Celebrăm astăzi unul dintre scriitorii de referință ai literaturii contemporane, celebru datorită romanelor pe care le-a semnat, dar și vieții pe care a fost obligat să o adopte din cauza acestora – Salman Rushdie. Recompensat cu unele dintre cele mai importante premii din lumea literară, ridicat la rangul de cavaler în Marea Britanie pentru servicii aduse literaturii și onorat cu titlul de „Commandeur des Arts et des Lettres” în Franța, Salman Rushdie a fost, în același timp și cel mai vânat scriitor contemporan. Este cel pe capul căruia s-a pus o recompensă de aproape trei milioane de dolari și care a primit o fatwā pentru insultă adusă Islamului. A trăit ani la rând ascuns, protejat de FBI și de Scotland Yard. Împotriva lui au fost organizate manifestații de amploare, cărțile i-au fost arse, a trăit în umbra condamnării la moarte, iar mulți dintre cei care au ajutat la publicarea cărților lui au devenit victime ale acestui război. Și nu în ultimul rând, a stârnit un conflict internațional, care a dus la ruperea relațiilor diplomatice dintre Marea Britanie și Iran. Viața lui Salman Rushdie pare un roman de aventuri cu accente de thriller. Să o explorăm, printre rândurile cărților lui.

Sir Ahmed Salman Rushdie s-a născut la Bombay, pe 19 iunie 1947, într-o familie înstărită și educată. Tatăl său a părăsit avocatura pentru a se dedica afacerilor, care au devenit cu timpul foarte profitabile. Mama sa a fost profesoară și s-a ocupat cu atenție și dedicație de educația fiului ei. Salman Rushdie a urmat mai multe școli particulare din India, apoi din Marea Britanie, până a absolvit studii de istorie la Universitatea Cambridge.

S-a întors pentru scurtă vreme la părinții săi, care între timp se mutaseră în Pakistan, însă după o scurtă perioadă s-a reîntors în Marea Britanie, unde a lucrat o vreme în televiziune, iar apoi, timp de zece ani, a fost copywriter la agenția de publicitate Ogilvy & Mather.

Cât privește educația religioasă, Salman Rushdie a crescut într-o familie de musulmani care dedicau destul de mult timp spiritualității, dar care se remarcau și prin toleranță – mai ales bunicul, la care scriitorul a făcut adesea referire în anii care au urmat publicării „Versetelor satanice”: „Puteai să stai lângă el și să-i spui Bunicule, eu nu cred în Dumnezeu. Iar el ar fi răspuns Serios? Asta-i foarte interesant. Stai aici, lângă mine și spune-mi tot despre lucrul ăsta. Nu ar fi existat nicio încercare de a-mi băga pe gât convingeri de-ale lui și nici de a mă critica. Ar fi fost doar o conversație” povestește scriitorul.

În 1975, Salman Rushdie debutează cu volumul „Grimus”, care, deși nu atrage atenția în mod deosebit, marchează coordonatele stilistice ale viitoarelor sale romane. Următorul roman însă, „Copiii din miez de noapte”, are un succes impresionant și îl propulsează pe autor nu numai în rândul scriitorilor profesioniști, ci și între numele cu rezonanță ale literaturii contemporane. Câştigător al Booker Prize în 1981, al „Booker of Bookers” în 1993 şi, în 2008, al „Best of Booker”, „Copiii din miez de noapte” spune povestea celor 1001 copii născuți la miezul nopții dintre 14 și 15 august 1947, când India își proclamă independența față de Marea Britanie. Destinele a doi dintre aceștia sunt urmărite îndeaproape de autor – Saleem, fiul unei hinduse sărace și Shiva, moștenitorul unei familii musulmane înstărite. S-a spus despre acest roman că este cel mai bun din istoria premiului Booker. Critici și cititori au descoperit un autor care seduce prin imaginația extravagantă, prin parfumul de poveste al narațiunii redate prin tehnica realismului magic, dar și prin modul în care acesta se intersectează cu teme din realitățile istorice ale poporului său.

Cu romanul următor, „Rușinea”, Rushdie își continuă seria succeselor. Cartea, care descrie atmosfera dintr-un oraș din Pakistan, sistemele de valori și impactul asupra destinelor oamenilor, a fost pe lista scurtă a premiului Booker și a câștigat în Franța premiul pentru cea mai bună carte străină.

Surâsul jaguarului” este un volum de nonficțiune, scris de Rushdie în urma unei călătorii în Nicaragua, imediat după alungarea dictatorului Somoza și instaurarea unui guvern revoluționar, scrisă cu spiritul de observație a unui jurnalist, dar și în stilul unui scriitor care își desăvârșise deja maniera de exprimare artistică.

Ziua Îndrăgostiților din anul 1989, i-a adus scriitorului britanic de origine indiană nu o declarație de dragoste, ci o condamnare la moarte. Cu un an în urmă, în septembrie, Rushdie publicase „Versetele satanice”, roman care evocă parțial aspecte din viața profetului Mohammed. Cartea s-a bucurat de succes în Marea Britanie și a fost finalistă la premiul Booker, însă după doar câteva luni a declanșat un adevărat război – nu numai unul cultural și religios, ci și unul diplomatic.

Romanul folosește tehnica realismului magic și cea a povestirii în ramă. Astfel, chiar dacă unele personajele aparțin lumii contemporane, în carte sunt incluse visuri și viziuni, care fac ca acțiunea să penduleze între realitate și oniric. Ceea ce a stârnit indignarea lumii musulmane au fost referirile la mai multe versete despre care se spune că ar fi făcut parte din Coran și prin care se manifesta toleranța față de anumite zeități preislamice.

Pe 14 februarie 1989, Salman Rushdie a fost sunat de un jurnalist de la BBC, care-i spunea că a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini, liderul spiritual al Iranului. Însă, fatwa a fost decretată nu numai împotriva scriitorului, ci și a tuturor persoanelor care au ajutat la publicarea cărții. Astfel, 38 de persoane, printre care traducători și editori ai cărții au fost uciși. Iar pentru Salman Rushdie a însemnat debutul unei perioade în care a trebuit să se ascundă și să apeleze la protecția forțelor de poliție pentru a supraviețui. Experiența acestor ani lungi a fost redată în volumul de Memorii al autorului „Versetelor satanice”, semnat cu numele de Joseph Anton. Acesta este „numele de cod” pe care scriitorul l-a folosit atunci când se afla sub protecția poliției și era obligat ca, împreună cu familia, să-și schimbe frecvent locuința. Pseudonimul reprezintă o combinație a prenumelor a doi dintre autorii săi favoriți – Joseph Conrad și Anton Cehov.

Scris la persoana a treia, ca un roman, volumul de memorii reprezintă un document de o sinceritate aproape brutală a perioadei cât scriitorul s-a aflat sub amenințarea condamnării la moarte. Nici astăzi, la aproape trei decenii de la decretarea acelei fatwa, Salman Rushdie n-ar putea spune că este în deplină siguranță. Trăiește la New York, de peste douăzeci de ani, iar condamnarea sa la moarte nu mai este resimțită ca o amenințare, deși nu a fost ridicată niciodată. Aceasta din simplul motiv că era necesară abrogarea de cel care a emis-o, iar ayatollahul Khomeini a murit între timp.

Nici în România apariția controversatei cărți a lui Salman Rushdie nu a fost lipsită de incidente, dar, din fericire, protestele (la care s-au alăturat reprezentanți ai religiilor importante de la noi din țară) s-au rezumat numai la declarații de dezaprobare.

Voi ce ați citit de Salman Rushdie? Vă place stilul lui?