Considerăm că una dintre cele mai mari plăceri ale vieții, aproape la egalitate cu lectura, sunt călătoriile. Ne îmbogățim bagajul cultural și spiritual vizitând locuri noi, ne cunoaștem mai bine, ne confruntăm cu experiențe care ne șlefuiesc și, nu în ultimul rând, ne distrăm de minune. Din fericire, nu suntem nevoiți să alegem între aceste două daruri ale existenței și avem posibilitatea de a lua cu noi cărțile favorite în vacanțe și city break-uri, dar noi mergem și mai departe și îți propunem să nu ratezi aceste obiective culturale importante pentru fanii literaturii, în călătoriile tale!

Nu poți contesta faptul că Oscar Wilde se numără printre geniile literaturii, așa că să pășești în casa în care irlandezul și-a petrecut primii ani ai copilăriei nu poate fi decât un act de magie! Situat la numărul 1, Merrion Square, primul nostru obiectiv cultural a fost locuința selectă a părinților celui care l-a creat pe Dorian Grey, o casă superbă a secolului al XIX-lea, din partea bună a orașului, corespunzând cu statutul social elevat al tatălui, un medic reputat, și al elegantei și excentricei mame a scriitorului. Cu toate acestea, adăpostul copilăriei lui Oscar s-a dovedit a fi lăcaș al fericirii în aceeași măsură în care a fost sursă de tragedii, loc în care și-au pierdut viața copii ai familiei și în care Sir William Wilde a fost acuzat de viol de către unul dintre pacienții săi, compromițându-și reputația. Casa a fost vândută după moartea capului familiei, când Lady Wilde a ajuns la concluzia că Dublin-ul nu mai e „glamour” și s-a mutat la Londra, dar rămâne locul în care scriitorul irlandez și-a petrecut copilăria și, în urma restaurațiilor și redecorărilor realizate prin donații, s-a transformat într-un spațiu de pelerinaj pentru fanii literaturii.
Nouă locuri magice pe care fiecare fan al literaturii ar trebui să le viziteze

Chiar dacă următoarea locație de pe itinerariul iubitorilor de cărți este frecventată cu precădere datorită șoaptelor legendei, nu înseamnă că trebuie să îi neglijezi valoarea culturală. Castelul Iulia Hașdeu din Câmpina are o reputație specială, susținută de faptul că fiica lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu, considerată geniu, a murit la 19 ani de tuberculoză și și-a vizitat, conform legendelor urbane, tatăl îndurerat, în urma ședințelor de spiritism ținute de acesta. Fie că vizitezi Castelul pentru celebra Cameră obscură, fie din admirație pentru talentul autorului lui „Răzvan și Vidra”, nu ai cum să contești că există o tușă de magie (fie ea întunecată) în acest important obiectiv cultural al orașului Câmpina.

Parisul e considerat orașul dragostei, al artei și al culturii, așa că nu putea fi străin de peregrinările unui fan al literaturii. Dacă te vei afla în capitala Franței, nu rata Casa lui Balzac, ultima dintre locuințele sale, unde celebrul scriitor a conceput „Comedia umană”. Plimbă-te prin încăperile care găzduiesc documente, ilustrații și picturi ale autorului și participă la expozițiile și evenimentele tematice dedicate acestuia, umplându-ți sufletul de magia trecutului.

„Trăiesc în Brooklyn. Din alegerea mea”. Așa caracteriza Truman Capote refuzul de a se muta din apartamentul pe care l-a ocupat timp de 10 ani la subsolul din 70 Willow Street. Aici a scris capodoperele sale cele mai cunoscute, “Mic dejun la Tiffany’s” și “In cold blood” și a găzduit câteva dintre petrecerile sale faimoase. Nu ai cum să ratezi, dacă te afli în New York, acest obiectiv cultural al literaturii!
Nouă locuri magice pe care fiecare fan al literaturii ar trebui să le viziteze

Nu numai Capote rostea cuvinte frumoase la adresa locuinței sale, ci și Mark Twain își elogia casa copilăriei din Hartford. Locuința a fost construită ținând cont de planurile mamei sale, Livy, și a câștigat din partea creatorului lui Tom Sawyer următoarele aprecieri: „Pentru noi, casa noastră…avea inimă și suflet și ochi cu care ne privea, și aprobări și solicitudini și simpatii profunde; era întruchiparea noastră, iar noi trăiam încrezându-ne în ea, în pacea și grația binecuvântării sale”. În 1891, în urma dificultăților financiare, părinții lui Mark au fost nevoiți să se mute în Europa, provocându-i copilului reflecții mult mai puțin plăcute: „Cât de urâte, lipsite de gust și pline de repulsie sunt aceste interioare domestice din Europa”. Dacă vrei să iei și tu contact cu o parte din geniul americanului, vizitează casa, căreia îi este anexat și un muzeu.

Te purtăm acum în Rusia, în casa lui Tolstoi din Yasnaya Polyana, situată la aproximativ 200 de km de Moscova. Aici marele rus a scris „Anna Karenina” și „Război și pace” și tot aici este îngropat. Locuința a fost ocupată de germani în timpul Celui de-al doilea război mondial, dar a rămas din fericire neatinsă grație intuiției fenomenale de a trimite cele mai importante exponate ale muzeului la Moscova, înainte de invazia soldaților lui Hitler.

Ce cititor ar putea refuza să pășească în locuința în care Dickens a făcut istorie în literatură? În Londra, la numărul 48 Doughty St, își deschide porțile muzeul dedicat autorului „Marilor speranțe”. Vei putea păși în biroul în care Dickens a redactat Oliver Twist, aruncându-ți ochiul peste schițe incomplete scrijelite la lumina lumânării chiar de către marele scriitor, vei putea admira inelul de logodnă al soției sale și admira piesele de mobilier restaurate, martore atât ale vieții de familie, dar și ale petrecerilor cu figuri în vogă ale perioadei.
Nouă locuri magice pe care fiecare fan al literaturii ar trebui să le viziteze

The Scribner Building and Charles Scribner’s Sons Building din New York are o importanță imensă în viața literară americană, fiind omagiată de nimeni alta decât Patti Smith în „Pe când eram doar niște puști”. Poeta și compozitoarea americană povesteşte cu emoție despre slujba de la Librăria Scribner’s, unde Hemingway și Fitzgerald se simțiseră ca acasă, pe ale cărei pereți atârnau tablouri de Maxfield Parrish și unde puteai respira magie: un obiectiv cultural atât de important pentru literatură!

Casa de la Rowan Oak (Oxford, Mississippi) nu este un obiectiv cultural de bifat pentru fanii literaturii doar datorită faptului că William Faulkner și-a scris aici capodoperele și a adus sub incinta ei Premiul Nobel câștigat în 1949, dar și datorită faptului că este absolut superbă. Drumul pavat cu stejari și superba reședință în stil grecesc, clădită de un irlandez emigrat, te vor fascina cu măreția lor, amintindu-ți că pășești într-un loc încărcat de magie.

Nouă locuri magice pe care fiecare fan al literaturii ar trebui să le viziteze

Photo by Robert Jordan

Tu ai vizitat aceste obiective culturale esențiale pentru fanii literaturii? Care dinte ele și-ar face loc în itinerariile tale?

Foto: Pinterest, NY Daily News, DickensMuseum.com, Fine Art America, Oxford Mississippi