Noutățile editoriale, romanele proaspăt scoase de sub tipar în versiunea în limba română adună iubitorii de cărți de pretutindeni într-o mare comunitate care vorbește aceeași limbă – cea a literaturii. Sunt printre noi și mulți care „fură startul” și citesc în original cărțile care nu au apucat încă să fie traduse. Din fericire însă, editurile reacționează prompt astfel încât nu doar bestsellerurile internaționale, ci și alte volume de interes pentru cititorii din România sunt în rafturile librăriilor de la noi, la relativ scurt timp după lansare. Să descoperim 3 dintre aparițiile cele mai recente.

Proaspăt scoase din tipar! 3 noutăți editoriale care merită descoperite!Proaspăt ieșit din tipar, ajuns pe rafturile librăriilor luna trecută este ultimul roman al tetralogiei „Cimitirul cărților uitate”, „Labirintul spiritelor” de Carlos Ruiz Zafón. Cel mai tradus scriitor spaniol contemporan, ale cărui romane sunt cunoscute în peste patruzeci și cinci de țări, continuă în „Labirintul spiritelor” povestea eroilor care apar și în volumele precedente („Umbra vântului”, „Jocul îngerului” și „Prizonierul cerului”). Intriga romanului și ceea ce pune în mișcare un mecanism complex de devoalare a unor teribile secrete este dispariția ministrului Mauricio Valls, o personalitate culturală importantă a Spaniei de la sfârșitul anilor 50. Alicia Gris, agent secret și căpitanul Vargas au misiunea de a descoperi conspirația care a dus la dispariția ministrului. Alicia Gris este unul dintre cele mai bine conturate personaje ale romanului. Crescută într-un orfelinat și salvată de Fermin dintr-un bombardament, Alicia este marcată de răni sufletești și trupești deopotrivă. Ce trupești au transformat-o într-o dependentă de narcotice, iar cele sufletești într-o femeie dură și rece, extrem de versatilă, care poate mima cu succes vulnerabilitatea și inocența sau poate folosi armele seducției pentru a-și atinge scopurile. Cercetările sale dezvăluie secretele unei elite corupte, dar și întâmplări oribile din trecut, prilej de a readuce în scenă personaje din volumele trecute. Destinul lui Daniel Sempere, afectat de moartea neașteptată a mamei sale, se intersectează cu cel al Aliciei, singura care poate face lumină în acest caz. Pe parcursul investigației, viața Aliciei este constant pusă în primejdie, iar Cimitirul cărților uitate devine un refugiu important pentru ea.

Proaspăt scoase din tipar! 3 noutăți editoriale care merită descoperite!O altă apariție editorială a acestui an este și „Ziua în care am învățat să trăiesc” de Laurent Gounelle, unul dintre cei mai citiți scriitori francezi contemporani și nu doar în țara natală, pentru că romanele sale sunt traduse în peste douăzeci și cinci de limbi. Conferentiar la „l’Université de Clermont-Ferrand” și pasionat de psihologie și dezvoltare personală, Laurent Gounelle folosește o formulă narativă cu care cititorul devine imediat empatic. Cu o vagă notă autobiografică, scriitorul francez abordează în cărțile sale teme general-umane precum fericirea, sensul existenței, libertatea interioară sau viața trăită în acord cu aspirațiile cele mai profunde. Temele psihologice sau cele ce țin de dezvoltarea personală sunt dezvoltate sub forma unei ficțiuni, în care foarte mulți cititori se pot regăsi. Ultimul roman al lui Gounelle, „Ziua în care am învățat să trăiesc”, este deja în topul bestsellerurilor din Franța. „Le Parisien” spunea despre acest roman că este „o lecție despre fericire”, iar meritul autorului este nu numai că oferă cititorilor un roman cu o notă optimistă, o lectură plăcută, ci și faptul că pledoria sa nu este una didactică. Jonathan Cole, protagonistul cărții, este un bărbat trecut de 30 de ani, divorțat, cu o fetiță pe care o vede rareori, implicat într-o afacere cu fosta soție. Viața lui Jonathan nu este marcată de mari tragedii, însă este un amalgam de frustrări, speranțe deșarte, agitație, muncă multă și ignorarea lucrurilor esențiale – din cauza lipsei de timp sau a curajului. Rezultatul este o viață departe de aspirațiile sale cele mai profunde, fără libertate interioară și fără posibilitatea de a exprima – o viață nefericită, însă nu ieșită din comun, pentru că astfel de situații sunt atât de des întâlnite încât au căpătat o aură a unei oarecare normalități. Într-o duminică, pe când se plimba pe faleza din San Francisco, o ghicitoare se apropie și-i propune să-i ghicească în palmă. Însă ce vede o face să se depărteze îngrozită, fără a dezvălui nimic. Contrariat, Jonathan va face tot ce-i stă în puteri pentru a o reîntâlni, însă ceea ce află de la femeie nu este de natură să-l liniștească. Treptat, Jonathan începe să facă mici gesturi, care adunate vor transforma nu numai viața lui, ci și pe a celor din jur. „Dacă fiecare dintre noi ar fi conștient de imensa valoare pe care o are, întreaga lume s-ar schimba radical” spune la un moment dat autorul romanului.

Proaspăt scoase din tipar! 3 noutăți editoriale care merită descoperite!Un roman din categoria Young Adult, proaspăt scos din tipar anul acesta este „Regina mea” de Jean-Baptiste Andrea, pentru care autorul a primit „Prix du premier roman 2017”. „Regina mea”, romanul de debut al regizorului și scenaristului francez, abordează tema copilăriei axându-se pe acele evenimente care au rolul de a forma personalitatea. Călătoria ca motiv al experienței inițiatice este prezent în romanul autorului francez, care aduce totodată un elogiu copilăriei „fără vârstă”, acelei zone a inocenței, lipsei de prejudecăți și îndrăznelii care poate exista în sufletele multor adulți. Din acest motiv povestea lui Shell, un băiat de 12 ani ceva mai special, poate fi citită cu plăcere nu numai de adolescenți, ci și de adulți. Shell trece în ochii celorlalți ca un băiat cu probleme special – oarecum întârziat și dislexic. A fost retras de la școală și trăiește alături de părinți la benzinăria acestora (de aici îi vine și porecla Shell). Trăind într-o lume a lui, în care imaginația are un rol important, băiatul este îngrozit când aude că sora sa ar putea veni să-l ia cu ea. Decide așadar să înfrunte soarta ca un bărbat și pleacă de-acasă, la război. Nu știe precis unde ar putea fi războiul, dar ajuns pe platourile muntoase din împrejurimi o cunoaște pe Viviane, o fată de 13 ani, care îi spune să o numească „Regina mea”. Ne vom întreba o vreme dacă Viviane este o ființă reală sau proiecție a imaginației lui Shell. Însă fata este cât se poate de reală, cu o poveste proprie, o parteneră fascinantă de aventuri nemaiîntâlnite pentru Shell. Toate acestea până în ziua când nu mai apare la ascunzătoarea băiatului. În tot acest timp, jandarmii sunt din ce în ce mai aproape de el.

Dintre cărțile proaspăt ieșite din tipar voi ce ne-ați recomanda să citim?