Doar o clipă îmbinarea de stihii te ocrotește

Du-te și petrece-ți viața, chiar când lumea te mâhnește.

De-nțelepți s-asculți, căci trupul, în adâncu-i miez când crapă,

E doar pulbere și boare, flacără și strop de apă.

Iată că, deși a trecut aproape un mileniu, nu ne săturăm să citim și recitim versurile lui Omar Khayyam, poetul persan care a iubit arta, matematica și astronomia în măsuri egale și – la fel – prietenia, vinul și femeile. Astăzi, când se împlinesc 970 de ani de la nașterea lui Omar Khayyam, ne face plăcere să vă invităm ca, printre rândurile celebrelor sale Catrene să descoperim misterioasa și aventuroasa viață a poetului persan.

Omar Khayyam (pe numele său real Ghiyath al-Din Abul Fateh Omar Ibn Ibrahim Khayyam) s-a născut pe 18 mai 1048 (sau 1044 după unele opinii) la Nișapur, Persia (Iranul de astăzi), unde și-a petrecut bună parte a existenței. Mare parte a vieții lui Khayyam a rămas învăluită în mister, cu toate eforturile cercetătorilor de a reconstitui biografia poetului, matematicianului, astronomului și medicului persan. Din fericire însă, au ajuns până la noi câteva informații interesante despre Omar Khayyam. Știm despre poet că provenea dintr-o familie înstărită, deși profesia tatălui său a rămas incertă – medic, după unele păreri, meșteșugar de corturi, potrivit altora. Copilăria și-a petrecut-o în orașul Balhi (în nordul Afghanistanului de azi), unde a studiat sub îndrumarea șeicului Mohamed Mansuri, iar apoi l-a avut ca dascăl pe Imam Mowaffaq de Nișapur. Un episod interesant al vieții lui Khayyam din perioada uceniciei sale este legendara prietenie cu Nesām ol-Molk, cel care mai târziu avea să devină vizir în Imperiul Selgiucizilor și Hassan bin Sabah, cel care întemeia temuta sectă a asasinilor, ale cărei principii au supraviețuit până astăzi. Legenda spune că cei trei băieți și-au jurat prietenie și au făcut înțelegerea ca, acela dintre ei care va ajunge influent să-i sprijine și pe ceilalți. Zarurile norocoase i-au căzut lui Nesām ol-Molk, devenit vizir. Însă, cum acesta nu și-a ținut promisiunea, a fost ucis de un adept al liderului sectei asasinilor, Hassan bin Sabah. Nici acesta din urmă nu a sfârșit într-un mod prea fericit, pentru că a fost ucis de fiul său, Mohamed, care, la rândul lui, a fost otrăvit de fiul său, care aflase de un complot împotriva sa.

Nu mi-am făcut vreodată din rugi șirag de perle

Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele.

Nu știu dacă există o Milă sau Dreptate

Dar totuși, nu mi-e teamă: curat am fost în toate.

Cât îl privește pe Khayyam, în acele vremuri tulburi, înainte ca Hassan bin Sabah să se răzbune pe prietenul său, Nesām ol-Molk, a intrat în serviciul sultanului Malik-Shah, în calitate de consilier. Avea 26 de ani. Trei ani mai târziu, Nesām ol-Molk, ajuns vizir, avea să-și țină promisiunea față de Khayyam și l-a invitat pe poet la Isfahan, important centru cultural. De altfel, aceasta a fost dorința poetului. Nu și-a dorit nici bani, nici demnități publice importante, ci, grație minții sale atât de iscoditoare, a vrut să aibă posibilitatea de a studia cît mai mult, să cerceteze marile taine ale lumii.

„Sunt clipe când îmi pare ca tot ce-a trebuit

Să aflu despre lume, de mult am deslușit.

Dar stelele mă mustră tăcut din patru zari:

N-ai dezlegat niciuna din marile întrebări.”

Această perioadă este una benefică pentru Khayyam, pentru că aici are posibilitatea să studieze matematica și să se bucure de volumele din impresionanta bibliotecă existentă la curte. Scrie lucrarea „Discuții asupra unor probleme de algebră”, fiind preocupat de rezolvarea ecuațiilor cubice, iar la îndemnul sultanului Malik-Shah, construiește un observator astronomic.  Khayyam realizează în această perioadă și un nou calendar, mult mai exact decât cel gregorian (calendarul lui Khayyam avea o oră eroare la 5.500 ani, iar cel gregorian o zi la 3.300 ani). În tot acest timp, compune Rubaiatele, Catrenele sale, printre rândurile cărora putem descoperi filozofia sa de viață. Răgazul pe care l-a avut Khayyam este însă scurt, pentru că, după moartea sultanului și asasinarea vizirului său, poetul cade în dizgrație.

„Avui vestiți maeștri. Făcusem mari progrese.

Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar

Cu apa ce ia forma impusă de pahar

Și fumu-n care vântul năluci ciudate țese.”

În cercurile sunnite, fundamentaliste, se auzeau din ce în ce mai frecvent voci care îl acuzau pe poet nu numai pentru îndrăzneala versurilor sale (care intra frecvent în contradicție cu preceptele islamice), ci și pentru faptul că a înlocuit calendarul islamic cu unul civil. Odinioară influent prin erudiția sa, Khayyam ajunge să fie acuzat public, considerat eretic, calomniat, iar cei care îndrăzneau să-l găzduiască erau amenințați și pedepsiți. I se reproșează și prietenia cu Hasan Sabbah, iar subvenția acordată de Nizam nu i se mai acordă.

În această situație, un pelerinaj la Mecca pentru a-și dovedi dreapta credință pare singura soluție. Și este exact ceea ce va face Khayyam. Un poet și om de știință, în acele vremuri, nu putea supraviețui fără protecție din partea unui influent om politic.

„Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,

Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea.

Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii:

Ce sens avu venirea? Și-acum, ce sens plecarea?”

După întoarcerea de la Mecca, Khayyam este invitat pentru o vreme la curtea noului sultan, ca astrolog. Sănătatea sa însă este din ce în ce mai șubredă, iar până la urmă i se permite să se întoarcă în orașul natal, la Nișapur, unde mai trăiește retras câțiva ani, până pe 4 decembrie 1131.

„Trăiesc iar anii tineri. Aprinsul tămâios

În flăcări să mă ardă, căci, iată, vine ceața.

Vin! Nu importă care. Nu sunt pretențios.

Pe cel mai bun găsi-l-voi la fel de-amar ca viața.”

Vouă vă plac versurile lui Omar Khayyam?