A fost considerat un Orfeu al scenei teatrului american și unul dintre cei mai mari dramaturgi ai secolului 20. Distins de două ori cu premiul Pulitzer, a rămas în memoria cititorilor prin piese ca „Un tramvai numit dorință”, „Menajeria de sticlă”, „Pisica pe acoperișul fierbinte” sau „Noaptea iguanei”. Acesta a fost Tennessee Williams, creator al unor personaje memorabile, care s-au impus cu forță în galeria marilor eroi ai literaturii universale, deși reprezintă structuri vulnerabile, spirite chinuite de puternice angoase, autodistructive, ca, de altfel, autorul însuși. Câștigător în patru rânduri al premiului „New York Drama Critics’ Circle”, al doilea ca prestigiu în spațiul american după premiul Pulitzer, Tennessee Williams a stârnit prin opera sa, în epocă, deopotrivă admirația și oprobriul. A fost apreciat de critici și disprețuit, distins cu Medalia Prezidențială pentru Libertate, cea mai înaltă distincție civilă din Statele Unite și totodată „pus de zid” și condamnat public de cardinalul Francis Spellman. Scenariul filmului „Păpușica” a fost etichetat ca „revoltător, deplorabil, ofensator pentru morala creștină”, prin aluziile sexuale atât de străvezii. Tennessee Williams a fost totuși nominalizat la Oscar pentru acel scenariu. Posteritatea avea să-i facă dreptate, iar numele lui Tennessee Williams a rămas printre cele ale marilor dramaturgi ale secolului 20.

Deși până la un moment dat a avut o copilărie fericită și lipsită de griji în Columbus, Mississippi, situația s-a schimbat radical când familia sa s-a mutat în St. Louis, Missouri. Problemele cu alcoolul ale tatălui său și comportamentul violent au devenit tot mai acute, familia se muta tot mai des, iar tânărul Williams (pe numele său real Thomas Lanier Williams) s-a refugiat în scris, pentru că, așa cum el însuși mărturisește, viața nu-i mai aducea nicio bucurie.

Pe Tennessee Williams îl putem cunoaște exact așa cum a fost parcurgând volumul „Memorii ale unui bătrân crocodil”. Scris cu o sinceritate dezarmantă, cu umor (negru de cele mai multe ori) și autoironie, dramaturgul american dezvăluie în această carte viața sa spectaculoasă și ca un veritabil montagne russe emoțional. Abuzul de alcool (vin și gin, în special), barbiturice și amfetamine, homosexualitatea declarată fățiș și lupta cu depresia (care l-a făcut să stea trei luni într-un spital de boli psihice) sunt detaliate de autor fără reticență. Spații largi în această confesiune ocupă și relația specială pe care scriitorul a avut-o cu sora lui, Rose, bolnavă psihic, muza sa și cea care i-a inspirat personajul Laura Wingfield în piesa „Menajeria de sticlă”, unul dintre cele mai jucate spectacole pe marile scene ale lumii. De asemenea, lunga relație pe care Tennessee Williams a avut-o cu Frankie, iubitul lui timp de 14 ani și lunga depresie ca urmare a morții acestuia sunt descrise cu franchețe în carte.

Drumul către celebritate al scriitorului american a fost destul de dificil. Deși a câștigat primii bani din scris încă de la vârsta de 16 ani, Tennessee Williams a trebuit să accepte slujbe dintre cele mai diverse pentru a se întreține. A fost liftier, a lucrat în cafenele și o vreme a fost chiar îngrijitor la o fermă de pui din California. Timpul petrecut ca angajat în fabrica de încălțăminte unde lucra tatăl lui l-a făcut pe de-o parte să scrie și mai mult, iar pe de altă parte l-a condus spre o cădere nervoasă provocată de epuizare. Amintirea acestei perioade și a unui bărbat cunoscut atunci i-au inspirat personajul Stanley Kowalski din piesa „Un tramvai numit dorință”. Publicată în 1947, piesa a avut un succes răsunător și i-a adus autorului premiul Pulitzer, un an mai târziu, va fi ecranizată, în regia lui Elia Kazan, cu Vivien Leigh și Marlon Brando în rolurile principale. Filmul câștigă patru premii Oscar. Ecouri ale dramei surorii autorului se regăsesc și în finalul acestei piese, în destinul lui Blanche DuBois, sudista cu maniere atât de elevate, victimă însă a instabilității psihice.

Aceasta este perioada de glorie a lui Tennessee Williams, momentele când cunoaște succes după succes, piesele sale sunt jucate pe Broadway sau sunt transformate în succese cinematografice. Pentru „Pisica pe acoperișul fierbinte”, piesă care dezvoltă teme recurente în scrierile lui Tennessee Williams (sexualitate, frustrare, relații interumane dificile, rapacitate și moarte) autorului i se decernează din nou premiul Pulitzer. Urmează și o ecranizare, de șase ori nominalizată la Oscar, cu Elizabeth Taylor și Paul Newman în rolurile principale. Tot în această perioadă, Williams este favoritul premiului Tony, echivalentul Oscarului pentru producțiile teatrale. „Noaptea iguanei”, care a avut premiera pe Broadway în 1961, se numără printre ultimele piese de succes ale dramaturgului. Tensiunea psihologică născută din lupta dintre instinct și morală, sexualitatea reprimată, abuzul de alcool și dezrădăcinarea sunt temele abordate de autor în această piesă și reprezentate prin evoluția personajului Lawrence Shannon, un reverend care este îndepărtat de biserică în urma unui scandal sexual. Și această piesă a inspirat o ecranizare, un film-cult în regia lui John Huston, cu Richard Burton, Ava Gardner și Deborah Kerr în rolurile principale.

Anii care au urmat au fost foarte dificili pentru Tennessee Williams în plan personal, iar aceasta s-a reflectat și în cariera sa artistică. Confruntat cu câteva eșecuri succesive și după decesul partenerului lui de viață, dramaturgul s-a refugiat în consumul de alcool, barbiturice și amfetamine. Volumul său de memorii este publicat după ce a petrecut câteva luni într-un spital psihiatric, internat de fratele său. În 1983, trupul lui Tennessee Williams era găsit într-un hotel din New York, cu o sticlă de vin pe jumătate băută lângă el și o mulțime de pastile de dormit risipite. „Criticii l-au ucis”, spunea o prietenă a dramaturgului imediat după aflarea morții acestuia. Cu trei ani înainte de finalul vieții, Tennessee Williams primise un loc în „American Theater Hall of Fame”. „Eu însă trăiesc ca un țigan nomad, sunt un fugitiv. Se pare că niciun loc nu mă mai poate cuprinde, nici măcar propria mea piele”, mărturisea însă dramaturgul în volumul său de memorii.

Ce piesă ce poartă semnătura lui Tennessee Williams v-a impresionat cel mai mult?