarcă acasă, la soția Eo, cu mâna goală. Furia care se aprinde în sufletul tânărului e însă departe de spiritul de rebel al fetei pe care o iubește: Eo îl incită să sfideze legile stabilite de Aurii, ceea ce va declanșa o adevărată catastrofă. Cu oamenii pe care îi îndrăgește cel mai tare amenințați, martor al unor evenimente tragice pe care preferăm să nu ți le dezvăluim, Darrow e obligat de circumstanțe să devină un rebel, membru al organizației „teroriste” Fiii lui Ares, și să ia calea negânditului: e transformat în Auriu prin operații dureroase și, precum un Spartacus al viitorului, intenționează să distrugă societatea din interior. Astfel, eroul devine cursant al unei școli care pregătește viitorii lideri ai societății angrenându-i într-o luptă pe viață și pe moarte, a la „Jocurile foamei”, în care casele numite după zeii romani trebuie să se bată una cu alta pentru victorie în ceea ce seamănă foarte tare cu un joc de strategie în care Cersei și Tyrion Lannister s-ar descurca de minune.

Am adus mai sus aminte de Spartacus, și nu am făcut-o degeaba. Precum „Game of Thrones”, și Pierce Brown se inspiră din istorie și transformă societatea  Auriilor într-o reeditare a Romei Antice, în care puterea e singura care contează, teritoriile cucerite sunt subjugate, iar familia și legăturile de sânge sunt mai importante decât orice. Deși Darrow e Roșu și, prin natura umană, nu ne putem abține să simpatizăm cu „the underdog”, tot trebuie să recunoaștem că Auriii sunt fascinanți prin dinamica lor complexă, prin politica înșelătoare, prin pânza de intrigi și înșelătorii în care inteligența, onoarea și forța inumană sunt țesute fascinant, iar cititorul e prins precum o musculiță nevinovată momită de păianjenul viclean, respectiv autorul Pierce Brown.

Într-adevăr, ceea ce departajează „Furia roșie” de toate pretendentele Young Adult la categoria de viitoarea „Hunger Games” este exact această țesătură măiastră. E de la sine înțeles că o operă influențată de unul dintre cele mai fascinante sisteme politice, Roma Antică, e mai mult decât o simplă carte pentru tineri. Și te sfătuim să nu te lași amăgit de încadrarea Young Adult a romanului: deși e adevărat că, în mare, Cartea săptămânii noastre se circumscrie caracteristicilor acestui gen (are un protagonist adolescent care zguduie din temelii o societate nedreaptă), în rest „Furia roșie” are puține elemente care să îi justifice această încadrare. Dimpotrivă, e plină de violență, uneori revoltătoare, de limbaj obscen și de multe scene care, în cazul unei adaptări cinematografice, ar trebui să fie cenzurate.

Așa cum te așteptai, „Furia roșie” a atras atenția marilor nume de la Hollywood. Inițial, drepturile de ecranizare au fost cumpărate de Universal Pictures (chiar în 2014, în anul lansării), dar de atunci zvonurile au indicat mai degrabă către transformarea seriei într-un serial pe care „se bat” cei trei giganți, Netflix, Amazon și HBO. Amintim de ecranizare deoarece „Furia roșie” strălucește cu ceea ce e un indiscutabil șarm cinematografic: pasul alert, descrierile vivace, storytelling-ul vizual, răsturnările de situație epice, a la Urzeala tronurilor, și imaginația debordantă te fac să te simți că citești o carte și vizionezi un film, în același timp. Parcă de la „Stăpânul inelelor” nu a mai strigat o carte atât de intens „adu-mă pe ecran”, ceea ce, în cazul lui Brown, e un mare atu.

Că nu te vei putea opri până ce nu vei devora de la cap la coadă „Furia roșie” e o certitudine. Însă la fel de important e faptul că opera va sta cu tine mult timp după ce s-a încheiat, deoarece mesajul pe care îl transmite e extrem de profund și în ton cu societatea actuală. În Cartea săptămânii noastre democrația a murit, una dintre temerile societății noastre. Stratificarea socială e mai acută ca oricând, iar egalitatea e o iluzie. Discriminarea din rațiuni ce țin de „culoare” e altfel interpretată, dar aluzia e la locul ei. Ideea conform căreia tehnologia ne poate face mai buni, dar ne poate scăpa de sub control, e nelipsită.

Cu alte cuvinte, „Furia roșie” e romanul pe care trebuie să îl citești acum (înainte să ajungă noul „Game of Thrones” despre care toată lumea vorbește). Cartea săptămânii noastre este urmată de „Furia aurie” și de „Furia Dimineții”: trebuie să ți le achiziționezi la pachet, deoarece nu te vei putea opri după prima. În 2018, Brown a dat startul unei noi serii, ale cărei evenimente se petrec la ceva ani după acțiunea din primele 3, prin „Furia de fier”. Mai mult, ne așteaptă alte titluri noi în ceea ce se anunță a fi cel mai puternic fenomen literar al momentului.

Tu ai citit „Furia roșie”? Ce impresia ți-a lăsat seria lui Pierce Brown?