Ce ar fi diminețile noastre fără doza zilnică și atât de necesară de cafeină? Nici nu vrem să ne imaginăm cât am avea de suferit dacă nu s-ar fi inventat cafeaua! Licoarea dimineților e fierbinte, aromată și ne alungă coșmarurile, pregătindu-ne pentru o nouă zi în care să dăm piept cu viața. Nu numai noi, umilii împătimiți ai lecturii, suntem însă fascinați de cafea!

Numeroși autori au proslăvit bunătatea de băutură, considerând-o uneori chiar parțial responsabilă pentru succesul lor literar. De la Honore de Balzac, despre care legenda spune că bea nu mai puțin de 50 de cești de cafea pe zi, și până la adoratorii săi moderni, precum Murakami, îți prezentăm în rândurile de mai jos ce spun 11 autori despre cafea!

Să mă sinucid, sau să mai beau o cană de cafea? – Albert Camus

Pentru Camus, reprezentant de seamă al existențialismului, suicidul a fost o problemă filosofică atent dezbătută. Dar nici dragostea pentru cafea nu s-a lăsat mai prejos, dovedindu-se una dintre plăcerile existențiale pentru care merită să trăiești.

Mirosul proaspăt al cafelei, curând împrăștiat prin apartament, mirosul care desparte noaptea de zi. – Haruki Murakami

Iată una dintre cele mai bune definiții ale cafelei: e licoarea magică ce alungă umbrele și care ne ne pregătește pentru a ne scălda în lumina zilei.

Aș prefera mai degrabă să primesc cafea decât complimente acum. Louisa May Alcott

O replică strălucită despre cafea, aparținându-i unei autoare devenite celebră pentru personajele feminine puternice pe care le-a creionat!

E ceva ce mă enervează la culme – mă refer la momentul când cineva spune că cafeaua e gata și nu este. – J.D. Salinger

Poate că protagonistul lui Salinger, Holden Caulfield, e celebru pentru lamentațiile sale adolescentine uneori iritante, dar noi nu putem să nu fim de acord cu observația creatorului său: ceea ce el a evocat e un adevărat coșmar!

Acolo unde nu e cafea omul nu poate să scrie, ceea ce înseamnă că nu poate să trăiască. (…) De îndată ce cafeaua ajunge în stomacul tău, o comoție generală se petrece. Ideile încep să se miște, comparațiile se înalță, hârtia e acoperită. Cafeaua e aliatul tău și scrisul încetează să fie o luptă”. – Honore de Balzac

Aceste cuvinte, venite de la omul care bea nu mai puțin de 50 de căni de cafea pe zi, par chiar temperate. În realitate, dat fiind faptul că la un moment dat Balzac nu a mai reușit să mai fie stimulat așa cum trebuie de licoarea dimineții, legenda spune că a început să mestece direct boabe de cafea, gest pe care îl considera o măsură a bărbăției sale.

Îmi spun că nu mai pot servi o altă cană de cafea până ce nu îmi vine o idee. – Douglas Adams

Întrebat fiind de unde îi vine inspirația, autorul „Ghidului autostopistului galactic” ne-a oferit acest truc ce i-a atras compasiunea din partea a milioane de băutori de cafea. Să mai spui că meseria de scriitor nu e extrem de dificilă.

Cafeaua îți dă timp să gândești. E mai mult decât o simplă băutură, e ceva ce se întâmplă. (…) Îți dă timp, dar nu minute sau ore adevărate, ci o șansă de a fi tu, și de a servi o a doua ceașcă. Gertrude Stein

Iubire pentru cafea amestecată cu filozofie și psihologie: Gertrude Stein ne oferă unul dintre citatele noastre preferate despre cafea.

Printre numeroasele bogății de pe masă, cafeaua este unul dintre cele mai valoroase. Te înveselește fără a te intoxica, iar înflăcărarea plăcută pe care o provoacă…nu e niciodată însoțită de tristețe, de oboseală sau de slăbiciune. – Benjamin Franklin

Renumit pentru personalitatea sa temperată, unul dintre fondatorii Americii așa cum o știm azi a reușit să se păzească de excesele ce au avut drept protagonistă cafeaua. Ne întrebăm ce părere ar fi avut Balzac despre vorbele sale.

Cafeaua este o modalitate de a fura timp ce ar trebui să aparțină de drept sinelui tău mai bătrân. – Sir Terry Pratchett

Unul dintre cei mai iubiți autori de fantasy și cel mai bine vândut scriitor britanic până la apariția lui J.K.Rowling, Sir Terry Pratchett ne oferă una dintre cele mai calde și mai amuzante descrieri ale cafelei.

Mi-am măsurat viața în lingurițe de cafea. – T.S. Eliot

Despre Eliot se spune că a revoluționat poezia modernă cu arta sa, iar noi considerăm că citatul de mai sus este unul dintre cele mai profunde la adresa băuturii de suflet.

Vreau doar o cană de cafea fierbinte, neagră, și nu vreau să aud nimic despre problemele tale. – Charles Bukowski

Hmm…una dintre definițiile perfecte a ceea ce simțim până să ne bem prima cafea.

Tu ce părere ai despre ceea ce au spus acești 11 autori despre cafea? Care dintre citatele de mai sus se dovedește preferatul tău?

Photo by Juja Han on Unsplash