Haruki Murakami este, fără îndoială, unul dintre scriitorii cei mai apreciați de cititorii din Romania. Romanele sale sunt „devorate” de un număr impresionant de fani și fiecare nouă apariție semnată de autorul nipon este considerată un eveniment. Acesta este un lucru îmbucurător, deși este destul de complicat de înțeles concret cum anume reușește scriitorul japonez, cu stilul său special și deloc facil, să seducă un public atât de eterogen. Tineri și mai puțin tineri, bărbați și femei în egală măsură, oameni de pe continente diferite și aparținând variatelor culturi, cu grade de instruire dintre cele mai diverse rezonează profund cu opera lui Murakami. Este un lucru care îl uimește chiar și pe scriitor, după cum aflăm din „Meseria de romancier”, o confesiune despre momentul când autorul nipon a avut revelația vocației sale și lungul drum parcurs până a devenit ce este astăzi – un scriitor tradus în 50 de limbi, cu milioane de volume vândute în toată lumea.

Meseria de romancier” ne oferă privilegiul de a „sta de vorbă” cu Haruki Murakami și de a cunoaște mai bine resorturile intime ale personalității și gândirii lui. Iar la finalul celor aproape 300 de pagini, cititorii au totodată o satisfacție și o certitudine – satisfacția să fi petrecut timp de calitate ascultând discursul izvorât dintr-o minte fascinantă și certitudinea că da, Murakami este așa cum l-au intuit citind romanele lui. Este uimitoare sinceritatea cu care autorul japonez își descrie, în această carte, parcursul de la un tânăr patron de bar de jazz la scriitorul disciplinat, pentru care sportul este o adevărată terapie. „Am încercat să scriu așa cum aș fi vorbit cu un interlocutor aflat chiar în fața mea” spune Murakami și, într-adevăr, fiecare cititor va avea acest sentiment citind „Meseria de romancier”. Volumul este cu adevărat util celor care vor să scrie, pentru că vor cunoaște modul în care Murakami își concepe cărțile, dar și celor care nu sunt interesați de acest aspect și doar iubesc romanele autorului japonez.

„Într-o după-amiază însorită din aprilie 1978, am mers să văd un meci de baseball pe Stadionul Jingu” ne povestește Murakami. În stilul cu care ne-am obișnuit din romanele sale, îl ascultăm pe scriitor cum ne descrie o zi (în aparență) cu nimic ieșită din comun din viața sa. Murakami este fanul echipei de baseball Yakult așa încât nu este nimic neobișnuit în a merge la stadion și a urmări prestația sportivilor. „Am urmărit meciul tolănit, bând bere.(…) Cerul senin era superb, berea, dulceagă și rece, iar mingea albă ieșea clar în relief pe fundalul ierbii de un verde cum nu mai văzusem de mult. (…) Sunetul bâtei la contactul cu mingea a reverberat superb pe tot stadionul. Spectatorii răzleți au aplaudat. Chiar atunci, mi-a trecut ceva prin minte, fără legătură cu nimic: Ah, cred că și eu aș putea scrie romane”.

Oricât de straniu ar părea, acest moment, cu valoarea unei epifanii, i-a deschis lui Murakami drumul către ceea ce avea să fie vocația sa. Uimitor este faptul că scriitorul a și crezut în adevărul acestei intuiții. (Oare nu sunt destui aceia care primesc astfel de informații din străfundurile ființei lor, dar pentru că adevărul acestor intuiții nu poate fi certificat – încă – renunță?) Exact ca într-unul dintre romanele sale, cotidianul este străpuns de intervenția unui eveniment revelator, care ridică existența la un alt nivel.

A urmat primul roman, „Ascultă cum cântă vântul”, dar și primul premiu literar – anunțat, pe calea intuiției, de un eveniment neobișnuit. „Nu din motive logice, ci pur și simplu din instinct”, după cum spune chiar el, pentru Murakami faptul că găsește un porumbel rănit pe stradă după ce a fost anunțat că este pe lista scurtă pentru premiul de debut reprezintă certitudinea că va câștiga. „Aceste amintiri îmi spun să cred în acel ceva care există în mine și să visez la împlinirea lui”.

Povestea modului în care Murakami a devenit scriitor, apoi scriitor profesionist (a vândut barul, a părăsit Japonia și a decis să trăiască din scris) se citește exact cu aceeași pasiune cu care îi citim și romanele. Descoperim însă că parcursul nu a fost tocmai unul ușor. Mediul literar din Japonia avea reguli destul de rigide, iar Murakami s-a izbit adesea de reticență și chiar ostilitate. Criticile primite după apariția primelor romane au fost primite cu o atitudine echilibrată, însă Murakami a considerat că stilul său poate fi îmbunătățit. Iar pentru aceasta a fost nevoie de o disciplină spartană de viață.

„Dacă romanele mele au ceea ce s-ar putea numi originalitate, asta se datorează libertății” spune Murakami, care mărturisește că întotdeauna a scris cu plăcere (condiție de bază în meseria de romancier), în stilul său, romane care să-i reflecte sufletul. Cititor pasionat încă din adolescență, sfătuiește orice persoană care dorește să se dedice literaturii să citească mult, dar să-și cultive și atenta observare a celor din jurul lui – amintiri prețioase, care, strânse în „sertărașele” minții, devin material pentru viitoare romane.

„Aș vrea doar să înțelegeți că eu sunt un om cât se poate de obișnuit” ne spune Murakami. Însă ascultând confesiunea sa de romancier nu putem să nu rămânem uimiți de neobișnuita sa dorință de a crea, cultivată cu perseverența unui sportiv de performanță. Ceea ce este adevărat la propriu și la figurat, pentru că Murakami ne dezvăluie cât de mult a contribuit sportul la cariera sa literară. „Leacul meu purificator este alergarea. O practic de mai bine de treizeci de ani. Ieșind în fiecare zi să alerg, mă scutur de particulele negative care s-au lipit de mine în timpul scrisului”.

Fără să aibă intenția de a oferi o explicație referitoare la succesul cărților sale, Murakami ne oferă totuși o posibilă variantă de răspuns. „Poveștile se află în adâncul sufletului oamenilor. Acolo este locul lor. Tocmai pentru că este atât de profund, îi unește pe oameni din rădăcină. Eu, scriind romane, cobor zilnic acolo”.  Din această cauză poate îi suntem profund recunoscători lui Haruki Murakami – pentru că a coborât în străfundul conștiinței comune a oamenilor și s-a întors de acolo cu povești pentru noi și despre noi.

Vouă vă place Haruki Murakami? Ce carte a lui o considerați mai apropiată de sufletul vostru?