Cu fan club-uri în toată lumea, din Statele Unite și Canada până în Australia, Noua Zeelandă, Italia și Marea Britanie sau chiar Singapore, Jane Austen a depășit cu mult condiția clasică de scriitor, devenind un adevărat fenomen al culturii populare. „Janeites”, un termen propus de criticul literar George Saintsbury în 1894, le denumește pe acele (mai mult sau mai puțin) tinere, care au un cult pentru viața și cărțile autoarei engleze.

Serate organizate în spiritul perioadei pre-victoriene, domni și doamne în ținute de epocă și conversații în jurul unui singur subiect: Jane Austen și romanele sale – aceasta este atmosfera unei întâlniri între fanii operei scriitoarei engleze. Și să nu ne imaginăm că fenomenul este restrâns. Doar în nordul Statelor Unite, fan clubul Jane Austen numără mai bine de 5000 de membri permanenți.

La împlinirea a două secole de la moartea scriitoarei, manifestările prin care s-a celebrat evenimentul au avut un caracter global: simțim că Jane Austen ne aparține de-acum tuturor, nouă, celor care îi iubim opera și pentru care domnul Darcy și Elizabeth Bennet nu mai sunt de mult personaje fictive.

Banca Angliei a lansat, în vara anului trecut, o bancnotă omagială de 10 lire sterline cu chipul lui Jane Austen, pe care se află și un citat de-al autoarei: „Declar că, la urma urmelor, nu există plăcere mai mare decât cititul!”

Jane Austen a trăit doar 41 de ani, a scris șase romane, iar celebritatea sa nu a fost nici pe departe atât de mare în scurtul răstimp al vieții sale. Să descoperim persoana din spatele acestui fenomen cultural, deși viața lui Jane Austen este și astăzi un continent plin de mistere.

Jane Austen s-a născut pe 16 decembrie 1775 la Steventon, în sudul Angliei, cel de-al șaptelea copil al pastorului William George Austen și al soției sale, Cassandra. Jane a mai avut șase frați și o soră, Elizabeth Cassandra, de care a fost atașată în mod special. Familia făcea parte din mica nobilime, iar veniturile nu erau substanțiale. William George a încercat să se ocupe și de agricultură, iar în paralel, preda lecții tinerilor pe care-i găzduia. Acest fapt a fost benefic pentru tânăra Jane, care a avut parte de o educație formală sporadică.

La vârsta de opt ani a mers la Oxford împreună cu sora ei, Cassandra, dar în toamna aceluiași an s-au întors urgent acasă: Jane contractase febră tifoidă și a fost la un pas de moarte. Fetele familiei Austen au fost trimise apoi la Școala de fete Reading Abbey, dar retrase trei ani mai târziu, din lipsă de fonduri. Educația formală a lui Jane Austen se încheia aici, la vârsta de nici unsprezece ani. Norocul a fost însă că domnul Austen avea acasă o bibliotecă impresionant de bogată (asemănătoare celei a domnului Bennet), iar Jane s-a putut instrui acasă. A început să scrie încă de la vârsta de 11 ani, iar la optsprezece avea gata romanul „Elinor și Marianne”, carte pe care avea să o rescrie ulterior și să o publice sub titlul de „Rațiune și simțire”.

În decembrie 1875, în ajunul sărbătorilor de Crăciun, Tom Lefroy, nepotul unor vecini ai familiei Austen vine la Steventon. Tom era student la Drept, aflat în acel moment în vacanță. Tânărul a remarcat-o pe Jane și a început să petreacă din ce în ce mai mult timp alături de ea – lucru observat de ambele familii. Din nefericire, relația nu a avut nicio șansă: Tom era susținut financiar de rude, care nu concepeau o legătură cu Jane, cu atât mai mult cu cât nici ea nu avea o situație financiară deosebită.

Au făcut așadar tot ce le-a stat în puteri să-i împiedice pe cei doi să se întâlnească. Jane i-a povestit Cassandrei în mai multe scrisori (arse de aceasta) despre relația ei imposibilă de iubire. O întâlnire între Tom și Jane a mai existat însă, în vara anului următor, la Londra. După aceea, familia Lefroy a devenit mult mai vigilentă, iar cei doi nu s-au mai văzut niciodată.

Un alt eveniment care a tulburat-o profund pe Jane a fost plecarea din Steventon, după ce tatăl ei s-a pensionat și stabilirea în Bath, un loc pe care scriitoarea l-a detestat.

În decembrie 1802, Jane primește o cerere în căsătorie de la Harris Bigg-Wither – un tânăr bogat, corpolent, lipsit de tact și destul de agresiv în conversație – nici pe departe un gentleman, așa cum era Tom. Jane acceptă inițial, dar își retrage promisiunea a doua zi.

În 1805, tatăl lui Jane moare, iar anul următor aceasta se mută împreună cu mama și sora ei în Chawton, Hampshire, unde a trăit ultimii opt ani din viață – perioadă în care statul de scriitoare al lui Jane era deja consolidat.

De altfel, prima schiță a romanului „Elinor and Marianne” a fost scrisă de Jane Austen în 1795. Doi ani mai târziu, scriitoarea avea să-l revizuiască și să-l intituleze „Rațiune și simțire”. Cartea însă avea să fie publicată abia în 1811, după mari eforturi. La fel de dificil a fost și cu următorul roman. La numai 21 de ani, în 1796, Austen scrie „Primele impresii”. După lecturi în fața familiei și numeroase rescrieri, cartea devine „Mândrie și prejudecată” și va fi publicată în 1813. „Mansfield Park” și „Emma” sunt ultimele romane scrise și publicate de Austen în ultimii ani ai vieții. „Mânăstirea Northanger” și romanul „Persuasiune” vor fi publicate postum.

Austen a început să se simtă rău la începutul anului 1816, dar nu a dat atenție bolii. Potrivit biografilor a suferit de boala Addison, care se manifestă printr-o stare de oboseală acută, grețuri și tensiune arterială mică. Jane era convinsă că suferă de reumatism și că are colică biliară. Alți biografi consideră că afecțiunea care a răpus-o pe Austen a fost limfomul Hodgkin, un tip de cancer al sistemului limfatic.

Starea lui Jane s-a înrăutățit atât de mult anul următor încât, în luna mai, frații ei Cassandra și Henry au dus-o la Winchester pentru tratament. Simptomele bolii nu au putut însă fi nici măcar ameliorate. Pe 18 iulie 1817 Jane moare, iar fratele ei, prin conexiunile pe care le avea cu lumea clericală aranjează să fie înmormântată la catedrala din Winchester.

Când ne gândim acum la Jane Austen avem, în mod spontan, zâmbetul pe buze. Ne amintim de multe dintre replicile sale acide, de umorul ei, de observațiile fine și adesea tăioase. Însă, vorba scriitoarei, „nu întotdeauna cine zâmbește e fericit. În inimă pot exista lacrimi care nu ajung până la ochi”.

Vouă vă place Jane Austen? Dintre romanele ei care este preferatul vostru?