Dacă libertatea chiar înseamnă ceva, înseamnă dreptul de a spune oamenilor ce nu vor să audă”. Cuvintele acestea sunt înscrise pe statuia scriitorului George Orwell, plasată în fața sediului BBC din Londra, pledând și după moartea sa, cauza în care a crezut toată viața. Îl celebrăm astăzi, pe 25 iunie, pe autorul romanelor „O mie nouă sute optzeci și patru” și „Ferma animalelor”, scriitorul considerat „conștiință a unei generații”, ale cărui distopii descriu atât de exact simptomele unor societăți bolnave, atinse de maladia totalitarismului. Răsfoind cele mai importante cărți ale autorului britanic, printre rândurile lor, să descoperim și viața celui care a introdus în multe limbi ale Pământului adjectivul „orwellian”.

George Orwell, pe numele său adevărat Eric Arthur Blair, s-a născut la Motihari, în India britanică, pe 25 June 1903. Bunicii săi fuseseră înstăriți, cu titluri nobiliare, însă, dacă noblețea a rămas, averea s-a risipit până când a venit pe lume scriitorul. Tatăl a fost funcționar public la Departamentul Opiumului, iar până la vârsta de 9 ani, fiul său nici nu prea l-a cunoscut, pentru că, la numai un an, a plecat alături de mama sa în Anglia.

Potrivit biografilor, primul cuvânt rostit de Orwell nu a fost nici mama, nici tata, ci „bestial”. „Am avut întotdeauna obiceiuri de copil singuratic. Inventam povești și aveam conversații cu prieteni imaginari” a mărturisit Orwell, deși nu era singur la părinți, ci mai avea două surori. „Cred că, chiar de la început, ambițiile mele literare s-au împletit cu sentimentul de a fi izolat și subevaluat”.

Pasiunea pentru scris s-a manifestat precoce la George Orwell. La numai patru ani a scris prima poezie, iar la unsprezece ani a avut și primul succes literar: un poem i-a fost publicat în ziarul local. Ca mulți alți englezi, Orwell a mers la internat pentru a-și urma studii. Dar, după terminarea liceului, visurile scriitorului de a studia mai departe s-au încheiat. Familia nu avea bani pentru facultate, așa încât Orwell a trebuit să se angajeze – la forțele imperiale de poliție din Birmania (Myanmar). Timp de cinci ani și jumătate a lucrat Orwell ca polițist, luptându-se cu plictiseala și evadând în librării și restaurante de câte ori putea, până să-și dea demisia și să se întoarcă în Anglia cu gândul de a deveni scriitor.

Fără un sfanț prin Paris și prin Londra”este primul mare roman publicat de scriitor sub pseudonimul George Orwell. Cartea oglindește experiențele trăite în aceste orașe, pe când încerca să-și croiască un drum către cariera de scriitor, dar și să găsească un mijloc de a supraviețui. Îmbrăcat el însuși ca un cerșetor, Orwell a explorat lumea cerșetorilor, a dependenților de droguri și a prostituatelor, surprinzând într-un stil plin de autenticitate peisajul colorat din cele mai de jos clase ale societății. În această perioadă și-a câștigat existența spălând o vreme vase prin diverse restaurante și hoteluri, primind ajutor financiar de la mătușa lui, care se afla și ea în Paris sau colaborând cu publicația Monde. În această perioadă, schițează și o primă variantă a romanului „Zile birmaneze”, un portret al unei societăți coloniale corupte, inspirat de perioada petrecută de scriitor în Birmania.

După reîntoarcerea în Anglia, Orwell lucrează un timp ca profesor, apoi ca librar, iar în 1935 o cunoaște pe viitoarea sa soție, Eileen O’Shaughnessy, cu care se și căsătorește anul următor. În 1937, notorietatea lui Orwell ajunge la cote importante, imediat după publicarea volumului „Drumul spre Wigan Pier”, o mărturie tulburătoare a vieții oamenilor din zone industriale din Yorkshire și Lancashire, care i-au lăsat o puternică impresie scriitorului când le-a vizitat. De altfel, Orwell nu și-a ascuns nicio clipă vederile de stânga, iar idealismul său a fost adesea ridiculizat de confrați scriitori.

În ajunul Crăciunului anului 1936, neliniștit de situația politică din Spania, unde începuse războiul civil, Orwell decide să se implice în conflict. „Vreau să lupt contra fascismului, să apăr democrația” i-a spus Orwell lui Henry Miller, cu care se întâlnise la Paris, în drum spre Barcelona. Scriitorul american a avut doar câteva cuvinte de spus despre inițiativa lui Orwell: absurditate și pură prostie.

Orwell a participat însă la lupte și a fost șocat de condițiile mizere în care trăiau combatanții. Într-una dintre aceste lupte a fost și grav rănit – împușcat în gât și în braț, iar câteva săptămâni nu a fost în stare să vorbească. Ca și când toate acestea nu ar fi fost suficiente, Orwell și soția lui au fost acuzați de trădare în Spania, dar din fericire au părăsit țara la timp. Eileen și-a sprijinit întotdeauna soțul și a avut multă înțelegere față de el. De altfel, căsnicia lor a fost una „deschisă”, în sensul că Orwell a avut nenumărate alte relații, pe care Eileen le-a trecut cu vederea.

Perioada petrecută în Spania a accentuat vechile sensibilități de sănătate ale scriitorului, care este diagnosticat cu tuberculoză. Așadar, în timpul celui de-al doilea război mondial, i se refuză înrolarea. În aprilie 1944, unul dintre romanele sale reprezentative, „Ferma animalelor”, este gata pentru publicare.  Însă cartea a trebuit să aștepte mai bine de un an până să fie tipărită – era un afront pe care mulți editori nu s-au încumetat să-l aducă Uniunii Sovietice (iar unii dintre cei implicați în această amânare a publicării cărții s-au dovedit a fi agenți sovietici de informații). Mesajul acestei parabole a unui stat cotropit de corupție, controlat de o putere discreționară se dovedește la fel de actual și astăzi, în orice societate atinsă de aceste simptome. Subiectul cărții este deja bine cunoscut: animalele își alungă stăpânul abuziv de la fermă, își stabilesc un set de legi care să le guverneze societatea, iar o vreme trăiesc în prosperitate și bună înțelegere. Numai că porcul Napoleon este sedus de magia puterii, așa că ajunge prin uzurpare conducător suprem, iar treptat, legile suferă câteva „mici” amendamente. Dacă legea inițială spunea că „niciun animal nu va bea alcool”, se adaugă doar două cuvinte – „în exces” – , iar astfel abuzul se încadrează în litera legii. „Niciun animal nu va ucide un alt animal” este completat cu „fără motiv”. Iar „Toate animalele sunt egale” se transformă în  „Toate animalele sunt egale, numai ca unele animale sunt mai egale decât altele”.  Adevăratele autocrații își croiesc întotdeauna legi „după chipul și asemănarea lor”, astfel încât crimele și abuzurile de orice fel să fie sub umbrela legii (strâmbe, evident). Toate fărădelegile sunt înfăptuite sub deviza „pentru binele poporului”, dar toți cei care au trăit sub comunism cunosc deja prea bine situația.

În anul în care Orwell a publicat „Ferma animalelor” soția sa a murit, lăsându-l să crească împreună cu una dintre surorile lui băiatul înfiat cu un an înainte.

Cu „O mie nouă sute optzeci și patru”, publicat cu un an înainte de a fi răpus de tuberculoză, Orwell se dovedește un adevărat vizionar. Distopia prezintă viața intelectualului Winston Smith într-o societate totalitară, aflată sub controlul Fratelui cel Mare, în care există poliția gândirii, „nouvorba” – „limba de lemn” specifică – și manipularea care spune că albul este negru și negrul alb. Adică „războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere”. Retorica este foarte bine cunoscută de cei care au trăit în totalitarism.

Cu trei luni înainte de a-și găsi sfârșitul, Orwell s-a căsătorit cu editorul Sonia Brownell, în salonul unui spital. A fost îngropat în curtea unei biserici din Oxfordshire, așa cum și-a dorit, iar pe mormânt este notat cu discreție numele său real – Eric Arthur Blair – fără nicio referire la celebritatea sa literară. După moartea sa, cea de-a doua soție și contabilul lui Orwell s-au luptat prin tribunale pentru controlul companiei „George Orwell Productions Ltd” moștenite de la scriitor.

Voi ce părere aveți despre romanele reprezentative ale lui Orwell? Credeți că mai au ecou în realitatea lumii în care trăim?