Genul memorialistic are avantajul de a ne introduce în intimitatea personalităților pe care le admirăm. După ce am citit romanele sau diferitele volume de specialitate și ajungem să cunoaștem universul operelor lor, să-l admirăm este interesant să descoperim și viața intimă a personalităților – cum au trăit, cum au gândit, în ce mod au interacționat cu contemporanii – foarte mulți celebri, la rândul lor – și cum au făcut față „terorii istoriei”. Mărturiile acestora au de multe ori valoare de document istoric aparte, chiar prin modul subiectiv în care descriu evenimente cruciale din istoria noastră ca neam. Să pătrundem în intimitatea unora dintre marile personalități culturale și să descoperim 4 jurnale de neratat.

În intimitatea marilor personalități culturale. 4 jurnale de neratatUn jurnal atipic, care nu notează evenimente cotidiene, ci evenimente ontologice, ideile filozofice și miturile proprii gândirii lui Constantin Noica, este „Jurnalul filozofic”. „Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături. De aceea nici nu trebuie lecții” spune Constantin Noica în acest volum. Și poate chiar acesta este și spiritul „Jurnalului filozofic”. Reflecții pe teme diverse – parabola fiului risipitor, sensul școlii și al unui magister, al filozofiei și rolului ei în Cetate, tema feminității – conturează tabloul gândirii filozofului. Iar starea de spirit pe care ne-o oferă este curiozitatea și dorința de a explora, de a descoperi pe cont propriu uimitoarea lume a ideilor, așa cum ne este revelată de filozof. Relația dintre magister și discipol, învățător și învățăcel este înțeleasă de filozof în spirit socratic: „Discipolul vine la tine să-ți ceară.Tu trebuie să-l înveți că n-are nimic de primit, că trebuie să crească. Discipolul vrea să devină iederă.Trebuie să-l lași să fie ce trebuie să fie: chiar buruiană. Și cel mai frumos sfârșit al tău – fertilitate – e să te năpădească buruienile”. În concepția lui Noica rostul învățătorului este acela de „a-l pune pe cale” pe cel care vrea să învețe, pe calea către el însuși, pentru descoperirea propriilor adevăruri. Sensul filozofic al parabolei fiului risipitor l-a preocupat pe Noica, așa cum el însuși spune: „Revăd tot Jurnalul. Ce închide el, în fond? Numai două lucruri, două mituri proprii: mitul Şcolii şi mitul Fratelui. Şi poate că nu sunt nici măcar două, ci e unul singur. Căci sunt eu însumi Fratele, care caută, prin Şcoală, împăcarea cu lumea: cu fiii ce vin, cu fiii ce pleacă în lume”. „Jurnalul filozofic” oferă cititorilor privilegiul de a se afla în intimitatea ideilor care l-au preocupat pe Constantin Noica, cel care a contribuit la formarea unora dintre marile personalități culturale contemporane și ne-a vorbit atât de frumos despre profunzimile sufletului românesc.

În intimitatea marilor personalități culturale. 4 jurnale de neratatȘi pentru că am amintit de sufletul românesc, iar 2018 este anul centenarului Marii Uniri o lectură interesantă despre anii primului război mondial este „Jurnal de război – 1916-1917” al reginei Maria a României. Rolul reginei Maria în înfăptuirea Marii Uniri a fost unul crucial. „Războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste” spune Constantin Argetoianu în volumul său de memorii. În tranșee, alături de soldați, în spitale de campanie îngrijind pe cei răniți, „Regina soldat” și „Mama răniților”, Maria a României s-a folosit de toată influența sa, într-un impresionant efort diplomatic pentru a duce la împlinire proiectul de țară al viitoarei Românii Mari. „Nu e vremea să ezităm sau să încercăm experienţe, e vremea pentru acţiune, acţiune fără ocolişuri, clară, hotărâtă! Orice ezitare şi lipsă de vlagă pun în primejdie ţara” nota regina Maria despre țara pe care nici nu o cunoștea când a decis căsătoria cu Ferdinand. Paginile din „Jurnal de război – 1916-1917” sunt nu numai o lectură plăcută pentru stilul atât de natural și direct al autoarei, ci și o cronică a uneia dintre epocile istorice care au marcat devenirea noastră ca neam.

În intimitatea marilor personalități culturale. 4 jurnale de neratatO altă carte tulburătoare, document al unei epoci teribile este „Jurnal 1935-1944” de Mihail Sebastian. Descoperim în acest volum un scriitor cu o forță uluitoare de evocare a unei realități istorice complicate, pe care o observă cu o atitudine neutră, o confesiune atât de sinceră încât devenim empatici de la primele rânduri. Mihail Sebastian din „Jurnal” pare a fi un scriitor cu mai multă forță narativă decât romancierul Mihail Sebastian. Nae Ionescu, Camil Petrescu, Mircea Eliade sunt doar câteva dintre personalitățile epocii interbelice care apar în jurnalul lui Sebastian. Războiul și antisemitismul vremii (Mihail Sebastian este evreu) adaugă o notă dramatică memoriilor sale, iar remediul împotriva acestora este muzica clasică și lectura. Nu lipsesc din „Jurnal” nici confesiunile despre femeile cu care a avut legături amoroase. Dar poate cel mai impresionant aspect al jurnalului este mărturia unui scriitor care a traversat una dintre cele mai dramatice perioade din istoria României și a lumii. „Războiul ne urmăreşte ca propria noastră umbră”, notează scriitorul. Angoasă, umilințe, teroare ridicată la rang de lege, tristețe până la lacrimi citind în ziare despre căderea unor state căzute sub ocupație nazistă – toate acestea ne impresionează atât prin evocarea atât de vie a perioadei, cât și prin faptul că înțelegem mai bine impactul istoriei asupra vieții de zi cu zi.

În intimitatea marilor personalități culturale. 4 jurnale de neratatUn jurnal-eveniment, adesea comparat ca valoare cu cel al lui Mihail Sebastian este „Jurnalul unei fete greu de mulțumit” de Jeni Acterian. Conceput fără intenția de a fi publicat, jurnalul lui Jeni Acterian a apărut postum, la câteva decenii după moartea autoarei, oferit publicului de fratele acesteia, Arșavir Acterian. Jurnalul este un document valoros mai ales prin faptul că surprinde atmosfera efervescentă din punct de vedere cultural al epocii interbelice (deși acoperă câțiva ani și după această perioadă). Jeni Acterian s-a aflat în compania unora dintre marile personalități ale vremii și astfel, prin intermediul paginilor sale de memorialistică, ajungem să descoperim interacțiunile sale cu titani ai culturii românești precum Emil Cioran, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Petre Țuțea, Constantin Noica sau Mihail Sebastian printre mulți alții. Este impresionantă și imaginea autoarei, așa cum se conturează în paginile scrise au o sinceritate brutală, umor sau autoironie: o tânără avidă de cultură, care putea citi și până la o mie de pagini pe zi, ființă neliniștită, cu preocupări filozofice, obsedată de existența finită – foarte asemănătoare ca structură intelectuală cu Emil Cioran, după cum singură observa. Jeni Acterian nu a fost preocupată de latura politică, deși a traversat perioade dramatice ale istoriei. Însă jurnalul ei surprinde atmosfera uneia dintre epocile care au oferit culturii române nume de rezonanță universală.

Vouă vă place să citiți jurnale ale diferitelor personalități?