Finalul de martie este o bună ocazie pentru a ne aminti de John Fowles, scriitorul britanic care a făcut posibil ca din viețile noastre să facă parte „Magicianul”, „Colecționarul” și „Iubita locotenentului francez”. Pe 31 martie, John Fowles ar fi împlinit 92 de ani. „Să dăm Cezarului ce este al Cezarului” și, răsfoind paginile cărților lui, să facem și o scurtă incursiune în viața trăită cu atâta discreție de acest maestru al literaturii.

Introvertit, detestând să fie în mijlocul mulțimii sau în atenția publicului, deși, paradoxal, își dorea să fie și înțeles și apreciat, Fowles ne surprinde încă o dată prin ultima sa carte publicată, „Jurnalele” sale, care acoperă mai bine de o jumătate de secol. Dacă vrem într-adevăr să-l descoperim pe Fowles nu vom găsi o metodă mai eficientă decât citind acest volum, de dimensiuni impresionante, pe care-l putem considera un roman al vieții scriitorului britanic.

Cum este posibil ca o fire atât de rezervată ca a lui John Fowles să ia decizia de a-și publica jurnalele? „Sper ca cititorii să-și facă o imagine detaliată a ceea ce am fost. Deși, eu nu mă înțeleg pe deplin nici măcar acum” a mărturisit scriitorul pentru publicația „The Guardian” într-unul dintre ultimele sale interviuri.

Cele mai importante momente ale vieții și carierei lui Fowles sunt detaliate în „Jurnale” cu o franchețe uneori de-a dreptul brutală. Ultimul an al studenției la Oxford, unde a studiat limba franceză, a fost și momentul de răzvrătire a scriitorului care avea să cunoască celebritatea abia după 37 de ani. „Am început să urăsc ceea ce tindeam să devin – o tânără instituție britanică plină de speranță. Am decis pe loc să fiu un soi de anarhist”.

Deși afirmația este mult exagerată, Fowles a rămas toată viața destul de critic la adresa conaționalilor săi. Când i s-a oferit posibilitatea să aleagă între o slujbă în Anglia și alta dincolo de hotare, nu a stat nicio clipă pe gânduri. A fost un an profesor de engleză la universitatea din Poitiers din Franța, iar apoi a acceptat să predea la o școală „plină de șobolani” din insula Spetses, Grecia. Deși nu a petrecut cu mult peste un an pe pământurile Eladei, Fowles a trăit aici una dintre cele mai fericite perioade din viața lui. A cunoscut-o în acest răstimp pe Elizabeth Christy, care în acea perioadă era soția unui profesor, coleg cu Fowles. Și tot acum începe să scrie la „Magicianul”, deși, până la urmă, acest volum avea să fie publicat abia după „Colecționarul”. Elizabeth Christy îi devenea soție la întoarcerea la Londra și avea să-i fie alături toată viața. A murit cu 15 ani înaintea lui Fowles, la numai o săptămână după ce a fost dignosticată cu cancer. Tragedia aceasta l-a marcat puternic pe scriitor, care mai bine de un an, nu s-a mai atins de niciun manuscris. S-a recăsătorit însă după o vreme cu o bună prietenă a lui Elizabeth, Sarah Smith, cu 20 de ani mai tânără decât el. Cea de-a doua soție poartă același nume ca al protagonistei romanului „Iubita locotenentul francez”, una dintre cele mai misterioase eroine ale literaturii universale.

„Eu sunt un feminist” declara Fowles pentru „The Guardian”, în aceeași notă de frondă cu care ne-a obișnuit. „Bărbații trebuie să realizeze că în femei zace un mare adevăr al vieții. Sarcina principală a unei femei este aceea de a ne educa pe noi, de a ne face să realizăm că nu suntem pe deplin educați. Poate un feminist să fie un animal de pradă? Cu siguranță. Până la un moment dat și eu am alergat după femei. Dar sexul nu e nimic mai mult decât o amintire fericită” mai spune scriitorul.

Cu aceeași franchețe, Fowles își mărturisește în „Jurnale” și unele fantezii sexuale, spre exemplu cea cu fata captivă din subsol, idee care avea să devină subiectul romanului „Colecționarul”, care i-a asigurat un debut fulminant.

Scriitorul britanic mărturisește că există o stranie interacțiune între el și fiecare personaj creat. Fiecare dintre acestea îl reprezintă, într-o anumită măsură, dar în același timp și scriitorul trăiește prin intermediul personajelor create. „În Daniel Martin probabil dezvălui mai multe despre mine decât oriunde în altă parte. Daniel este un Nicholas Urfe (protagonistul „Magicianului”) matur. Amândoi au fost influențați de femei și acesta este și cazul meu”, spune Fowles.

Ateu convins, fără urmași, scriitorul britanic a ajuns la finalul vieții fără regrete prea mari: „Aș fi vrut să pot acumula mai multe cunoștințe, însă asta e o chestie de noroc. Nu petrec prea mult timp nici în auto-compătimire, nici în autoadmirație. Lucrurile de genul acesta trebuie ținute sub control. Dacă te iei prea în serios riști să devii ceea ce pretinzi că disprețuiești”.

Vouă vă place cum scrie John Fowles? Ce roman scris de el preferați?

sursa foto