Există cărți care lasă urme adânci în inimile noastre, romane cu subiecte sfâșietoare, pe care le citim printre lacrimi și care rămân pentru totdeauna prezente într-un colț al minții. Unele ne impresionează prin duritate, altele prin subiecte sensibile. Parcurgem fiecare pagină ca pe-o Golgota, simțind uneori că nu putem merge mai departe. Și, din cauză că empatizăm cu personajele, trăim experiența ca și când ar fi a noastră. Suntem convinși că știți exact la ce tip de romane ne referim. Și e adevărat că îți trebuie curaj pentru a citi o astfel de carte, pentru că lectura poate fi răscolitoare. Așadar, pentru cine se încumetă iată 3 romane care-ți sfâșie inima.

O viață măruntă” de Hanya Yanagihara merită, cu siguranță, un loc fruntaș în acest top. Nominalizat la Man Booker Prize și National Book Award, romanul scriitoarei de origine hawaiiană, impecabil scris, ne poartă printr-un univers al durerii și traumelor care lasă urme de neșters. Protagoniștii cărții sunt patru prieteni, Jude, Willem, Malcolm și JB, ale căror destine sunt urmărite din copilărie până la bătrânețe. Prin intermediul lor, autoarea atinge teme dintre cele mai variate, de la prietenie, sensul vieții, agresiune fizică, psihică și până la traume emoționale și responsabilitatea pe care o avem față de cei de lângă noi. Există dureri sufletești care nu se vindecă niciodată, traume care pândesc momentul oportun pentru a prelua controlul vieții? Jude este veriga de legătură între prieteni și pilonul principal pe care se sprijină narațiunea. În pagini cutremurătoare, care ne sfâșie inima, aflăm episoadele din copilărie care i-au marcat existența. Integrând planul prezent cu cel trecut, autoarea prezintă gradual povestea lui Jude, folosind tehnica suspansului atât cât să solicite intens emoțional  cititorul. Întâmplările descrise sunt dure, de neimaginat. Însă meritul lui Hanya Yanagihara este acela de a nu se fi oprit aici. Autoarea pătrunde profund în psihologia personajelor sale și ne ghidează atent și subtil ca să ne punem noi singuri întrebări – despre inocență și manipulare, răul care ia chipul iubirii și povara de a simți că nu-i putem salva pe cei care au ales deja să se condamne singuri.

Să nu mă părăsești” de câștigătorul premiului Nobel pentru literatură Kazuo Ishiguro este un alt roman pe care-l citim încărcați de emoții și cu inima sfâșiată. Kathy, Tommy și Ruth sunt personajele care rețin atenția cititorilor, copii crescuți în școala Hailsham, un spațiu straniu, în lume și totuși departe de ea. Kathy, naratoarea poveștii pe care o aflăm pe parcurs, rememorează copilăria și adolescența petrecute la Hailsham și relațiile cu Tommy și Ruth, care până într-un punct par (aproape) firești. Descoperim însă pe parcurs o situație cutremurătoare (și absolut posibilă într-un viitor poate nu așa îndepărtat): la Hailsham sunt crescute clone umane. Sunt ființe care au sentimente, pot iubi, se pot bucura sau plânge, dar au venit pe lume cu un singur scop: ca atunci când va veni momentul să doneze organe vitale, chiar dacă pentru ei acesta poate fi sfârșitul. Destine scrise înainte de a se naște, cei care mor pentru ca alții să fie salvați trăiesc în orizontul unei lumi aspre și crude. Zadarnic ar încerca să implore lumea cea veche spunându-i „să nu mă părăsești” pentru că acest lucru nu mai este posibil.

Câștigător al Man Booker Prize, Ian McEwan este unul dintre cei mai apreciați scriitori britanici contemporani și, de bună seamă, unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale este „Ispășire”, care a fost și ecranizat. Ne trebuie însă destul curaj să ne încumetăm să citim „Grădina de ciment”, cartea care i-a adus scriitorului porecla „Ian Macabre”. „Grădina de ciment” este o carte șocantă, dură, care ne izbește de la prima frază: „Nu mi-am omorât tatăl, deși uneori cred că am dat și eu o mână de ajutor în această privință”. De la Jack, naratorul cărții, aflăm povestea celor patru copii care, după ce moare și mama lor, iau o decizie extremă: să o îngroape într-un cufăr din pivniță și să toarne peste ea ciment. Cum familia a trăit relativ izolată, copiilor nu le va fi greu să mimeze o vreme normalitatea, ca să evite să fie dați spre adopție și despărțiți. Ce se petrece însă în casa orfanilor este dincolo de imaginație, căci scăpați de sub orice formă de autoritate, aceștia cad pradă pulsiunilor viscerale, descrise de autor în pagini de o duritate greu de dus, dar pline de forță din punct de vedere literar. De altfel, „Grădina de ciment” este romanul care i-a adus celebritatea scriitorului britanic.

Vouă ce alte romane vi s-au părut șocante, sfâșietoare prin povestea prezentată?