Pe 21 aprilie se împlinesc cu puțin peste două veacuri de la nașterea lui Charlotte Bronte, sora mai mare a scriitoarelor Emily și Anne Bronte și cea care a oferit literaturii unul dintre romanele sale fără vârstă: „Jane Eyre”. Când ne gândim la familia Bronte ne vin în minte două lucruri: talent literar uluitor și destin tragic. Întreaga familie Bronte a fost marcată de întâmplări nefericite, dureroase, iar Charlotte Bronte, cea mai voluntară și hotărâtă dintre surori, nu avea să fie o excepție. Le-a supraviețuit tuturor, însă și ea murea tânără, la numai 38 de ani, la scurt timp după ce se căsătorise și când aștepta primul ei copil. Iată însă că, în ciuda dispariției sale premature, cel puțin în domeniul literar, Charlotte Bronte a reușit să exprime ceea ce a însemnat cu adevărat – una dintre cele mai importante scriitoare ale literaturii engleze, a cărei operă și-a croit un drum către patrimoniul literaturii universale.

Cu siguranță cei mai mulți cititori cunosc și iubesc cel mai popular roman al scriitoarei, „Jane Eyre”. Iar printre rândurile acestui volum, cu puternice accente autobiografice, putem descoperi și viața lui Charlotte Bronte, așa cum a fost. „Este inutil să spui că ființele omenești ar trebui să se mulțumească doar cu liniște; ele au nevoie de acțiune și dacă nu o pot găsi, o creează. Milioane de oameni sunt condamnați la un destin și mai liniștit decât al meu și milioane se revoltă împotriva sorții lor. Nimeni nu știe cât de multe răzvrătiri – în afara celor politice – agită masele de ființe vii care populează pământul” spune Charlotte Bronte în „Jane Eyre”. Și într-adevăr, viața sa reală a fost o continuă răzvrătire și luptă împotriva unei fatalități care a urmărit familia sa, dar și pentru a depăși prejudecățile sociale. Din acest punct de vedere, să ne amintim numai că romanul „Jane Eyre” a fost publicat sub numele de Currer Bell, tocmai pentru că în epoca victoriană cărțile scrise de femei erau considerate subliteratură.

Încă din copilărie, viața lui Charlotte Bronte a fost marcată de evenimente tragice. Mama ei moare de cancer la numai nouă luni după ce o aduce pe lume pe Anne, iar copiii pastorului Patrick Bronte rămân în grija mătușii Elizabeth. Însă aceasta nu a fost singura tragedie care a afectat familia Bronte în acea perioadă. Surorile mai mari ale lui Charlotte, Maria și Elizabeth, mor la 10, respectiv 11 ani, după numai un an petrecut la școala pentru fiice de preoți „Cowan’s Bridge”. Episodul acesta avea să fie reflectat și în romanul „Jane Eyre”, în descrierea școlii din Lowood.

Între aspirații și realitatea pe care o trăia în casa tatălui ei era o prăpastie uriașă, pe care Charlotte Bronte împreună cu surorile și fratele ei, o umpleau cu imaginația. Literatura, poveștile pe care le creau erau un refugiu și o modalitate de expresie a acestor personalități atât de creative. Cu timpul, poveștile copilăriei lui Charlotte s-au transformat în romane, iar trăirile sale atât de intense, firea sa pasională și dornică să-și depășească statutul social erau dezvăluite doar în pagile acestora și în filele jurnalului. „Ne închipuim că femeile sunt totdeauna foarte potolite, dar femeile sunt ca şi bărbaţii; au nevoie să-şi folosească puterile ca şi fraţii lor, le trebuie un câmp pe care să-şi desfăşoare strădaniile, întocmai ca şi bărbaţii lor. Ele suferă din pricina constrângerii prea straşnice şi a nemişcării absolute, exact aşa cum ar suferi şi bărbaţii. Fraţii lor mai fericiţi dau dovadă de orbire când spun că ele trebuie să se mărginească la a face budinci, la a împleti ciorapi, a cânta la pian şi a broda săculeţe. E o nesocotinţă să le condamni ori să le iei în râs dacă încearcă să facă sau să înveţe mai mult decât statorniceşte tradiţia că-i de trebuinţă pentru ele.” Fragmentul din „Jane Eyre” reflectă întru totul starea de spirit a lui Charlotte Bronte.

După câteva slujbe ca guvernantă sau profesoară, scriitoarea încearcă să deschidă propria școală, alături de surori. Pentru a-și perfecționa cunoștințele de limbi străine, călătorește la Bruxelles, unde va trăi una dintre marile sale pasiuni. Charlotte se îndrăgostește de profesorul ei, Constantin Heger, însă relația nu este posibilă, pentru că acesta este căsătorit. Tentativa de a-și deschide o școală a sa eșuează, iar Branwell, fratele ei, descurajat de refuzul editorilor de a-i publica vreun manuscris, se refugiază în alcool și opiu.

1847 este anul marelui triumf literar al lui Charlotte Bronte. După ce manuscrisul romanului „The Professor” îi fusese refuzat, editorii acceptă să publice „Jane Eyre” sub pseudonimul Currer Bell. „Jane Eyre” devine cea mai citită carte a anului, iar numele autorului este pe buzele tuturor. În viața personală însă, tragediile succed una după cealaltă. În 1847, Branwell și Emily Bronte se sting din cauza tuberculozei. Iar în anul următor aceeași soartă o va avea și Anne.

Rămasă singura supraviețuitoare între cei șase frați, Charlotte se dedică scrisului. În 1849 publică romanul „Shirley”, iar în 1853 volumul „Villette”. Prea mult timp nu îi mai rămăsese la dispoziție.

Charlotte Bronte nu a fost niciodată împlinită sentimental. A primit trei cereri de căsătorie de-a lungul scurtei sale vieți, însă nu a acceptat niciuna. L-a iubit pasional pe profesorul belgian Constantin Heger, care (parțial) i-a servit drept model pentru personajul Edward Rochester, însă dragostea lor nu a fost posibilă. L-a acceptat însă pe pastorul Arthur Bell Nicholls, care o iubea și o respecta. Dar fatalitatea care a urmărit familia Bronte încă mai avea un cuvânt de spus. Charlotte Bronte a murit tot de tuberculoză, pe 31 martie 1855 împreună cu copilul ei, încă nenăscut.