Când spunem numele lui Oscar Wilde ne vine automat în minte „Portretul lui Dorian Gray”, romanul său tulburător, cu o temă faustică, scris în doar două săptămâni, ca urmare a unui pariu. Copiii se vor gândi, desigur, la „Prințul fericit și alte povestiri”, iar cei ce iubesc creațiile dramatice sau confesiunile la „Ce înseamnă să fii onest” sau „De profundis”. Unul dintre cei mai importanți autori de limbă engleză din cea de-a doua jumătate a secolului al 19-lea, irlandezul Oscar Wilde a fost însă și o personalitate complexă, care merită descoperită. În epoca în care a trăit, celebritatea sa a fost depășită doar de scandalurile pe care le-a provocat și care, până la urmă, i-au adus ruina din punct de vedere material, însingurarea și dezolarea, din punct de vedere emoțional. Să descoperim, printre rândurile cărților sale, evenimentele cele mai importante din existența scriitorului irlandez, cel care spunea: „Mi-am pus tot geniul în viaţă, în operele mele n-am pus decât talentul”.

Născut pe 16 octombrie 1854 la Dublin, Oscar Wilde a crescut într-o familie în care exista o mare dragoste pentru cărți și cultură. Sir William Wilde, tatăl scriitorului, fusese ridicat la rangul de cavaler pentru serviciile medicale aduse Coroanei (era chirurg specializat în oftalmologie și ORL). William Wilde a fost și autorul unor volume semnificative de studii medicale, dar și al unor lucrări de arheologie și folclor. Mama scriitorului, Jane Wilde, împărtășea aceeași pasiune pentru folclor cu soțul ei, iar sub numele de Speranza a publicat versuri prin care își exprima susținerea față de mișcarea revoluționară a tinerilor irlandezi.

Oscar Wilde a studiat la colegiul Trinity din Dublin și și-a continuat studiile, pe care le-a încheiat magna cum laude, la Oxford. În anii petrecuți la universitate, Wilde și-a consolidat reputația de bun cunoscător al clasicilor și de poet, iar în ultimul an de studii a câștigat premiul „Newdigate” pentru poezie. Tot în această perioadă, gustul pentru lux și extravaganță și stilul său dandy erau de notorietate în mediul universitar. Revistele vremii publicau caricaturi în care stilul vestimentar al scriitorului era ridiculizat, însă Wilde nu a fost niciodată deranjat de acest tip de atenție.

Una dintre personalitățile care i-au marcat viața scriitorului la Oxford a fost Walter Pater, teoretician al curentului „artă pentru artă”, căruia Wilde avea să-i fie fidel aproape întreaga viață. În 1882, scriitorul pleacă pentru un an în Statele Unite și Canada pentru o serie de conferințe prin care urmărește popularizarea acestui curent estetic. În stilul său arogant, imediat ce a pus piciorul pe pământ american, Wilde a spus că nu are nimic de declarat, „afară de propria genialitate”. Cei care i-au audiat seria de conferințe l-au privit însă cu suspiciune și nu puțini au fost cei care chiar l-au huiduit. Este adevărat însă că ținuta scriitorului (pantaloni până la genunchi, ciorapi de mătase și redingotă cu volănașe din dantelă) nu era de natură să atenueze suspiciunea cu care a fost tratat. Însă acest tip de atitudine era mai mult o provocare pentru Wilde, care, întors la Londra, a ținut o serie de conferințe despre impresiile asupra vieții culturale și societății americane.

În 1884, pe când ținea o prelegere la teatrul Gaiety din Dublin, Wilde o reîntâlnește pe Constance Lloyd, fiica unui avocat foarte înstărit, consilier al reginei. Cei doi s-au căsătorit în același an, la o biserică anglicană, iar scriitorul s-a bucurat, pe lângă prezența soției sale (o femeie inteligentă, cu o personalitate puternică) și de dota substanțială a acesteia. Banii nu erau însă niciodată suficienți, dar aceasta doar din cauza extravaganțelor lui Wilde. Cei doi au avut doi copii, Cyril și Vyvyan, însă viața lui Constance nu a fost deloc una ușoară alături de scriitor. Autoare de cărți pentru copii și militantă pentru drepturile femeilor, Constance a fost sprijinită de soțul ei în toate inițiativele sale. Sandalurile care aveau să urmeze distrug însă viața familiei. Volumul „Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde” de Franny Moyle surprinde câteva episoade tragice ale vieții familiei scriitorului.

Oscar Wilde publică în mod constant povești în ziarele vremii, iar „Prințul fericit și alte povestiri” apare în 1888. Un an mai târziu, după ce un prieten îl provoacă spunându-i că nu e în stare să conceapă un roman, în doar două săptămâni Wilde scrie „Portretul lui Dorian Gray”. Prefața cărții este și ea celebră, pentru că autorul a avut ocazia să-și expună încă o dată principiile estetice. „Nu există cărți morale sau imorale. Cărțile sunt sau bine scrise sau prost scrise. Asta-i tot” considera Wilde.

Deși cenzurat sever pentru a putea fi publicat, „Portretul lui Dorian Gray” a fost considerat o „carte otrăvită, plină de duhorile putrefacţiei morale şi spirituale”. Aluziile homosexuale și decadența morală a protagonistului romanului nu i-au fost iertate scriitorului și abia în 2011 avea să fie publicată pentru prima dată ediția necenzurată a cărții.

„Toți oamenii se nasc regi, dar cei mai mulți mor în exil” spunea Oscar Wilde, iar aceste cuvinte descriu cu fidelitate anii care au urmat în viața scriitorului. Deși cele mai importante opere dramatice ale sale apar în anii imediat următori, declinul lui Wilde se prefigurează după ce îl cunoaște pe lordul Alfred Douglas. Admirator înfocat care susținea că a citit „Portretul lui Dorian Gray” de nouă ori, Alfred Douglas, Bosie, cum îi spunea Wilde, devine iubitul scriitorului – fascinația sa și cel care avea să-l prăbușească în ruină.

Wilde nu a fost niciodată prudent în această relație, ilegală în societatea engleză din acea vreme. Marchizul de Queensberry, tatăl lui Douglas, era deja convins de orientarea sexuală a celor doi după ce îi căzuseră în mână scrisori prin care Wilde își mărturisea dragostea pentru Douglas. „Lui Oscar Wilde, sodomit declarat” a scris marchizul pe o carte de vizită pe care i-a lăsat-o scriitorului. La îndemnul atât de puțin inspirat al iubitului său, Wilde l-a dat în judecată pe marchiz pentru ofensă, dar până la urmă a ajuns să fie el însuși judecat pentru homosexualitate. În boxa acuzaților, Wilde și-a apărat cu multă elocință iubirea: „Este o afecţiune intelectuală, care a existat şi va exista întotdeauna între un bărbat mai în vârstă şi altul mai tânăr, acolo unde bărbatul mai în vârstă are de partea sa intelectul, iar cel mai tânăr are înaintea sa tot ce înseamnă bucuria, speranţa şi farmecul vieţii”. După îndelungi dezbateri, Wilde a fost condamnat la pedeapsa maximă: doi ani de muncă silnică la închisoarea Reading.

În urma scandalului, Constance și copiii îl părăsesc. Soția lui Wilde hotărăște să își schimbe numele în Holland și părăsește Anglia. Ce au însemnat anii de închisoare pentru scriitor putem descoperi în „De profundis”, confesiune tulburătoare a iubirii față de Douglas, dar și a decepției pe care acesta i-a provocat-o. „Dar chiar crezi că meritai dragostea pe care ți-o arătam atunci, sau că am crezut vreo clipă că o meritai? Știam că nu. Dar Iubirea nu se târguiește ca la piață și nici nu folosește un cântar. Bucuria ei, precum bucuria intelectului, este să se simtă vie” scria Wilde. Scriitorul analizează cu o luciditate extremă relația pe care a avut-o cu Douglas (care nu i-a scris un rând în anii de temniță), dar și propria viață: „Și eu am avut iluziile mele. Am crezut că viața va fi o comedie strălucitoare și că tu vei fi unul dintre multele personaje luminoase din ea. Am descoperit că este o tragedie oribilă și cruntă și că declanșatorul sinistru al marii catastrofe (…) ai fost tu”.

După eliberarea din închisoare, Oscar Wilde își trăiește ultimii ani ai vieții în Franța. Avea să-l reîntâlnească pe Douglas și chiar să trăiască alături de el câteva luni, dar sub presiunea familiilor se despart din nou. Constance nu a mai fost de acord să-l întâlnească vreodată pe Oscar și nici nu l-a lăsat să-și vadă copiii. Îi trimitea însă o mică sumă de bani în mod constant. „Pot să scriu, dar mi-am pierdut bucuria de a scrie” mărturisea Wilde editorilor care îl presau să se întoarcă la masa de scris. Deprimat și cheltuindu-și puținii bani pe alcool, scriitorul a rămas cu puțini prieteni lângă el până la final. „Am visat că am murit. Cinam cu cei morți” i-a dezvăluit Wilde unuia dintre aceștia. „Sunt sigur că și acolo erai sufletul petrecerii” a venit prompt replica acestuia.

Oscar Wilde a murit pe 25 noiembrie 1900, la numai 46 de ani, în urma unei meningite și astăzi este îngropat în cimitirul Père Lachaise.

Vouă vă place Oscar Wilde? Ce părere aveți despre romanul „Portretul lui Dorian Gray”?