Ne-am obișnuit să-l considerăm pe Matt Haig autorul care ne face sărbătorile de iarnă mai frumoase, cel care a deschis porțile imaginației și ne-a făcut cunoștință cu „Un băiat numit Crăciun” sau cu „Fetița care a salvat Crăciunul”. Însă, deși seria de povești de Crăciun pentru copii este celebră și apreciată în toată lumea (ultima carte din serie este „Eu și Moș Crăciun”), Matt Haig este un scriitor extrem de prolific și versatil, tradus în peste 30 de țări, autor al unor cărți de ficțiune și nonficțiune, atât pentru copii și adolescenți, cât și pentru adulți. „Băiatul Echo” sau „Cum să oprești timpul” sunt romane care credem că nu au lăsat indiferenți nici cititorii mai tineri și nici pe cei maturi.

Însă una dintre cărțile recent apărute pe piața românească, „Câteva motive să iubești viața”, ni-l prezentă pe Matt Haig într-o lumină cu totul nouă. Poate nu am fi bănuit că un scriitor cu atâta umor, ale cărui cărți ne conferă o stare de bine s-a luptat (și încă o face) cu depresia. În acest volum, scriitorul britanic ne vorbește despre această maladie ca unul care, la numai 24 de ani, a contemplat tentația morții, doar pentru că viața îi provoca prea multă durere. „Cel mai straniu aspect cu privire la o minte este acela că în interiorul ei se pot petrece lucrurile cele mai intense fără ca altcineva să le poată vedea” spune Haig. Scriitorul descrie iadul disperării pe care l-a străbătut, dar oferă cititorilor și revelațiile pe care le-a avut contemplând acest abis întunecat. Și, paradoxal, acestea s-au concretizat în „Câteva motive să iubești viața” dăruite nouă, tuturor. Înainte de a citi acest volum poate ar fi bine să-l descoperim pe Matt Haig dintr-o perspectivă nouă, prin intermediul unui interviu preluat după „The Guardian”.

De ce ți-au trebuit 15 ani să-ți aduni curajul pentru a scrie despre depresie?

Trebuia să scriu pentru blogul Books Trust despre munca mea de scriitor, dar tot aveam impresia că mă repet. Și atunci m-am gândit: „OK, voi scrie despre depresie, lucrul ăsta pe care îl am în mine și pe care aș vrea să-l exorcizez. Reacția pe care am primit-o din partea oamenilor după ce am scris a fost incredibilă! Am observat că atunci când cineva vorbește onest despre depresie primește din partea oamenilor o reacție caldă și sinceră. Mulți oameni au o poveste de spus despre această maladie, cu atât mai mult cu cât decenii la rând nimeni n-a îndrăznit să abordeze subiectul.

Este scrisul o modalitate de a scăpa de depresie?

Nu, nu este, însă ajută. În februarie 2000, eram într-o depresie adâncă. Aveam 24 de ani, mă întorsesem de la Ibiza și locuiam în casa părintească din Newark. Am început să scriu câte un pic – lucruri de necitit, pline de furie, de anxietate. Să articulezi ceea ce ai în minte este un act terapeutic. Cuvintele ne conectează cu lumea, în timp ce depresia favorizează melodrama: crezi că treci printr-o situație prin care nu a mai trecut nimeni. La 31 de ani, Abraham Lincoln scria: „Sunt cel mai nefericit om de pe Pământ”. Drama depresiei este cuprinsă în aceste cuvinte.

Cum ți-ai revenit?

Încă mai am episoade depresive, dar sunt mult mai bine decât înainte. Să te menții sănătos psihic, să fii bine este foarte complicat, un proces care nu se termină niciodată. Lucrul decisiv în acest sens a fost că am avut în jurul meu oameni cu care să pot vorbi. Soluția în cazul meu nu a fost doar medicală. Iar ceea ce a ajutat, în cele din urmă, a fost timpul.

Ai lucrat la un moment dat la o fabrică de prelucrare a verzei. Crezi că slujba aceasta a avut un rol în instalarea depresiei?

În mod straniu, nu sunt deprimat în situații nefavorabile. Iar munca fizică grea poate fi o terapie. Am urât acea slujbă, însă nu ea mi-a cauzat depresia.

Ai locuit o vreme la Ibiza. De ce?

Pe vremea când urmam facultatea eram un petrecăreț. Am fost la Hull, apoi la Leeds. Obișnuiam și să beau foarte mult. (Acum am renunțat și la băutură și la fumat. Mi-e teamă de orice mi-ar putea altera procesele chimice din creier) Ei bine, am cunoscut-o pe cea care avea să-mi devină soție, Andrea, și am mers împreună în vacanță la Ibiza. După încă o iarnă petrecută la Hull, ne-am gândit că ar fi drăguț să ne găsim ceva de lucru la Ibiza. Eu am vândut bilete, am făcut și un pic de PR, iar Andrea avea o slujbă chiar bună: conducea agenția care organiza cea mai mare petrecere de pe insulă. Perioada Ibiza a contribuit mult la apariția depresiei, în sensul că mă afundam pe zi ce trecea: nu mă hrăneam bine, beam foarte mult, nu dormeam, una peste alta, făceam o grămadă de lucruri nesănătoase.

Tehnologiile moderne au avut vreun rol în instalarea depresiei?

Când m-am îmbolnăvit, în 1999, nici măcar nu aveam telefon mobil! Facebook și Twitter joacă însă rolul Bunului Samaritean – oamenii stau acolo de vorbă 24 de ore pe zi, șapte zile din șapte. Este un lucru cunoscut că dependența de internet și faptul că tindem să ne comparăm mereu cu alți oameni sunt lucruri care influențează negativ sănătatea mentală.

Unul dintre mesajele uimitoare din „Câteva motive să iubești viața” este că depresia poate fi o forță a binelui…

Dacă am îndepărta toată durerea pe care oamenii au trăit-o vreodată, lumea ar fi un spațiu anost, searbăd și plictisitor. Probabil nu ar exista niciun motiv pentru artă, muzică, ziare și nici chiar dragoste, pentru că toți am trăi într-un monolit al fericirii. Nu putem bagateliza depresia, pentru că îți schimbă gândurile. Dacă treci de ea însă, te face să te bucuri de lucruri pe care altminteri le-ai trece cu vederea – simplul fapt că trăiești, spre exemplu. Să te gândești la moarte te face să analizezi ce este viața, de fapt. Anxietatea te face curios, iar curiozitatea te ajută să înțelegi. Nu aș fi devenit scriitor dacă nu aș fi trecut prin depresie.

Faptul că ai devenit un scriitor publicat te-a ajutat să-ți recapeți stima de sine?

Mi-a conferit o identitate. Faptul că am fost publicat a dat un sens existenței mele: pentru asta sunt aici.

Care este cel mai important lucru pe care i l-ai spune cuiva care suferă de depresie?

Oricât de acut se resimt simptomele depresiei, nu ești una cu ele. Știu că asta poate sună ca o cugetare ieftină, dar îți voi spune: Tu ești cerul. Un nor negru vine la un moment dat și domină toată întinderea lui. Dar cerul e în continuare acolo. Depresia îți spune că totul va merge din rău în mai rău. Însă acesta este doar un simptom. Nu-i conferi depresiei putere – discrediteaz-o constant!

Voi ați citit vreun roman de-al lui Matt Haig? Ați fi bănuit că scriitorul se confruntă cu o astfel de problemă?