În general, tindem să acordăm cărților de bucate o funcție pur practică. Le citim ca să aflăm informații utile despre cum putem combina diferite ingrediente ca să obținem un preparat delicios. Dar ce bucurie să descoperim și cărți de bucate care, pe lângă plăcerile promise ale gustului, ne mai pot oferi și desfătare estetică. Astfel de cărți de bucate se „degustă” paragraf cu paragraf pentru poveștile care însoțesc rețetele. Este literatură cu sare și piper! Vă invităm alături de noi să descoperiți 3 cărți de bucate atipice, care pot fi citite cu încântare chiar și de cei fără înclinații gastronomice deosebite, doar pentru pura bucurie a lecturii.

Carte regală de bucate” scrisă de Principesa Margareta a României este un astfel de volum. Poate că titlul cărții ne poate face un pic circumspecți. Însă autoarea ne lămurește în chiar primele rânduri din prefață că titlul „nu conține nicio metaforă și nicio ironie”, ci exprimă cu cea mai mare exactitate ce vom găsi în paginile acestui volum: retețe de bucate care s-au aflat pe mesele familiilor regale și prin care acestea își exprimau ospitalitatea și bucuria comuniunii cu oaspeții lor.

„Carte regală de bucate” este o călătorie printre amintiri frumoase, prilejuită de emoțiile care însoțesc gusturile atât de familiare din copilărie. Fiecare rețetă prezentată are o mare implicație emoțională, pentru că duce cu gândul la persoana care a oferit acel fel de mâncare. Pentru că este urmat firul memoriei afective, rețetele nu sunt prezentate într-o ordine anume. Ouăle coapte în cartofi (rețetă surpriză pentru copii) îi amintesc Principesei Margareta de „Amama”, Regina Elena a României, bunica sa. La ea a gustat pentru prima dată acest fel de mâncare. Este de altfel prilejul de a evoca personalitatea Reginei Elena, cultul său pentru ospitalitate, gustul desăvârșit pentru frumos și simțul umorului.

Episoade ale unor momente petrecute împreună – și care nu se găsesc în cărțile de istorie – pot fi descoperite de cititori alături de fotografii din arhiva de familie. Amintirea Principesei Margareta a Danemarcei, bunica maternă, Granny, cum o numeau nepotele sale este plină de emoție. Aflăm despre legătura profundă dintre cele două bunici, despre modul în care se distrau împreună, detalii inedite despre trăsături intime ale personalității lor, dar și despre bunătățile pe care le puneau pe masă. Cine va încerca să prepare desertul cu rubarbă, coacăze roșii și smântână dulce cu siguranță va avea în minte imaginea Principesei Margareta a Danemarcei, așa cum este descrisă în acest volum de Principesa Margareta a României. Ceea ce surprinde la această carte este nu numai emoția cu care sunt evocate figuri ale caselor regale, ci și tonalitatea confesivă, stilul direct, uimitor de deschis prin care sunt povestite detalii din viața familiei regale. Aflăm astfel că Regele Mihai, deși „fin cunoscător al artei culinare” nu era un gurmand. Îi plăcea însă spuma de ciocolată, „New York Cheesecake” și pasta con pesto – „chestia aceea verde”, cum spune Majestatea Sa – și pe care o găsea delicioasă. Volumul „Carte regală de bucate” va fi citit cu plăcere nu numai de gurmanzi și pasionați de artă culinară, ci și de cei care își doresc un altfel de volum de memorii ale figurilor istorice celebre.

Nu am putea vorbi despre „literatură cu sare și piper” fără a aminti monumentala carte a lui Radu Anton RomanBucate, vinuri și obiceiuri românești”. Volumul conceput de scriitorul pasionat de gastronomie este unic în felul său. Aceasta pentru că autorul nu ne descrie numai modul în care se „grijesc” feluritele ingrediente pentru a fi transformate într-un efemer produs artistic (savuros, totodată). Nu este unic nici prin „tainele” șoptite la urechea cititorului (prețioase și acelea), ci prin integrarea a tot ce ține de gastronomia românească într-un context mai larg – etnografic și cultural. Totodată, stilul inconfundabil al lui Radu Anton Roman, cu parfum de limbă veche, transformă lectura într-o bucurie a spiritului.

Vorbim astăzi despre „hygge”, arta daneză a fericirii, dar iată cum Radu Anton Roman dezgroapă comori neștiute sau trecute cu vederea din patrimoniul românesc, care ne îndeamnă să celebrăm viața, fiecare moment în care masa e plină cu bucate gustoase, asortate cu vin bun și povești spumoase. O simplă rețetă de ardei umpluți aduce cititorului și delicii literare: „Superbă găteală românească” constată autorul. „Fină, elegantă, suculentă. Și ce zestre! După cine s-o dai? După un Riesling de Cordova, că are fermitate și noblețe echilibrată, dar și umor acid? După o Creață de Teremia Mare (…) că e energic și cinstit (și mai are și pedigree național străvechi)? Sau după un Merlot de Panciu – fire artistică, neliniștită, mereu tânăr și expansiv. Dificilă alegere.” Pentru cititori alegerea este însă simplă – cartea lui Radu Anton Roman nu poate fi citită o dată și apoi uitată în bibliotecă. Ne întoarcem la ea de câte ori vrem să gătim bucate tradiționale sau să aflăm semnificațiilor unor tradiții, dar și când vrem să ne delectăm cu stilul său atât de spumos.

Ar fi o impietate dacă în acest context culinar-literar nu am aminti de epigramistul Păstorel Teodoreanu și ale sale „Gastronomice”. Și acesta este un volum mai potrivit să fie citit în fotoliu decât la bucătărie, pentru că, furați de umorul autorului și farmecul său de povestitor s-ar putea să ardem preparatele. Iar acesta ar fi, probabil, de neiertat din punctul de vedere al celui care a închinat o „Odă sarmalei”. Volumul reunește articole publicate de Păstorel Teodoreanu în presa vremii, la rubricile „Cronica gastronomică”, „Din carnetul unui gastronom” sau „Gastronomice”, articole care i-au adus o mare popularitate în rândul publicului larg. Iată cum prezintă Păstorel Teodoreanu un preparat fără pretenții ca pilaful: „Dintre nenumăratele feluri în care se tratează sau maltratează orezul l-am ales pe acesta, ca fiind cel mai ușor de executat.

E ideal pentru gospodinele cochete sau grăbite, când nu și cochete și grăbite. O staționare prea îndelungată în bucătărie le poate îmbiba, Doamne ferește, rochia nouă cu iz de bucate.” Am citat numai introducerea, continuarea rețetei de „pilaf sub plapumă” urmând să o descopere doritorii pe cont propriu. Alte articole au un pronunțat caracter de satiră, ironizând aerele de așa-zis rafinament al unora proaspăt îmbogățiți și întorși din vacanțe de pe meleaguri străine. Gigi Tânjală, cel care intră în restaurantul Continental și cere „nește…ouă de crap salată” este unul dintre aceștia. Bineînțeles că replica unui mușteriu mucalit al localului vine imediat: „Mie să-mi dai două icre de găină” spune acesta chelnerului. Cartea lui Păstorel Teodoreanu este plină de astfel de exemple, de „umor în bucate”. Un volum, așadar, care merită un loc de cinste în bibliotecile noastre.

Voi vi s-a întâmplat să citiți cărți de bucate doar pentru stilul autorului? Care astfel de autori sunt preferații voștri?