Una dintre constantele începutului de an ține de abordarea mai sănătoasă și mai echilibrată a vieții. La final de decembrie ne stabilim rezoluțiile, și parcă întotdeauna acestea includ și mâncatul sănătos, indiferent de legătura pe care o are cu pierderea kilogramelor în plus. Din fericire, ultimii ani au început să se detașeze de imaginea tradițională pe care o aveam asupra dietelor: acum, acestea nu mai sunt drastice, nu mai presupun privarea strictă de alimente sau micșorarea dramatică a numărului de calorii. Dimpotrivă; cele mai sănătoase regimuri alimentare merg mai departe și privesc mai degrabă transformarea per ansamblu a vieții și stării noastre de bine și nu atingerea unui anumit număr de kilograme. Îți recomandăm să te concentrezi pe ele și în 2019 și îți sugerăm în rândurile de mai jos 3 cărți despre diete sănătoase pe care să le citești acum!

Mens sana in corpore sano: 3 cărți despre diete sănătoase de citit în 2019În prezent, dieta mediteraneană e considerată a fi cea mai sănătoasă dintre toate. Și nu doar noi o spunem, ci studiile o atestă: oamenii din Peninsula Italică, principalii promotori ai acestui stil de viață, sunt, alături de japonezi, printre cei mai longevivi locuitori ai planetei. Cu un aport ridicat de fructe și legume proaspete, cu mase bogate în pește, ulei de măsline, nuci și semințe, și cu puține lactate, cărnuri sau alimente procesate, dieta mediteraneană pare să fie nu doar salvarea omului, dar și a mediului. Adepții ei pot să bea liniștiți un pahar de vin, deoarece îl savurează, iar acest accent e reținut în mod genial de către Dorothy Calimeris în The Good Life! Mediterranean Diet Cookbook: Eat, Drink, and Live a Heart-Healthy Lifestyle. Autoarea are rădăcini italiano-grecești și a copilărit bucurându-se de iaurt cremos, de fructe și legume proaspete și colorate, evitând fripturile prea suculente sau dulciurile. Acum, când doctorii nu se mai satură să sublinieze rolul de protector al sănătății cardiovasculare pe care îl are dieta mediteraneană, Calimeris lansează o carte ce ne poate schimba viața. Scriitoarea își cucerește însă publicul pentru că nu vorbește doar despre alimentație, dar și despre un stil de viață liniștit, lipsit de stres, în care masa e un prilej de sărbătoare, de care te bucuri alături de cei dragi ție. Bonus: The Good Life! Mediterranean Diet Cookbook: Eat, Drink, and Live a Heart-Healthy Lifestyle conține și planuri pentru a găti feluri mediteraneene din timp, astfel încât să fie perfect adaptată omului modern, care nu reușește să găsească odihna necesară pentru a poposi în bucătărie în fiecare seară.

Mens sana in corpore sano: 3 cărți despre diete sănătoase de citit în 2019

Dieta mediteraneană e minunată, dar, dacă îi întrebi pe specialiști despre beneficiile sale, sigur se vor găsi persoane care să le contrazică. Adevărul e că azi fiecare nutriționist are o părere strictă despre ce ar trebui să mănânci și ce e recomandat să eviți, dar cu siguranță va întâlni cel puțin un profesionist cu referințe la fel de bune care „să îi dea peste nas”. De la acest principiu pornește Traditional Nutrition: From Weston A. Price to the Blue Zones; Healthy Diets from Around the Globe, al doilea titlu de pe lista noastră de cărți despre diete sănătoase de citit în 2019. Autorul, Ben Hirshberg, aduce în discuție așa numitele „zone albastre”, respectiv regiuni ale globului în care oamenii trăiesc mult mai mult decât media. Printre acestea se numără Okinawa (Japonia), Sardinia (Italia), Nicoya (Costa Rica), Icaria (Grecia) sau adventiștii din California, ceea ce ne duce cu gândul la o singură concluzie: este imposibil să afirmi că o singură dietă e mai bună decât celelalte, dat fiind faptul că toate aceste zone au stiluri de viață și alimentații extrem de deosebite. Ideea e susținută și de Hirshberg, care insistă că secretul longevității e mai degrabă echilibrul, consumarea alimentelor preferate, bucuria. Traditional Nutrition: From Weston A. Price to the Blue Zones; Healthy Diets from Around the Globe ne oferă o viziune reconfortantă asupra dietelor sănătoase și e una dintre lecturile care năzuim să ne schimbe stilul de viață în anul care tocmai a început.

Mens sana in corpore sano: 3 cărți despre diete sănătoase de citit în 2019Ce părere ai despre conceptul de „mâncat intuitiv”? El ne este propus de Denisa Rățulea, originară din Brașov, dar stabilită la Londra, care consideră că dietele sănătoase au la fel de mult de-a face cu inima pe cât au cu stomacul. Adeptă a veganismului, autoarea nu se dovedește însă inflexibilă, ci consideră că putem merge mult mai departe de etichete, pentru a dobândi un stil de viață care ne susține și emoțional și care poate salva și mediul. „Gătește din inimă. Reţete delicioase și sănătoase” ne pune la dispoziție peste 60 de rețete care sunt și simple și rapide și care nu necesită ingrediente speciale. Nu va trebui să cutreieri prin tot orașul pentru un superfood care poate nu îți va aduce nimic special, ci doar să pui accent pe fructe și legume cât mai proaspete și cât mai puțin procesate. Bonus: a treia carte de pe lista noastră se adresează și bucătarilor începători, dar și celor pasionați, creând o punte pe care vei fi mai mult decât ispitit să o traversezi. Rețetele de supe, smoothie-uri, cine, prânzuri, secțiunea de deserturi și de condimente by Denisa Rățulea îți vor demonstra faptul că dietele sănătoase nu trebuie să fie lipsite de gust și nici să reprezinte o corvoadă.

Tu ce părere ai despre aceste sugestii de lectură? Ți-ai propus ca în 2019 să îți schimbi planul alimentar? Dacă da, care dintre aceste cărți despre diete sănătoase te-a atras cel mai tare și pe care o vei adăposti în biblioteca ta? Abia așteptăm să aflăm și sugestiile tale despre operele care te ajută să trăiești frumos și să mănânci delicios!