O apariție editorială de dată recentă este întotdeauna un subiect de interes pentru pasionații de cărți și lectură. Să descoperim un autor bun, o carte cu o poveste interesantă, care a făcut vâlvă la nivel național sau internațional din cine știe ce motive sunt lucruri de care bibliofilii își doresc să nu fie străini.

Astăzi vă propunem un roman al scriitoarei turce Asli Erdogan, comparată adesea cu Elif Shafak, cel mai nou roman din librării cu semnătura lui Mathias Enard și un thriller care-l are ca protagonist pe Leonardo da Vinci. Sperăm ca selecția noastră să vă fie de folos!

Orașul în mantie purpurie”, roman scris de autoarea turcă Asli Erdogan, este una dintre aparițiile editoriale de dată recentă care merită toată atenția. Elogiat de presa internațională și de conaționalul său, Orhan Pamuk, romanul lui Asli Erdogan împletește sensibilitatea percepției autoarei cu o narațiune care este plasată pe străzile din Rio de Janeiro, oraș care pare a celebra bucuria vieții, deși trăiește permanent sub amenințarea violenței și a morții. Eroina cărții este Ozgur, o tânără turcoaică, în jurul vârstei de 30 de ani, care petrece doi ani în metropola braziliană. La Rio de Janeiro, Ozgur descoperă avantajul de a duce o viață pierdută în marea masă de necunoscuți. Nimănui nu-i pasă de ea astfel încât dacă ar dori să-și inventeze un alt trecut ar putea să o facă. Atmosfera Turciei și rigorile acestei civilizații – cel puțin în ce privește statutul femeilor – sunt lăsate în urmă. Există într-un colț al sufletului o nostalgie după țara natală aflată departe, dar aceasta este înghițită de senzualitatea, violența și haosul din Rio de Janeiro. Din dorința de a pune ordine în acest oraș, Ozgur începe să scrie un roman autobiografic, a cărui protagonistă este O, alter ego-ul său. Ficțiunea și realitatea se împletesc în existența lui Ozgur, Rio, orașul imaginar, simbol al vieții este reversul metropolei braziliene așa cum este în realitate, spațiu al morții, care i-a răpit tinerei tot ce avea mai de preț.

Cine a citit „Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți” se va bucura că în librării a apărut o nouă carte semnată de Mathias Enard, scriitor câștigător al premiului Goncourt. „Dorință” este un roman în care vom recunoaște stilul pictural și poetic al lui Mathias Enard, care vrăjește cititorul prin cadența frazelor sale. Iar atmosfera cărții este una care te ține captiv în narațiune. Incontestabil, marele talent al lui Enard, finalist în 2017 la premiul Man Booker, este acela de a evoca epoci trecute și de a le prezenta cu detalii atât de exacte încât cititorul se simte transportat în acele vremuri. Iar o incursiune în Veneția secolului al 18-lea este pur și simplu irezistibilă. Ca și în „Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți”, ultimul roman al lui Enard, „Dorință”, dezvoltă teme legate de artă și artiști. Muzica, pictura, teatrul sunt prezente în romanul său, la fel ca și iubirile misterioase și jocul măștilor, simbol al naturii atât de înșelătoare a realității. Personajele lui Enard, nobili sau săraci, ne introduc în viața fascinantă a Orașului Dogilor, cu gondolele alunecând pe Marele Canal, locul unde personaje mai mult sau mai puțin influente își împărtășesc visuri sau secrete periculoase.

Un thriller al cărui protagonist este geniul Renașterii, Leonardo da Vinci, romanul „Măsura omului” de Marco Malvaldi ne poartă în Florența anului 1493, la un an de la descoperirea Americilor, când seniorul orașului Milano este Ludovic Maurul, duce de Bari, „un metru și nouăzeci de gabarit machiavelic, fiul nelegitim al lui Francesco Sforza. Nu îi este clar dacă e mai bine să domnești sau să ți-o tragi, dar ambele activități îi plac la fel de mult” – după cum ni-l descrie autorul. Un bărbat mort în circumstanțe care nu pot fi elucidate cer prezența la curte a unui om a cărui faimă a depășit cu mult granițele țării: „Leonardo di ser Piero da Vinci: pictor, sculptor, arhitect, inginer la curte, foarte obișnuit cu contemplația. Pe scurt, om de geniu”. Urmărind această intrigă, Marco Malvaldi realizează un portret al lui Leonardo da Vinci, așa cum nu-l cunoaștem pe artistul genial al Renașterii: un personaj excentric, însetat de cunoaștere, de multe ori pierdut în gândurile sale și cu un oarecare apetit pentru bârfă, adică profund uman.

Voi care dintre aceste cărți v-ați dori să o citiți?