Se întâmplă adesea să confundăm scopurile cotidiene cu ceva ce este mult deasupra lor. Ne dăm seama imediat de aceasta când constatăm că mașina sau casa la care am visat, slujba pe care am obținut-o cu greu sau o călătorie într-o țară exotică ne aduc de multe ori o fericire incompletă. Ne-am atins scopurile, ne bucurăm, dar pe lângă acestea rămâne încă mult spațiu de umplut pentru ca fericirea să fie completă. Iar situația aceasta ne face să ne stabilim un alt scop, care (evident, în funcție de natura sa) ne poate aduce în aceeași situație.

Poate că ce ce căutăm de fapt și ne-ar aduce împlinirea este să aflăm sensul existenței, scopul mai profund al ființei noastre, unic și irepetabil, ca destinul fiecăruia. Și nu există persoană mai potrivită să ne vorbească despre aceasta decât Viktor Frankl, psihoterapeut vienez, părintele logoterapiei și autor al cărții „Omul în căutarea sensului vieții”. Supraviețuitor în patru lagăre de concentrare (printre care și Auschwitz și Dachau), „profetul sensului vieții”, cum a fost numit Viktor Frankl, a reușit o performanță uimitoare – cartea în care descrie experiența lagărelor de concentrare și modul în care l-a ajutat găsirea sensului propriei existențe să supraviețuiască a ajuns la ediția cu numărul 143 și a fost publicată în aproape 20 de limbi. Întrebat ce simte referitor la acest succes, Viktor Frank răspunde că aceasta nu este „o realizare sau un merit personal, cât mai degrabă o expresie a suferinţei vremurilor noastre: dacă sute de mii de oameni întind mâna către o carte al cărei titlu promite să dea un răspuns la chestiunea sensului vieţii, probabil că această chestiune este una care îi pune pe jar”. „Sensul vieții mele este să îi ajut pe alții să îl găsească pe al lor” spune Viktor Frankl și iată că deja milioane de oameni de toate naționalitățile au pentru ce să-i mulțumească psihoterapeutului austriac.

Cu sensibilitate și o sinceritate impresionantă, cartea începe cu rememorarea experiențelor din lagărul de concentrare în care a fost deținut psihologul, psihiatrul și neurologul Viktor Frankl. Acolo, studiind sentimentele și mentalitățile atâtor oameni aflați în situații-limită, Frankl a ajuns să definitiveze conceptul de logoterapie și, ulterior, să înființeze cea de-a treia școală vieneză de psihoterapie. După eliberarea din lagăr, o pajiște înflorită, cântecul vesel al ciocârliilor sau nemărginirea spațiului îi provoacă psihoterapeutului sentimente intense: „M-am oprit, am privit în jur şi în sus, spre cer şi am căzut în genunchi. În clipa aceea, n-am mai ştiut de mine şi de lumea din jur – aveam doar un singur lucru în minte – mereu acelaşi: Am strigat către Domnul din închisoarea mea strâmtă şi El mi-a răspuns scoţându-mă în nemărginirea spaţiului. Cât de mult am stat îngenuncheat şi am repetat aceste cuvinte, nu-mi pot aminti… Dar ştiu că în ziua aceea, în ceasul acela, am început o viaţă nouă. Pas cu pas, am progresat până când am redevenit o fiinţă umană”, iar dintr-o simplă cifră a redevenit om.

Potrivit logoterapiei, explicată în cea de-a doua parte a cărții, căutarea unui sens în viaţă este principalul factor motivaţional. „În ceea ce priveşte cauza sentimentului lipsei de sens, s-ar putea spune, deşi într-o manieră foarte simplificată, că oamenii au îndeajuns ca să trăiască, dar nu şi pentru ce să trăiască. Au mijloacele, dar le lipseşte sensul” explică dr. Frankl punând degetul pe una dintre rănile acute ale societății consumeriste.

„Sensul vieţii, diferă de la om la om şi de la o clipă la alta. Aşadar, este cu neputinţă să defineşti sensul vieţii la modul general” ne spune Viktor Frankl. Așa cum atunci când vedem un film urmărim și încercăm să înțelegem cadru cu cadru și abia la final avem imaginea completă și în cazul vieții ne confruntăm cu o situație similară.

Găsirea sensului pentru fiecare dintre noi poate părea o misiune abstractă și dificilă. Însă psihoterapeutul austriac ne învață că viața înseamnă în primul rând acțiune justă, ca „ceea ce contează cu adevărat este nu ceea ce aşteptăm noi de la viaţă, ci mai degrabă ceea ce viaţa aşteaptă de la noi”. Fiecare destin este unic, iar situațiile din viață irepetabile. În fiecare dintre aceste situații există un singur răspuns adecvat și pe acela trebuie să îl oferim – acțiune, daca asta ne cere conștiința în acel moment sau meditație, dacă aceasta este singura cale. Uneori – și este chiar cazul lui Viktor Frankl – ni se cere să acceptăm soarta și să ne purtăm crucea. Însă aceasta nu se referă la resemnare. Căci, în momentul când toate libertățile au fost îngrădite, tot mai rămâne aceea de a alege cum să reacționăm într-o împrejurare dificilă.

Tot de la Viktor Frankl aflăm că succesul, ca fericirea este un „efect secundar, neintenționat din acea dedicare a omului faţă de o cauză mai mare decât el însuşi sau un produs secundar al dăruirii de sine către o altă persoană”. Psihologul chiar își învăța studenții să nu le caute cu obstinație, pentru că, din ce le vor urmări mai mult din aceea le vor rata.

Viktor Frankl explică și cele trei căi principale – în viziunea logoterapiei -prin care se ajunge la sens în viață, ceea ce transformă cartea într-o lectură extrem de utilă.

Voi ce avantaje credeți că ar avea fiecare dintre noi dacă am urmări să ne descoperim sensul existenței?

„Omul în căutarea sensului vieții”, Viktor Frankl – De la scopurile cotidiene la sensul existenței