Începem ziua cu o veste bună pentru fanii literaturii de pretutindeni. Dacă imaginația marelui Gabriel Garcia Marquez ți-a marcat existența, cu siguranță îți vom atrage atenția atunci când îți vom spune că Netlix ne va aduce în curând pe micile ecrane serialul „Un veac de singurătate”. Află de mai jos totul despre adaptare!

Atunci când vine vorba despre clasicii literaturii, cei chiar și noi, cei care iubim atât lectura, cât și filmul, suntem reticenți. Deși există, fără îndoială, multe ecranizări de valoare ale capodoperelor universale, la fel de multe eșecuri au pătat reputația unor cărți incredibile. Încă de la publicare, „Un veac de singurătate” devenea un hit, cimentând aproape de unul singur un nou gen, cel al realismului magic, și transformându-l pe Gabriel Garcia Marquez într-unul dintre cei mai mari autori ai epocii contemporane. Este estimat că romanul său reprezentativ i-a adus lui Marquez peste 50 de milioane de exemplare vândute și că a fost tradus în nu mai puțin de 46 de limbi, invitând America de Sud pe harta marilor tărâmuri ale literaturii. Ne putem hazarda să spunem că fără Marquez poate nu am fi auzit azi nici de Allende, nici de Coelho, așa că nu încape îndoială că discuția privind ecranizarea romanului său de geniu a fost purtată încă de timpuriu. Iar azi, la mai bine de 50 de ani de la publicarea sa, avem vești despre serialul „Un veac de singurătate”.

Gigantul Netflix este cel care s-a înhămat la ecranizarea miticei cărți, obținând în sfârșit vânzarea drepturilor de a dezvolta serialul de la fiii lui Marquez, Rodrigo și Gonzalo. De ce abia azi? Urmașii marelui scriitor au povestit presei că, deși conversațiile legate de aducerea pe marile ecrane a „Un veac de singurătate” au rezonat în casa părintească încă din copilăria lor, scriitorul s-a opus întotdeauna ideii considerând că povestea celor șapte generații Buendía, întinsă pe o sută de ani de aventuri fabuloase, cu tragedii, pasiuni, disperare, magie și speranță, nu poate fi tradusă în mod satisfăcător pe marile ecrane nici în două filme, darămite în unul singur. Mai mult, Marquez era nemulțumit de faptul că toate ofertele care îi fuseseră înaintate includeau pelicule în limba engleză, în timp ce autorul era convins că „Un veac de singurătate” nu putea fi filmat decât în limba spaniolă.

De ce s-au schimbat lucrurile? De câțiva ani încoace, a șaptea artă a suferit o transformare mult-așteptată de unii, blamată de alții. Astfel, serialele au început să își revendice prim-planul: e mult mai simplu să fim fascinați de o epopee televizată decât să urmărim la cinematograf un film. Mai complexe, bine jucate și bine scrise, TV show-urile au luat fața filmelor. Iar o a doua realitate, de data aceasta mai îmbucurătoare, este legată de succesul pe care îl au peliculele în limba spaniolă, de la Narcos la Roma, nominalizat în acest an la numeroase Oscaruri și considerat la un moment dat chiar un pretendent cu șanse la titulatura de Cel mai bun film al anului.

Prin urmare, nu era moment mai potrivit ca personajele din „Un veac de singurătate” să iasă puțin dintre filele cărții și să ni se reveleze în carne și oase în fața laptopului, a tabletei sau a smart TV-ului. Nu știm momentan nimic despre distribuția serialului, dar Netflix a dat publicității locația de filmare, Columbia cea natală a lui Marquez. De asemenea, cei doi fii ai scriitorului vor participa la ecranizare în calitate de producători executivi.

Francisco Ramos, vicepreședinte al secțiunii de originale în limba spaniolă Netflix, a comentat la rândul său această uriașă veste: „suntem incredibil de onorați să ni se fi încredințat prima adaptare filmată a „Un veac de singurătate”, o poveste nemuritoare și clasică din America Latină pe care suntem încântați să o împărtășim cu lumea întreagă”. La rândul său, Rodrigo Garcia a subliniat că cele două probleme majore care îl împiedicau pe tatăl său să accepte vânzarea drepturilor de ecranizare au dispărut: acum serialele sunt mai populare ca oricând, iar seriile în limba spaniolă au parte de momentul lor de glorie.

De îndată ce vom mai alfa informații suplimentare despre serialul „Un veac de singurătate”, ți le vom împărtăși. Suntem curioși care este părerea ta despre această veste: te numeri printre cei entuziasmați de adaptarea capodoperei lui Gabriel Garcia Marquez sau faci mai degrabă parte din tabăra reticenților?

Sursa foto: Shutterstock Royalty-free stock photo ID: 737088376