Cititorii care o apreciază pe Amy Tan au câteva argumente solide pentru a-și justifica preferințele. Scriitoarea americană de origine chineză, una dintre cele mai apreciate autoare contemporane, are, în primul rând, un uimitor har de povestitoare. Fiecare contact cu o nouă carte care îi poartă numele pe copertă este o aventură într-o lume stranie și misterioasă, greu de înțeles pentru cineva din afara ei. Amy Tan realizează o punte între civilizația occidentală și cea orientală, ne ajută să pătrundem în cele mai intime spații ale acesteia din urmă, să înțelegem mentalități și obiceiuri atât de străine pentru noi. Este ceea ce i-a adus succesul lui Amy Tan, dar și critici foarte apăsate pentru modul adesea negativ în care a prezentat civilizația chineză.

Romanul „Valea minunilor” lansează cititorilor o provocare asemănătoare, aceea de a o însoți pe scriitoare, prin intermediul poveștii ei, în lumea curtezanelor chineze, de la începutul secolului 20. Tema aceasta a oferit literaturii și cinematografiei câteva titluri cu important succes de public, iar romanul „Valea minunilor”, devenit bestseller New York Times la scurt timp de la lansare, se înscrie și el în această categorie. Amy Tan spune povestea însă, în stilul său propriu. Multe dintre temele dezvoltate de autoare în volumele anterioare („Clubul norocoaselor”, „Soția zeului bucătăriei” sau „ Fiica tămăduitorului de oase”) se regăsesc și în „Valea minunilor”.

Relația dintre mame și fiice, căutarea identității, confruntarea civilizațiilor occidentale și orientale și încercarea de armonizare a lor de persoanele prinse între aceste două lumi sunt teme abordate și în „Valea minunilor”. Romanul își concentrează însă acțiunea asupra unei lumi care stârnește curiozitatea în spațiul occidental, pentru că nu avem un termen de comparație. Ridică vălul care acoperă fascinanta lume a curtezanelor chineze, o zonă a rafinamentului și durității, cu strategii complicate de supraviețuire și parvenire. Destinele a trei generații de femei, care pendulează între o lume cu rigori tradiționaliste și una modernă, între spațiul oriental și cel occidental sunt urmărite de Amy Tan în această poveste.

Protagonista romanului este Violet, fiica patroanei celei mai exclusiviste case de curtezane din Shanghai, „Tăinuita Cale de Jad”. Fiică a unei americance și a unui pictor chinez, Violet trăiește, la rândul ei, drama de a fi o străină pentru fiecare dintre aceste două civilizații, în timp ce încearcă să gestioneze o relație frustrantă cu propria sa mamă, Lulu Mimi. Într-un fel, fiicele reiau temele dominante din viețile mamelor lor, încercând să găsească o cale de ieșire din labirintul unui destin care pare să se repete. După răsturnarea dinastiei Qing, Violet este despărțită de mama sa și vândută unei case rivale în calitate de curtezană virgină.

Violet deprinde arta seducției și a plăcerii de la o fostă curtezană din casa mamei sale, Dovlecelul fermecat. Dar află totodată și cum să o transforme într-o afacere, care ulterior să-i asigure libertatea. „ Îţi voi alege cei mai buni pretendenţi şi patroni, care îşi vor dori mai presus decât orice să te aibă. Planul meu este să ne plătim datoria faţă de matroană în trei ani sau mai puţin. (…) Când reuşeşti să economiseşti o sumă considerabilă, putem să ne închiriem o casă a noastră şi să începem o afacere pe cont propriu. Am deja una în minte şi nu e vorba de o casă de flori de opiu. Cât despre deflorarea ta, aş vrea să obţii un set complet de bijuterii. Cele mai multe frumuseţi se mulţumesc cu două brăţări de aur şi un sul de mătase, cum se oferă de obicei. Dacă o să fie ca mine, o să primeşti mult mai mult de‑atât. Un inel scump sau un colier s‑ar putea să fie suficiente, însă odată ajuns în camera ta, o să‑i sugerez clientului să sărbătorească oferindu‑ţi şi restul setului. După deflorare, va trebui să muncim din răsputeri ca să strângem noi seturi”.

Detaliile despre culisele caselor de curtezane, despre străvechea meserie a artistelor plăcerii ar putea fi considerate stânjenitoare de unii dintre cititori. Însă, aceasta este doar o parte a poveștii construite de Amy Tan, pentru că accentul principal este pus de autoare pe dorința acestor femei de a cunoaște iubirea adevărată și împlinirea, de a-și asuma identitatea și de a fi libere – lucruri dificil de obținut într-o lume care le respinge și în care dragostea aduce vulnerabilitate, iar lupta pentru control e singura putere. De fapt, idealul spre care tind și Violet și mama sa este reprezentat de pictura „Valea minunilor” realizată de tatăl lui Violet. „Valea minunilor” este spațiul imaginar care simbolizează împlinirea atât pentru mamă, cât și pentru fiică. Iar destinul fiecăreia este să înțeleagă, prin propria experiență de viață, că acesta este o iluzie. În realitate, dragostea se câștigă și se pierde, există trădări și lașități, iar tot ce trebuie să facă ele este să accepte că și acestea sunt parte a drumului pe care-l au de parcurs.

Vouă vă place cum scrie Amy Tan?