Nu mai e mult până la sărbătorile de iarnă, iar noi am început deja să ne facem planuri și să concepem liste peste liste. Firește, cărțile ocupă, ca întotdeauna, un loc de frunte printre alegerile noastre, și unde puteam căuta o inspirație mai generoasă decât la un autor celebru? Recunoscută pe plan internațional mai ales grație romanului istoric de notorietate „Privighetoarea”, ce spune povestea dramatică a două surori în timpul ocupației naziste a Franței, Kristin Hannah s-a născut într-o familie americană care respecta „comuniunea cu natura” și lectura. Povestind site-ului BookBub că tatăl său dăruia înainte de fiecare camping în sălbăticie câte o carte și că apoi copiii citeau la lumina lanternei, ghemuiți în sacul de dormit, Kristin Hannah ne pictează tabloul unei copilării idilice, dar ne și sfătuiește în legătură cu operele de făcut cadou în luna care urmează (și nu numai). Descoperă în rândurile de mai jos 4 cărți recomandate de Kristin Hannah, autoarea recent lansatului „Un nou început”.

In căutare de inspiraţie pentru cadouri? Kristin Hannah ne spune care sunt cele mai bune cărți pe care le a primit vreodatăCe spui despre râuri de ciocolată caldă, despre bomboane care nu se mai termină niciodată sau despre lampadare concepute din acadele? Ca adult, este destul de probabil ca imaginea să îți evoce mai degrabă pericolele consumului excesiv de zahăr asupra sănătății, dar atunci când ești copil, înșiruirea de minuni de mai sus te va face să freamăți de nerăbdare. „Charlie și fabrica de ciocolată” nu este fără motiv una dintre cele mai iubite cărți pentru copii scrise vreodată: stilul lui Roald Dahl e plin de imaginație, evocând cele mai fanteziste dulciuri care îți lasă gura apă chiar și atunci când te-ai certat cu caloriile în exces. Celebrul titlu a fost inspirat de secretomania ce însoțea afacerile companiilor producătoare de dulciuri în anii copilăriei lui Dahl, atunci când rețetele erau păstrate cu sfințenie, iar spionii care să fure liste de ingrediente magice erau un lucru la ordinea zilei. Cum suntem siguri că subiectul îl cunoști prea bine, încheiem cu spusele lui Kristin Hannah despre prima carte de pe lista noastră: „De fiecare Ajun, părinții mei ne dăruiau un singur cadou – întotdeauna o carte – pe care o puteam deschide în acea noapte. Dintre multele pe care le-am primit, cea pe care mi-o amintesc cel mai bine este „Charlie și fabrica de ciocolată”, de Roald Dahl. A devenit prima carte iubită a copilăriei mele. Am citit-o o dată iar și iar.

In căutare de inspiraţie pentru cadouri? Kristin Hannah ne spune care sunt cele mai bune cărți pe care le a primit vreodată

Firește că una dintre cele mai talentate scriitoare de romane istorice ale momentului trebuia la un moment dat să fie marcată de o operă aparținând acestui gen. La 19 ani, Hannah povestea că pornea în prima aventură solitară din viața sa, un semestru de studiu la Londra. În tradiția familiei, mama i-a dăruit înainte să plece o carte, magnifica „Katherine” de Anya Seton. Nu numai că drumul a devenit mai scurt, povestea autoarea, dar romanul a schimbat contextul în care s-a raportat de atunci la capitala britanică. Exuberant, bogat, viu, al doilea titlu de pe lista noastră de cărți recomandate de Kristin Hannah spune povestea relației ilicite dintre Ducele de Lancaster, Ioan de Gaunt, și Katherine Swynford, cei care au dat naștere celei mai mari părți a linii regale a Scoției și a Angliei. Suntem în secolul al XIV-lea, atunci când Moartea Neagră, sărăcia și despotismul erau toate coordonate ale unei vieți trăite pe muchie de cuțit. E însă și o eră a eroilor, a cavalerilor și a dragostei pasionale, așa cum este cea trăită de cei doi protagoniști. „Katherine” s-a clasat printre primele 100 de cărți cele mai iubite de poporul britanic conform unui sondaj realizat de BBC, un motiv în plus să o faci cadou unei persoane pasionate de istorie și de romantism.

In căutare de inspiraţie pentru cadouri? Kristin Hannah ne spune care sunt cele mai bune cărți pe care le a primit vreodatăExistă cărți scrise cu atât de mult har încât de la primele pagini devii prizonier al universului lor. Pentru „O zi din viața lui Ivan Denisovici”, experiența e cu atât mai provocatoare cu cât romanul autorului distins cu Premiul Nobel Aleksandr Soljenițîn descrie o experiență traumatizantă care se suprapune unei singure zile trăite într-un gulag rusesc. Textul a fost publicat pentru prima dată în 1962 în revista Novii Mir (Lumea Nouă) și se spune despre acest roman legendar că a schimbat pentru totdeauna fața Uniunii Sovietice. Soljenițîn scrie în spiritul marilor clasici, iar narațiunea sa are forța unui Tolstoi și a unui Dostoievski, cu singura diferență că ceea ce citim aici are la bază fapte reale. O lăsăm acum pe Kristin Hannah să îți spună de ce e musai să faci cadou a treia carte de pe lista noastră unei persoane dragi: „Cred că uneori Universul ne dăruiește cărți, de asemenea. Într-un astfel de exemplu, ne aflam într-o altă excursie de familie, și nu puteam aduce prea multe cu noi. Am găsit o carte pe care cineva o lăsase pe o masă de lemn în apropierea locului în care campasem. Era chiar acolo, singură, așteptându-mă: „O zi din viața lui Ivan Denisovici” de Aleksandr Soljenițîn. Această carte remarcabilă a fost începutul poveștii mele de dragoste cu literatura rusă și cu viața rusească. E o carte mică care cuprinde un mare pumn emoțional”.

In căutare de inspiraţie pentru cadouri? Kristin Hannah ne spune care sunt cele mai bune cărți pe care le a primit vreodată

Încheiem cu una dintre cele mai celebre cărți, cea despre care putem afirma că a șlefuit în mare parte lumea literară așa cum e ea azi. Despre J.K.Rowling s-a spus de nenumărate ori că a făurit de una singură o generație de cititori, dar reușita ei e și mai mare: a influențat și mai toți scriitorii de fantasy și nu numai ai zilelor noastre. Este și cazul lui Kristin Hannah, care ne povestește cum a intrat în posesia lui „Harry Potter și piatra filosofală”. „Acum mulți ani, când eram o mămică tânără, mi-am adus fiul la o conferință de carte din New York. Ne-am plimbat amândoi de jur-împrejur, cu ochii larg deschiși la șirurile nesfârșite de cărți ce urmau să fie publicate. Un reprezentant al editorului meu de atunci m-a luat deoparte și mi-a înmânat o primă ediție a unei cărți pentru fiul meu. Niciunul dintre noi nu auzise de ea. „O să-ți placă”, reprezentantul ne-a spus amândurora. Cartea: „Harry Potter și piatra filosofală”.

Tu ce părere ai despre cele 4 cărți recomandate de Kristin Hannah? Care dintre titlurile de mai sus ți se pare cel mai potrivit pentru a fi făcut cadou?