Se spune că literatura cu adevărat măreață vine cu un anumit preț, iar, în cazul figurilor pe care le amintim azi, cu prețul unui viciu. Mulți scriitori au căzut în capcana dependențelor, firea lor creativă fiind de multe ori umbrită de diverse slăbiciuni. Argumentându-și că nu fac decât să studieze natura umană sau poate apelând la orice stimul pentru a-și depăși limitele, autorii celebri s-au dovedit iremediabil atrași de tentații peste tentații. Descoperă mai jos numele mari scriitori cu vicii și află care erau „pasiunile” ce amenințau să le acapareze chiar mai mult timp decât iubitele lor opere!

Geniali, dar dependenți: 5 scriitori cu vicii celebreSe spune despre Balzac că bea nu mai puțin de 50 de cafele pe zi, număr care e însă pus sub semnul îndoielii de multe voci contemporane. Explicația pare să rezide în faptul că celebrul autor al „Femeii la 30 de ani” folosea ca recipient micuțele cești pariziene, mult mai delicate în comparație cu cănile rubiconde din care ne bem noi licoarea dimineții azi. Chiar și în ciuda acestui fapt, se poate spune că scriitorul francez căzuse în patima viciului cafelei. Atunci când doza zilnică nu i-a mai fost de ajuns, a apelat la boabe de cafea uscate, tehnică pe care nu o recomanda însă decât „bărbaților excesiv de viguroși”. Ca în cazul tuturor dependențelor, și relația dintre Balzac și cafeaua sa era una de iubire-ură! Pe de o parte, Honoré descria procesul de pătrundere a cafelei în trup ca fiind unul profund nociv pentru sistemul digestiv, dar provocator de idei. Pe de altă parte, tot Balzac e citat cu următoarea afirmație deloc laudativă la adresa cafelei: „Mulți oameni pretind că îi inspiră, dar, așa cum o știm cu toții, cafeaua doar îi face pe oamenii plictisitori încă și mai plictisitori”. Prin urmare, e greu de spus cât de tare îi plăcea, de fapt, viciul său.

Geniali, dar dependenți: 5 scriitori cu vicii celebre

Poetă de o deosebită sensibilitate, Elizabeth Barrett Browning scria versuri de o asemenea profunzime și cu o imaginație atât de debordantă, încât mulți le-au atribuit farmecul dependenței sale de opium. Englezoaica insista că de fapt drogul îi era administrat doar ca medicament, amintind de originea „pasiunii” sale pentru el: la 15 ani, suferind de o lovitură la coloana vertebrală, a început să îl folosească pentru a calma durerea. La 30 de ani începe din nou să sufere de afecțiuni ale inimii și plămânilor, iar opiumul reintră în joc. În fața fratelui îngrijorat, într-un schimb de scrisori ce a rămas posterității, Elizabeth Barrett Browning își motiva viciul, punctând faptul că are pur și simplu o utilizare medicală. În realitate, se pare că poeta își administra în 1845 circa 40 picături de laudanum, o doză aproape fatală, ce nu ar fi putut să îi fie prescrisă de vreun doctor. Într-un moment de sinceritate, autoarea exclama că tot ceea ce își dorește este „să trăiesc singură pentru trei luni într-o pădure de castani și cedri, într-o succesiune de paragrafe poetice și morfină”. Dacă din aceste sensibile cuvinte nu exultă dragoste, noi nu mai știm ce să mai spunem!

Geniali, dar dependenți: 5 scriitori cu vicii celebreF.M. Dostoievski e, cu siguranță, unul dintre geniile literaturii. Precum toți maeștrii cuvântului scris, și rusul a trebuit însă să se confrunte cu demonii lui. De data aceasta, vorbim despre patima jocurilor de noroc. După moartea apropiată a fratelui și a soției sale, scriitorul era pe marginea prăpastiei, tendințele depresive fiindu-i accentuate și de către datoriile care se adunau lacome în jurul său. A fost momentul de slăbiciune ce l-a determinat să devină un adept al ruletei. Amplitudinea viciului a fost descrisă chiar de către Dostoievski ce afirma, fascinat, că încep să resimtă „convulsii” de fiecare dată când aude, chiar și de la depărtare, sunetul banilor aruncați pe masa de joc. Gurile rele nu ezită să pună și finalul grăbit al „Crimă și pedeapsă” pe seama necesității de a face rost de bani de la editor. Însă cea mai ironică mișcare din partea lui Dostoievski a fost scrierea cărți „Jucătorul”, în care vorbea tocmai despre dependența de jocurile de noroc, care i-a adus la rândul ei fonduri pentru pariurile ulterioare. Până la sfârșitul vieții, Dostoievski a reușit să scape de patima sa.

Geniali, dar dependenți: 5 scriitori cu vicii celebre

Unul dintre inițiatorii mișcării Generației Beat, William S. Burroughs a promovat libertatea în scrierea creativă, dizertând pe baza sexului, a drogurilor, a ocultismului și a legăturii acestora cu creativitatea. Nu e de mirare că heroina a fost doar unul dintre punctele slabe ale acestui scriitor cu vicii. Se pare că a fost consumator de droguri cu diverse grade de dependență pe tot parcursul vieții și că, în momentul morții sale, la venerabila vârstă de 83 de ani, se trata pentru abuzul de metadonă. Precum precursorii săi, și Burroughs a scris fervent despre droguri, considerându-le o metodă de a-ți stimula creativitatea, iar scrierile sale, atât de relevante pentru epoca Generației Beat, sunt de multe ori divagații semi-autobiografice pe tema consumului de heroină.

Geniali, dar dependenți: 5 scriitori cu vicii celebreNu puteam uita din păcate de alcool, atunci când vorbim despre patimile ce i-au făcut prizonieri pe scritorii cu vicii celebre. Această tentație a fost preferată de nume mari precum Fitzgerald, Dorothy Parker, John Cheever, dar probabil cel mai celebru exponent al dependenței de alcool rămâne Ernest Hemingway. Precum Elizabeth Barrett Browning, și americanul a început să bea pentru a alina durerile provenite de la o accidentare, dar alcoolul i-a rămas fidel companion pe tot parcursul vieții sale. „Am început să beau de la 15 ani și puține lucruri mi-au dăruit o plăcere mai mare” și „Băutul nu era nici snobism și nici semn de rafinament și nici cult; pentru mine, era la fel de natural ca mâncatul” sunt numai câteva dintre citatele care reflectă dragostea pe care Hemingway a purtat-o dintotdeauna alcoolului.

Tu știai despre dependențele acestor scriitori cu vicii? Cu ce alte exemple de patimi ai putea completa lista noastră?