Pline de mister și tensiune și provocând cititorii să pornească pe urmele detectivilor pentru a pune cap la cap piesele unor complicate puzzle-uri care alcătuiesc scena crimei, romanele polițiste sunt un gen preferat de mulți cititori. Sunt însă unele persoane care frecventează universul crime doar din când în când, urmărind doar romanele anumitor scriitori. Până la urmă, fiecare dintre noi poate avea, uneori, „poftă de adrenalină”. Pentru toți aceștia iată 3 cărți polițiste care se citesc cu sufletul la gură.

Stilul lui Ruth Ware a fost adesea comparat cu cel al Agathei Christie, iar scriitoarea britanică a și mărturisit că e posibil să fie influențată de „regina cărților polițiste”, pe care o admiră atât de mult. Stilurile nu sunt totuși identice, pentru că Ruth Ware excelează mai mult în zona thrillerului psihologic, iar narațiunile sale au o atmosferă mai „întunecată” decât cele ale Agathei Christie. Romanul său de debut, „Într-o pădure întunecată”, a fost foarte bine primit de critici și cititori. Bestseller „New York Times”, „USA Today” și „Los Angeles Times”, „Într-o pădure întunecată” a fost considerată cea mai bună carte a anului 2015 în Statele Unite. Atuurile sale – o narațiune plină de mister, cu suspans care crește gradual până la final, un stil foarte vizual și stăpânirea artei de a construi un thriller psihologic „ca la carte”. Protagonista, Nora, este la rândul ei autoare de romane polițiste, o fire destul de retrasă. Când o prietenă din adolescență o invită la o petrecere a burlăcițelor, Nora acceptă, deși fără mare entuziasm, pentru că nu mai ținuse legătura cu această prietenă de ani buni. Petrecerea are loc într-o zonă destul de izolată, la o cabană din sticlă, într-o pădure întunecată – așa cum spune chiar titlul cărții. La 48 de ore de la debutul petrecerii, Nora se trezește pe un pat de spital, rănită și având convingerea că a făcut un lucru rău. Cineva a fost ucis, iar petrecerea bucrlacelor nu era ceea ce părea. Reuniunea a fost orchestrată cu grijă, însă persoana care a făcut lucrul acesta rămâne învăluită în mister. Multe dintre dovezi o indică pe Nora ca vinovată. Însă, până la urmă toți sunt suspecți. Rămâne să descoperim singuri cine este criminalul.

Finalistă în câteva rânduri la Premiul Pulitzer, Joyce Carol Oates, o autoare foarte prolifică, a publicat în urmă cu trei ani, „Valetul de pică”, roman noir, cu pronunțate accente de thriller psihologic. Cei care au descoperit această scriitoare citind „Grădina plăcerilor lumești” vor fi surprinși de abordarea din „Valetul de pică”, deși nu într-un mod neplăcut. Și în acest roman, protagonistul, Andrew J. Rush, este un scriitor ale cărui romane polițiste se bucură de succes la public și critică. Viața lui Rush pare să se fi împlinit – apreciere pe plan profesional, respectul comunității, o soție inteligentă și copii mari, cu care se înțelege perfect. Bineînțeles că acest echilibru nu putea să nu fie netulburat de nimic. Ingeniozitatea scriitoarei și arta sa de a crea această poveste noir chiar în acest punct intervine. Personajul negativ nu există, ci el este reprezentat chiar de o anumită latură a personalității protagonistului, ascuns în chiar structura sa psihologică atât de complicată. Căci Rush ascunde cu mare grijă un secret. Sub pseudonimul „Jack of Spades”/ Valetul de Pică, Rush publică niște romane cu oarecare succes, care însă reprezintă latura întunecată a personalității sale. Un incident – scriitorul este acuzat de furt intelectual – tulbură echilibrul precar în care se află cele două personalități ale sale, iar Valetul de Pică preia controlul. Lupta dintre bine și rău se va purta de această dată în plan psihologic, însă afectați vor fi toți cei din jurul lui Rush.

În ultimii ani, literatura scandinavă a furnizat unele dintre cele mai apreciate romane noir, thrilleruri sau romane polițiste, devenind aproape un brand de sine stătător. Anne Holt, ministru al Justiției în Norvegia pentru o scurtă perioadă, este una dintre scriitoarele care reprezintă cu succes genul crime scandinav. „Moartea demonului”, cel de-al treilea volum din seria care o are ca protagonistă pe detectiva Hanne Wilhelmsen, este un roman care le va oferi iubitorilor genului tot ceea ce-și puteau dori de la o narațiune cu subiect polițist. Autoarea creează personaje memorabile – Hanne Wilhelmsen, ajunsă în acest volum inspector-șef al poliției este unul dintre acestea – construiește cu abilitate povestea și reușește la final să surprindă cititorii. Poate la toate acestea contribuie și experiența de viață a scriitoarei, care a fost avocat, procuror și a lucrat vreme de doi ani la departamentul de poliție din Oslo. Inspectorul Hanne Wilhelmsen are de rezolvat un caz de crimă. Agnes Vestavik, directoarea unei case de copii este ucisă, iar suspiciunea se îndreaptă asupra lui Olav, un băiat de 12 ani, introvertit, ajuns în grija statului pentru că este un copil cu probleme. Olav dispare din casa de copii imediat după ce directoarea instituției este găsită cu un cuțit înfipt în spate. Este firesc așadar ca bănuielile să se îndrepte asupra lui. Istoria de viață a lui Olav, copilul respins de toată lumea, cu tulburări emoționale grave o aflăm chiar de la mama sa, într-o poveste impresionantă. Cititorii vor prelua probabil și ei misiunea detectivei și vor încerca să descopere cine este criminalul. Sarcina nu este însă una ușoară, pentru că, descoperim, mulți dintre cei aflați la casa de copii aveau motive să o ucidă pe Agnes. Și oricum, finalul ales de autoare este unul pe care nu-l vom putea prevedea.

Voi mai citiți și câte un roman polițist din când în când? Care sunt autorii vostri favoriți?