Putem spune că 2018 a fost un an generos cu noi. Ne-a dăruit câteva cărți pe care ni le-am dorit și altele la care nici nu am sperat. Unele au fost traduse cu promptitudine de edituri si lansate în România la nici două luni de la debutul pe piața internațională, altele le așteptam de multă vreme. Dacă e să realizăm o retrospectivă a anului 2018 în ceea ce privește aparițiile editoriale, ar fi foarte multe de spus. Ne concentrăm așadar pe top 3, lăsând deschise dezbaterile, pentru că și noi am fost entuziasmați de multe alte cărți apărute în acest an. Și suntem curioși să aflăm și care sunt acele volume pe care voi le-ați întâmpinat cu bucurie în anul care s-a încheiat!

21 de lecții pentru secolul XXI”, cel mai recent volum semnat de Yuval Noah Harari a apărut în librăriile românești în toamna acestui an, la nici o lună distanță de lansarea în Statele Unite și Marea Britanie. Cititorii din România sunt incontestabil fani ai istoricului israelian, iar fiecare nou volum semnat de acesta și lansat la noi conduce în topul celor mai bine vândute cărți. În acest nou volum, Harari, cu retorica sa atât de apropiată de cititori, stă de vorbă cu noi despre lumea în care trăim. Iar în stilul care îl caracterizează, „profetul secolului XXI” aruncă o privire spre viitorul posibil al umanității. Acestea sunt, de altfel, caracteristicile stilului lui Harari: viziunea globală și imaginarea unui posibil viitor, ghidându-se după ceea ce noi toți am semănat în prezent. Niciuna dintre marile probleme ale omenirii nu este lăsată deoparte și citind cartea lui Harari ai sentimentul că, dintr-o dată, totul este limpede. Așa este lumea de fapt. Este foarte posibil, dar nu și liniștitor să ne îndreptăm în direcția descrisă de Harari. Scriitorul israelian este un tip aparte de istoric, povestindu-ne istoria încă nescrisă, dar probabilă a omenirii. Cărțile sale sunt, de fapt, un semnal de alarmă. Harari nici nu-și propune altceva decât să aducă puțină claritate și să facă mai mulți oameni conștienți de realitatea lumii în care trăiesc. Să dea la o parte haina ficțiunii, miturile și să ne prezinte realitatea așa cum este de fapt, pentru ca, la dezbaterea mondială privind viitorul umanității, oamenii să aibă toate datele, toate informațiile – cât este posibil. De la piața actuală a muncii și posibilitatea ca în curând să fim înlocuiți de roboți, la iminența unui război mondial, pericolul terorismului, criza liberalismului sau amenințarea tehnologiilor nesubordonate eticii, Harari descrie temele aflate pe ordinea de zi mondială și merge pe firul subiectelor, mai departe, în viitor. Iar prelegerilor sale sunt „lecții” doar în măsura în care noi înșine tragem concluziile corecte din datele prezentate de istoric.

O altă carte-eveniment așteptată – suntem convinși – cu nerăbdare de cititorii din România și lansată la final de an este romanul „Zilele abandonului” de Elena Ferrante. Cea mai apreciată scriitoare italiană contemporană, atât de iubită și de cititorii de la noi este surprinzătoare în acest nou roman. „Zilele abandonului” este un roman care izbește cu forța unui uragan, iar „ferocitatea” cu care scrie Ferrante nu o mai întâlnim în nicio altă carte a sa. Cu o intrigă de o simplitate uimitoare (Olga, o femeie de 38 de ani, este părăsită de soț), scriitoarea italiană reușește să creeze un personaj cu o forță uluitoare, care include în structura sa multe ipostaze ale feminității. Recunoaștem supratema altor romane scrise de Ferrante referitoare la condiția femeii, pe care unele eroine ale sale o poartă ca și când ar fi povara unui blestem. Cu luciditate, neromanțat și o precizie chirurgicală a observației psihologice, Ferrante observă decăderea Olgăi, zi după zi, până la limita dezumanizării, până când vitalitatea specifică personajelor feminine create de scriitoare o va aduce la un relativ echilibru. Cartea nu trebuie ratată pentru că vom descoperi o Ferrante altfel decât o știam, însă aceeași creatoare de personaje memorabile și povești pe care nu avem cum să le uităm.

Un alt roman care ne-a bucurat la final de 2018 este „Scara lui Iakov” aparținând celei mai apreciate autoare contemporane de limbă rusă, Ludmila Ulițkaia. „Imago”, „Medeea și copiii ei” și volumul de povestiri „Fetițele. Rude sărmane” sunt aparițiile editoriale care ne-au făcut să descoperim în stilul Ludmilei Ulițkaia rafinamentul, profunzimea și complexitatea literaturii ruse clasice. „Scara lui Iakov” este un roman care urmărește povestea a patru generații, pe fundalul istoriei sângeroase a Rusiei după Revoluția din Octombrie, dar și în timpurile moderne. Crezuri politice care se ciocnesc și dau naștere unor tragedii de familie, iubiri care se năruiesc, trădări, idealuri și suferințe sunt urmărite de scriitoare prin intermediul Norei, o tânără scenografă și mamă singură, care descoperă într-un cufăr vechi scrisorile bunicului ei deportat în Siberia, Iakov Osețki. Romanul i-a fost inspirat scriitoarei de o întâmplare similară din propria ei viață, de destinul tragic al bunicului ei, pe care l-a văzut în copilărie doar câteva momente, la Moscova, în timp ce trenul îl ducea spre locul unde urma să fie deportat.

Vouă ce cărți citite în 2018 v-au plăcut cel mai mult?