Vieţile unora dintre scriitorii renumiţi ai literaturii universale au reprezentat ele însele subiecte ale unor romane sau opere cinematografice de succes și în jurul lor plutesc în continuare mistere neelucidate. Însă, în unele cazuri, și dispariţiile unor scriitori celebri au părut parte a unui scenariu straniu, poate incredibil – dacă nu ar fi fost adevărat.

Să descoperim împreună 5 dintre cele mai bizare morţi din istoria literaturii universale.

  1. De două ori câştigător al premiului Pulitzer pentru piesele „Un tramvai numit dorinţa” şi „Pisica pe acoperişul fierbinte” şi laureat al „New York Drama Critics’ Circle” pentru „Noaptea iguanei”, dramaturgul american Tennessee Williams a avut parte de un sfârşit atât de ciudat încât i-a făcut pe apropiaţi să se gândească chiar şi la posibilitatea unei crime. Ajuns la vârsta de 71 de ani, după o viaţă de abuz de alcool şi substanţe stupefiante cu ajutorul cărora încerca să atenueze durerea provocată de tragediile din familia sa, Tennessee Williams a murit la hotelul Elysee din New York, după ce s-a înecat cu capacul sticluţei cu picături de ochi, pe care le folosea în mod regulat. Aceasta a fost concluzia raportului medical care preciza cauza decesului dramaturgului american, deşi potrivit unui alt raport în corpul scriitorului s-a găsit la autopsie un amestec puternic de barbiturice şi amfetamine.
  2. „Am venit pe lume odată cu sosirea cometei Halley. Anul viitor va trece din nou şi mă aştept să şi plec odată cu ea. Dacă acest lucru nu se va întâmpla va fi cea mai mare dezamăgire din viaţa mea!” Cuvintele, care aparţin clasicului Mark Twain numit de William Faulkner „părintele literaturii americane”, s-au dovedit într-adevăr profetice. Scriitorul s-a născut în  1835, anul în care cometa Halley şi-a făcut ultima apariţie din secolul al 19-lea şi a murit pe 21 aprilie 1910, la o zi după ce corpul celest a ajuns cel mai aproape de Pământ. Twain a decedat în urma unui atac de cord. Însă este straniu faptul că scriitorul a fost cel care şi-a anunţat propria moarte.
  3. Gaius Petronius, „arbitru al eleganţei” pe vremea împăratului roman Nero şi autor al romanului „ Satyricon”, a căutat să-şi facă o „retragere” cât mai discretă şi în acord cu renumele sau atunci când a căzut în dizgraţia cezarului. Exact ca în celebra scenă a ospăţului lui Trimalchio din romanul său, în care scriitorul latin acuză prin satiră viciile societăţii romane a epocii, Petronius a organizat un banchet la care şi-a chemat toţi prietenii, iar în timpul acestuia şi-a deschis venele. Scriitorul nu a aşteptat să fie executat de gărzile împăratului, ci şi-a regizat el însuşi o retragere din viaţă demnă de un arbitru al eleganţei. În timp ce asculta versuri şi conversa cu prietenii, Petronius s-a stins discret, că și când ar fi alunecat într-un somn profund, după cum ne povesteşte istoricul Tacitus în „Analele” sale.
  4. Părintele tragediei antice, Eschil, a avut parte, după cum spun legendele, de o moarte cât se poate de bizară. Autorul lui „Prometeu încătuşat” şi „Cei şapte contra Tebei” a sfârşit pe când medita aşezat pe o stâncă. În acele momente, o specie de vultur cu barbă (astăzi dispărută) care avea în cioc o broască ţestoasă, a dat drumul prăzii pentru a-i sparge carapacea. Numai că a confundat capul chel al scriitorului antic cu un bolovan, iar acesta a fost ucis pe loc de carapacea țestoasei!
  5. Figura ilustră a romantismului englez, poetul Percy Shelley s-a stins în împrejurări dramatice, după ce vasul „Ariel” pe care se îmbarcase a naufragiat. Trupul său a fost găsit pe o plajă de lângă Via Reggio şi recunoscut doar după haine şi cele două cărţi pe care le avea în buzunare – un volum de poezii ale lui Keats şi un volum al lui Sofocle. Trupul poetului a fost incinerat, însă după ceremonie, s-a constatat cu stupoare că inima lui Shelley nu a fost afectată de flăcări. Mary, soţia poetului, a păstrat până la sfârşitul zilelor ei, pe birou, inima lui Percy Shelley învelită într-o bucată de mătase.

 

Voi ce alte exemple cunoaşteţi de dispariţii stranii ale unor scritori renumiţi?