Ne-a învățat că viața are o altă profunzime filtrată prin experiența artei, că timpul este întotdeauna subiectiv, niciodată pierdut definitiv, ci depozitat în memoria noastră afectivă, așteptând să fie redescoperit. A revoluționat literatura secolului 20 prin modalitățile stilistice inovatoare din monumentalul său roman-fluviu „În căutarea timpului pierdut” și ne-a determinat să nu trecem cu vederea valoarea introspecției, acel instrument fără de care nu putem porni pe urmele fluxului conștiinței. Astăzi, pe 10 iulie, sărbătorim 147 de ani de la nașterea lui Marcel Proust. Să pornim alături de scriitorul francez „În căutarea timpului pierdut” și, printre rândurile volumelor semnate de el, să descoperim și viața sa – atât de scurtă, dar cu o considerabilă influență asupra literaturii universale.

Marcel Proust s-a născut pe 10 iulie, la Auteuil, o suburbie a Parisului. Tatăl lui, Adrien Proust, a fost unul dintre cei mai apreciați epidemiologi și anatomo-patologi ai vremii, preocupat de studiul holerei în Europa și Asia. Mama lui Marcel, o femeie foarte bine educată, cu o cultură impresionantă și față de care scriitorul a avut o afecțiune deosebită, provenea dintr-o familie înstărită de evrei. Marcel a fost botezat și crescut în credința catolică a tatălui său, deși nu a fost niciodată un practicant propriu-zis, iar peste ani s-a declarat ateu.

Fire hipersensibilă și extrem de bolnăvicioasă, scriitorul a suferit toată viața de diverse afecțiuni, care i-au adus și sfârșitul atât de devreme, la numai 51 de ani.

Cu multe întreruperi, cauzate de sănătatea sa precară, Marcel a studiat Filozofia și Dreptul, cu rezultate foarte bune, mai mult la îndemnul tatălui său. Pasiunea sa a fost însă dintotdeauna literatura, pe care învățase să o iubească de mic, sub influența educației insuflate de mama lui.

Primul atac serios de astm a survenit pe când scriitorul avea doar nouă ani, iar de atunci întreaga sa viață s-a situat sub semnul suferinței. Lungile vacanțe petrecute la Illiers și amintirile din casa unchiului său, din Auteuil devin modelul pentru orașul fictiv Combray, unde se petrece bună parte a romanului „În căutarea timpului pierdut”.

Marcel Proust era un obișnuit al saloanelor vremii frecventate de aristocrația franceză, iar reputația sa de snob din acea vreme avea să-i producă neplăceri atunci când a dorit să publice primul volum al romanului-fluviu care l-a consacrat, „În căutarea timpului pierdut. Swann”. Colaborează la revistele „Le Banquet” și „La Revue blanche”, iar în 1896 publică romanul de debut, „Plăcerile și zilele”, cu o prefață scrisă de Anatole France, însă cartea nu se bucure de o atenție deosebită. La insistențele tatălui său, Proust lucrează o vreme ca bibliotecar la Biblioteca Mazarine, însă este concediat pentru absențele prelungite.

Anul 1903 a fost unul extrem de dificil pentru scriitor. Fratele său se căsătorește atunci și părăsește casa părintească, iar în toamna aceluiași an, tatăl lor moare. Fire ultrasensibilă, cu o nevoie uriașă de protecție și siguranță, Marcel este zguduit de aceste evenimente. Doi ani mai târziu, moare și mama lui, cea pe care scriitorul a iubit-o atât de mult. Acesta este și momentul când Marcel se hotărăște să plece din casa în care a copilărit. Totodată își pierde și interesul pentru frecventarea cercurilor aristocraților și bogătașilor vremii și se concentrează mai mult pe lucrul la romanul care avea să-i aducă celebritatea – deși aceasta nu s-a profilat chiar dintru bun început.

Începând cu anul 1910, Marcel Proust se izolează în dormitorul său cu pereții capitonați cu plută, pentru a estompa zgomotul orașului, doarme ziua și își petrece nopțile scriind. „În căutarea timpului pierdut. Swann” este publicat în 1913, pe cheltuiala scriitorului, după ce editura Gallimard l-a refuzat, la îndemnul lui  André Gide. „Cea mai mare greșeală din viața mea” avea să mărturisească acesta peste ani.

Profund influențat de filozoful francez Henri Bergson, Proust, prin protagonistul operei sale, Marcel, ne sugerează natura relativă, subiectivă a timpului, care poate fi regăsit urmând fluxul conștiinței. Aroma unei madlene – episod deja celebru din cartea sa – poate reînvia trecutul îndepărtat, înscris în memoria afectivă, involuntară.

În căutarea timpului pierdut. La umbra fetelor în floare”, cel de-al doilea volum, o reflecție asupra artei și relației dintre artist și operă, apărea cinci ani mai târziu și era răsplătit cu prestigiosul premiu Goncourt. Îi urma, în 1920, „În căutarea timpului pierdut. Guermantes”, iar doi ani mai târziu, „În căutarea timpului pierdut. Sodoma și Gomora”, roman ce dezvoltă tema „inversiunii sexuale”, o sintagmă preferată de scriitor. De altfel, tema homosexualității răzbate în câteva scrieri ale lui Proust, inclusiv prin portretele unor personaje (homosexuali sau bisexuali). S-au făcut multe speculații referitoare la orientarea sexuală a lui Proust, care nu a fost căsătorit niciodată, dar nici nu și-a afirmat deschis preferințele homosexuale. Mai mult, în 1897 s-a duelat cu scriitorul Jean Lorrain, care a întrebat în mod public care e natura relației dintre Proust și Lucien Daudet, scriitor și pictor prieten cu Jean Cocteau, care nu-și ascundea preferințele homosexuale.

Ultimele trei volume, „În căutarea timpului pierdut. Prizoniera”, „În căutarea timpului pierdut. Plecarea Albertinei” și „În căutarea timpului pierdut. Timpul regăsit” au fost publicate postum, după moartea scriitorului, de către fratele său. Deși Proust moștenise o avere impresionantă de la mama sa, care i-ar fi facilitat îngrijirea sănătății, ultimii trei ani din viață și i-a petrecut muncind asiduu, pentru a termina marele său roman. Nu a văzut tipărite ultimele trei volume, pentru că a fost răpus de pneumonie și de un abces pulmonar, la doar 51 de ani. Scriitorul este astăzi înmormântat la cimitirul  Père Lachaise din Paris.

Vouă vă place Proust? Pentru cei pasionați de opera sa recomandăm și lectura acelor Carnete, care cuprind notații despre procesul elaborării romanului la care autorul francez a scris întreaga sa viață. De altfel, în „Timpul regăsit”, autorul își exprimă opinia că „singura viaţă cu adevărat trăită este literatura”.