Yoga e una dintre cele mai apreciate forme de mișcare în societatea actuală. În emisfera vestică, ea e percepută cu precădere ca un sport, reliefat de realizarea așa numitelor poziții (asana), dar în hinduism Yoga e mult mai mult de atât. Ea reprezintă una dintre principalele sale școli, fiind înțeleasă ca o modalitate de a împăca trupul cu spiritul și de a le desăvârși pe amândouă. După ce practici ceva vreme Yoga, realizezi că ești mai calm, că te miști mai ușor, că parcă plutești deasupra obligațiilor zilnice. Un yogin sau o yogină experimentată vor asocia întotdeauna mișcările cu practici spirituale și cu meditație, așa că o operă scrisă e numai bună pentru a te perfecționa în acest sens. Noi le-am adunat în rândurile de mai jos pe cele mai apreciate de pe piață: 3 cărți despre yoga ce te vor ajuta să stăpânești în mod exemplar latura sa practică și spirituală.

Practici yoga? Cărțile care îţi vor desăvârși experienţaUn aspect esențial pentru care filosofia din spatele Yoga este renumită e legat de asocierea strânsă dintre practicile spirituale și știință. Dacă multe dintre religiile occidentale nu se împacă prea bine cu ultimele descoperiri, în schimb budismul, și în special practicanții yoga și ai meditației, aduc în sprijinul practicilor lor metode științifice. E de fapt unul dintre criteriile care stau la baza credibilității acestei forme de mișcare și practici spirituale, ce are la bază studii și cercetări științifice care îi susțin revendicările. Iată punctul de la care pleacă Nischala Joy Devi, una dintre pionierii medicinei alternative, considerată „o vindecătoare”. Autoarea ne avertizează în The Healing Path of Yoga: Time-Honored Wisdom and Scientifically Proven Methods That Alleviate Stress, Open Your Heart, and Enrich Your Life că stresul nu e doar dușmanul nevăzut al fericirii tale cotidiene, ci și una dintre principalele cauze ale afecțiunilor cardiace, cancerului sau bolilor cronice. Remediul este practicarea Yoga, ale cărei beneficii pentru relaxare și vindecarea organismului sunt de necontestat. Principalul atu al acestei cărți despre Yoga, care se adresează atât începătorilor, dar și practicanților experimentați, este că pune accent pe ceea ce poți face propriu-zis pentru a-ți îmbunătăți viața: poziții, meditație, exerciții de respirație, care te vor ajuta concret să lupți împotriva îmbătrânirii premature, să întinerești, să te vindeci, să previi bolile momentului, să reconecteze trupul cu mintea și spiritul. Un alt atu incontestabil al The Healing Path of Yoga: Time-Honored Wisdom and Scientifically Proven Methods That Alleviate Stress, Open Your Heart, and Enrich Your Life este că se dovedește accesibilă celor care nu au practicat până acum nicio secundă forma de mișcare și meditație derivată din hinduism: dacă ești începător, multe dintre cărțile profunde, metafizice și intens spiritualizate despre Yoga te pot speria. Nischala Joy Devi ocolește cu grijă această capcană și se concentrează în special pe viața de zi cu zi: sfaturi despre un somn mai bun, trucuri pentru relaxare și respirație. Dacă nu ai citit până acum nimic despre Yoga, știi cu ce să începi.

Așa cum nimeni nu ar putea pretinde că gravitatea se aplică numai Angliei deoarece Sir Isaac Newton a fost englez sau că teoriaPractici yoga? Cărțile care îţi vor desăvârși experienţa relativității a lui Einstein e relevantă numai în Germania…nici principiile yoga nu sunt delimitate de timp sau spațiu”: așa începe reputatul Deepak Chopra prezentarea cărții pe care a scris-o alături de regretatul David Simon, „Cele șapte legi spirituale din yoga”. Chiar formarea celor doi nuanțează cât de complexă se anunță această operă: american de origine indiană, Chopra e cel mai celebru practician din domeniul medicinei alternative, a predat la Boston și Harvard și este autor al mai bine de 65 de cărți traduse în peste 35 de limbi și vândute în milioane de exemplare. Autorului de bestsellere i se alătură exact personalitatea potrivită: Simon a fost neurolog și un pionier în domeniul medicinei holistice. Împreună, au conceput o carte care, spre deosebire de primul titlu de pe lista noastră, se concentrează mai ales pe latura spirituală a yoga. Cei doi autori recunosc că seria de poziții contribuie la îmbunătățirea flexibilității, a echilibrului, a tonusului muscular și a rezistenței oricărui practicant, dar insistă că ceea ce îți va schimba cu totul existența este spiritualitatea din spatele mișcării. În acest sens, Chopra și Simon vorbesc despre cele opt ramuri tradiționale ale yoga: asanele (posturile fizice) sunt primele, urmate de cele șapte legi spirituale care dau și titlul cărții: Pura potențialitate, Dăruirea, Karma, Cel mai mic efort, Intenția și dorinţa, Detaşarea și Dharma. Tonul cărții e candid, cald, impresionându-te de la prima pagină fie că ai plonjat sau nu până acum în fundamentele spirituale ale yoga. Nu rata nici secțiunea de fotografii care te va ajuta să îți perfecționezi practica, dar nici recomandările pentru exerciții mai eficiente de respirație și sesiuni de meditație reușite.

Practici yoga? Cărțile care îţi vor desăvârși experienţaDacă ai avut măcar o dată impresia, în toiul unei clase de yoga, că practica hindusă nu e pentru tine, atunci The Heart of Yoga: Developing a Personal Practice de T. K. V. Desikachar te-a găsit la momentul potrivit. Ultimul titlu de pe lista noastră de cărți despre yoga îl are drept autor pe T. K. V. Desikachar, fiul unuia dintre cei mai mari yogini ai erei noastre, Sri Tirumalai Krishnamacharya. Precum tatăl său, care i-a fost și maestru spiritual, Desikachar consideră că yoga nu poate fi considerată un tot unitar, inflexibil, ci că ea poate și trebuie să fie adaptată de către fiecare practicant în parte, în funcție de nevoile sale. E una dintre cele mai tolerante legi ale yoga, și, în concordanță cu ea, cartea are un ton plin de umanitate, de umilință, de compasiune și de integritate. Acest text emoționant despre yoga te va iniția în practicile de respirație și de meditație, îți va oferi porții consistente de asana și de practici spirituale, dar îți va arăta mai ales cum să le folosești în funcție de starea ta de sănătate, de vârsta, condiția și stilul tău de viață. E practic o dovadă că, oricât de avansată ar părea yoga pe calea spirituală și intangibilă uneori și pe cea fizică, ea poate fi integrată la fel de ușor în societatea vestică precum pe misterioasele tărâmuri ale Orientului.

Tu ce părere ai despre aceste cărți despre yoga? Dacă ești practicant, ești interesat de ele? Abia așteptăm să îți auzim părerea și recomandările!

Photo by rawpixel on Unsplash