În primele zile ale lui ianuarie, sărbătorim un titan al literaturii engleze, un scriitor îndrăgostit de mituri și legende, creator al unor limbi fictive și lumi imaginare de care s-au îndrăgostit zeci de milioane de cititori, un gentleman cu o viață de poveste – ca acelea pe care le-a creat: „Silmarillion”, „Hobbitul”, „Stăpânul inelelor”. Ne referim, evident, la J.R.R. Tolkien, „părintele” literaturii fantasy moderne, unul dintre cei mai populari scriitori de pe glob, aflat în topul celor mai bine plătiți autori – chiar dacă el nu a apucat să vadă câștigurile financiare aduse de cărțile sale.

Deși familia sa, de origini germanice, a trăit la Londra și Birmingham, Tolkien s-a născut pe 3 ianuarie 1892 la Bloemfontein, în Africa de Sud. Tatăl său fusese promovat director al unei bănci din acest oraș, astfel încât familia Tolkien a petrecut câțiva ani în Africa de Sud. Când Ronald (cum era numit scriitorul de părinți) avea vârsta de trei ani, mama sa, Mabel, l-a dus în vizită la rudele din Anglia. Familia nu a mai apucat niciodată să se reunească, pentru că între timp tatăl lui Ronald a fost răpus de febră reumatică, afecțiune greu de tratat în acea vreme.

Dificultățile financiare care au urmat au obligat-o pe Mabel să se mute în casa părintească din Birmingham și să-i educe acasă pe cei doi băieți – Ronald și fratele său mai mic, Arthur.

În 1900, Mabel ia o decizie care avea să o coste sprijinul financiar al rudelor ei: deși fusese baptistă, trece la romano-catolicism. Fără nicio sursă de venit, Mabel este obligată să ia în arendă o fermă și să se înhame la o muncă peste puterile ei, care avea să o coste viața: era diabetică, insulina nu fusese încă inventată, iar epuizarea nu a făcut decât să-i grăbească sfârșitul. Tolkien avea atunci doar doisprezece ani.

Însă, cu puțin timp înainte să moară, Mabel și-a încredințat copiii părintelui Francis, un preot romano-catolic, căruia scriitorul i-a purtat o afecțiune profundă și respect până la sfârșitul vieții. Aceasta în ciuda faptului că părintele Francis l-a obligat să ia una dintre cele mai dureroase decizii din viața sa.

Tolkien a iubit întreaga sa viață o singură femeie, pe Edith Mary Bratt, o tânără cu trei ani mai mare decât el, orfană și ea. A cunoscut-o când avea 16 ani și o idilă s-a înfiripat imediat. Ieșeau în oraș împreună, se mutau dintr-o ceainărie într-alta, iar marea lor distracție era să arunce cu zahăr cubic în pălăriile trecătorilor, atunci când se aflau la balcon.

„Întru totul nepotrivită!” – astfel a etichetat părintele Francis relația dintre cei doi și i-a interzis lui Tolkien să o mai vadă sau să-i scrie lui Edith până când avea să ajungă la vârsta de 21 de ani. Edith era mai mare, protestantă, iar rezultatele la învățătură ale lui Tolkien în acel an nu s-au mai ridicat la cele mai înalte standarde, ca de obicei.

„A trebuit să aleg între a-l înfrunta și dezamăgi pe tutorele meu, care a fost mai mult decât un tată pentru mine și a pune punct unei relații de iubire. Nu regret decizia mea, deși a fost extrem de greu, mai ales la început. Edith era complet liberă să se căsătorească cu altcineva dacă voia. Nu-mi promisese nimic. Timp de trei ani n-am văzut-o și nu i-am scris iubitei mele. Iar efectele acestei decizii nu au fost întru totul bune. S-au reflectat în rezultatele primul an de facultate” îi scria Tolkien fiului său, Michael, în 1941.

În seara zilei când a împlinit 21 de ani, Tolkien i-a scris lui Edith și a cerut-o de soție. A fost refuzat însă: Edith acceptase deja o altă propunere. Scriitorul nu s-a dat însă bătut. S-a întâlnit cu ea și după o zi petrecută împreună, Edith a acceptat cererea în căsătorie.

Într-o scrisoare adresată fiului său, Michael, Tolkien mărturisea că a fost impresionat de curajul viitoarei sale soții. Acceptase să se căsătorească cu un bărbat fără nicio slujbă, cu o brumă de bani și cu singura perspectivă de a fi ucis în războiul mondial care abia începuse.

Tolkien a participat la bătălia de pe Somme, una dintre cele mai sângeroase confruntări din timpul primului război mondial, cu peste un milion de morți în ambele tabere. Scenele de luptă din „Stăpânul inelelor” sunt un ecou al acestei experiențe, în timpul căreia scriitorul și-a văzut murind aproape toți prietenii.

În 1920, Tolkien și-a început cariera academică. A contribuit la realizarea dicționarului Oxford și a fost cel mai tânăr profesor de limba engleză de la Universitatea din Leeds.

Tot în această perioadă traduce mult, scrie „Hobbitul” și primele două volume din „Stăpânul inelelor”.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Tolkien nu a mai luptat pe front. A fost „spărgător de coduri”, sarcina sa fiind să decripteze mesajele cifrate ale inamicului.

După război, „Stăpânul inelelor” devine o carte-cult, cu o popularitate uriașă în Statele Unite. Tradusă în 40 de limbi și cu mai mult de 50 de milioane de exemplare vândute, trilogia lui Tolkien (pe care autorul nu o considera carte pentru copii) a fost ecranizată de Peter Jackson, cu un succes similar.

Tolkien nu a apucat să finalizeze „Silmarillion”, roman care premerge poveștii din „Stăpânul inelelor”. L-a însărcinat însă pe fiul său, Christopher, să editeze și să publice cartea, lucru care s-a întâmplat după moartea scriitorului.

Christopher Tolkien a mai publicat și „Copiii lui Hurin”, carte care prezintă lumea dinaintea Frăției Inelului, dar și „Beren and Lúthien” (publicată în 2017), o poveste de dragoste inspirată de relația dintre scriitor și soția sa. De altfel, pe mormântul celor doi din cimitirul Wolvercote din Oxford sunt trecute, alături de numele lor reale, încă două cuvinte: Beren și Lúthien, un pământean îndrăgostit de o frumoasă prințesă elfă.

Vouă vă place universul fantastic creat de J.R.R. Tolkien?

Photo by Thandy Yung on Unsplash