„Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane consideră ca ar fi o grădină, alţii şi-l pot închipui ca un palat. Eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă şi aici mă aflam eu…” Despre acest Paradis al cărților descoperit devreme în viață ne vorbește Jorge Luis Borges, scriitorul argentinian de la care ne-au rămas „Istoria universală a infamiei” și „Aleph”, „Cartea de nisip” și volumele de „Poezii”, coordonate ale unui univers în care fantasticul conferă realității profunzime și mister – planeta Borges. Pe aceasta vă invităm să o explorăm astăzi, când se împlinesc 119 ani de la nașterea scriitorului argentinian.

Borges s-a născut pe 24 august 1899, la Buenos Aires. Familia sa a fost una importantă în istoria Argentinei, iar tânărul Borges a crescut și a fost educat într-un mediu în care cărțile erau foarte prețuite. Tatăl său, pasionat de literatură, avocat și profesor de psihologie, avea origini spaniole, portugheze și engleze. De altfel, Borges a vorbit limba engleză chiar înainte de a învăța primele cuvinte în spaniolă. Mama sa, alături de care scriitorul a trăit până la adânci bătrâneți, provenea dintr-o familie uruguaiană tradițională. Borges a primit educație acasă, în două limbi, engleză și spaniolă, până la vârsta de 11 ani. La numai 9 ani a tradus „Prințul fericit” de Oscar Wilde în spaniolă și a fost publicat într-un ziar local. Familia Borges locuia într-o casă somptuoasă, cu o uriașă bibliotecă în limba engleză, pe care Jorge Luis, sub influența tatălui său, a cunoscut-o de mic copil. De altfel, Borges mărturisea: „Ȋnainte să scriu primul rând, am ştiut, într-un fel misterios şi, prin urmare, fără echivoc, că am fost destinat pentru literatură. Ceea ce nu am realizat de la început este că în afară de vocaţia de cititor, am fost, de asemenea, sortit să fiu şi scriitor, şi nu cred că una dintre vocaţii este mai puţin importantă decât cealaltă”.

În 1914, familia Borges se mută la Geneva, în Elveția, iar următorii zece ani îi petrece în Europa. Tânărul Borges începe să frecventeze școlile din Elveția și învață limba franceză, în timp ce tatăl său descoperă primele semne ale afecțiunii care avea să-l ducă la orbire – destin împărtășit ulterior și de fiul său.

După încheierea celui de-al doilea război mondial, familia Borges trăiește în mai multe orașe – Lugano, Barcelona, Mallorca, Sevilla și Madrid – iar Jorge Luis descoperă opera lui Schopenhauer și începe să fie interesat de mișcările avangardiste spaniole.

În 1921, Borges se întoarce la Buenos Aires și publică primele volume de poezii și eseuri. Însă adevăratul volum de debut, cel care avea să-i definească adevăratele coordonate ale stilului, „Istoria universală a infamiei”, este publicat în 1935. Cum nu putea trăi doar din literatură, Borges acceptă o slujbă la o bibliotecă din Buenos Aires, numită după unul dintre strămoșii săi.

1938 este un an foarte dificil pentru scriitor. Își pierde tatăl, de care era atât de apropiat, iar el suferă un accident grav la cap, face septicemie și este la un pas de moarte. Medicii reușesc totuși să-l salveze, însă o vreme Borges nu a putut vorbi, i s-a agravat afecțiunea congenitală care l-a condus spre orbire și avea serioase îndoieli referitoare la sănătatea sa mintală. „Când am început să-mi revin m-am temut că-mi voi pierde integritatea mintală. Îmi amintesc că mama voia să-mi citească fragmente dintr-o carte pe care i-o cerusem eu, dar timp de două-trei nopţi n-am lăsat-o să-mi citească. Până la urmă i-am făcut pe voie şi, după ce am ascultat ceva mai mult de o pagină, am izbucnit în plâns. Mama m-a întrebat de ce plâng. Fiindcă înţeleg, i-am zis. Apoi m-am întrebat dacă voi mai putea să scriu vreodată” mărturisește scriitorul.

Începând cu anii 50, Borges a fost de multe ori pe lista scurtă a Premiului Nobel pentru Literatură, însă nu l-a primit niciodată. Cauza – o presupusă simpatie față de președintele argentinian Juan Peron, care avea evidente trăsături autoritariste. În realitate însă, când Peron a venit la putere, Borges a fost destituit din postul pe care îl ocupa la biblioteca publică, din cauza sprijinului pe care-l acordase aliaților în cel de-al doilea război mondial. Trăiește o vreme din scris și este susținut de prieteni și abia după plecarea lui Peron în exil devine director al Bibliotecii Naționale (o funcție onorifică) și profesor de literatură engleză și americană la Universitatea din Buenos Aires. Între timp, afecțiunea congenitală pe care o avusese și tatăl său îl duce la orbire completă, așa încât Borges începe să dicteze mamei sale, secretarei și prietenilor ceea ce ar fi dorit să scrie. Nu a învățat niciodată alfabetul Braille. Cărțile din ultima perioadă a vieții, cum este și „Cartea ființelor imaginare” aproape desființează granița dintre proză și poezie.

În același an, 1967, Borges se căsătorește cu prietena sa din copilărie Elsa Astete Millan, rămasă de curând văduvă la acea vreme. Apropiații săi au fost convinși că această căsătorie, care a durat mai puțin de trei ani, s-a realizat din dorința mamei scriitorului. În vârstă de 90 de ani, aceasta își dorea ca lângă fiul ei complet lipsit de vedere să existe o femeie care să-i fie aproape. După ce s-a despărțit de Elsa, Borges s-a întors lângă mama sa, care a trăit până aproape de 100 de ani.

Borges a primit numeroase distincții literare de-a lungul vieții – Premiul Ierusalim, Premiul Special Edgar Allan Poe, Premiul Cervantes, „Prix International”, împreună cu Samuel Beckett, precum și decoraţia „Legiunea de Onoare”, cu trei ani înainte de a muri. În ultima perioadă a vieții, Borges a călătorit mult, însoțit adesea de Maria Kodama, asistenta sa personală, cu care avea să se căsătorească exact în anul în care a și murit – 1986. „Timpul este substanța din care sunt făcut” spunea Borges. Și iată că timpul său continuă încă.

Vouă vă place Jorge Luis Borges?