Se spune că un scriitor de geniu nu are nevoie decât de un instrument de scris și de o coală de hârtie pentru a da naștere unor opere de succes, sau, în varianta actualizată, de nimic altceva decât un laptop sau un smartphone (și, poate, de conexiune la Internet). Cu toate acestea, sunt unii autori nemuritori care s-au dovedit mai pretențioși de atât: nici propriile case, nici birourile încăpătoare nu le-au provocat pofta de scris, ci locuri cel puțin bizare, cel puțin pentru enigmatica activitate a scrisului. Află unde și-au scris autorii cărțile de succes, în rândurile de mai jos.

Șase locuri bizare în care autorii au scris cărți de succesDacă stăm să ne gândim bine, închisoarea poate fi un loc bizar în care să îți scrii cartea de succes, dar, în același timp, nu putem spune că nu înțelegem motivele pentru care devine opțiunea (involuntară, e adevărat), a unor scriitori. Dat fiind faptul că multe opere nemuritoare s-au născut în întunericul celulelor (și, desigur, mii de alte cărți care nici măcar nu merită amintite), nu e de mirare că lista noastră de azi a debutat cu acest loc sordid. Cu toate acestea, din această multitudine de lucrări, noi le vom alege pe cele mai celebre: operele Marchizului de Sade. Ilustrul autor („The 120 Days of Sodom”) și-a petrecut 32 din cei 74 de ani trăiţi pe post de deținut, iar una dintre cărțile sale de referință, Justine, a bifat chiar o „dublă reușită” în domeniu: a fost scrisă în închisoare și, odată citită de un Napoleon șocat, i-a adus autorului său o condamnare nou-nouță, de încă 13 ani!

„Pe patul de moarte”Șase locuri bizare în care autorii au scris cărți de succes de William Faulkner nu putea fi conceput decât într-un loc macabru, care să îi insufle titlul deloc optimist. Suntem cu totul de acord cu această descriere, dacă aceasta este definiția pe care ai acorda-o unei…centrale electrice. Da, Faulkner a beneficiat de scântei, dar nu de cele ale vieții pe punctul de a se stinge sau de cele ale creativității, ci de versiunea lor cât de poate de realistă. Autorul american a fost nevoit la un moment dat să își câștige existența lucrând într-o centrală, iar nopțile de singurătate le petrecea chiar în compania propriei creații. Deși necesar, locul în care Faulkner și-a scris capodopera este cu atât mai neobișnuit cu cât, în rest, scriitorul laureat cu premiul Nobel s-a regăsit perfect în portretul banalizat al scriitorului: mare iubitor de whiskey și anxios în fața unei pagini albe, ca toate geniile.

Șase locuri bizare în care autorii au scris cărți de succesIrlandezul George Bernard Shaw avea câteva manii ca scriitor, iar aceea de a-și redacta iubitele opere scăldat în lumina soarelui era una dintre ele. Adevărul este că ni se pare extrem de artistic locul (bizar, e adevărat) în care el a scris piesa de teatru „Pygmalion”: într-o colibă rotativă, concepută chiar de către autor, astfel încât să se miște în funcție de rotația astrului zilei. Dar neobișnuitul nu se încheie aici: Shaw și-a numit coliba „London”, astfel încât, de fiecare dată când servitorii erau întrebați unde se află ilustrul autor, ei putea răspunde, fără nicio mustrare de conștiință, că e…la Londra!

Șase locuri bizare în care autorii au scris cărți de succesCe poate fi mai romantic decât o colibă care se rotește după soare, pentru a-ți găzdui primul roman? Cerul liber sau compania verde a corolelor de copaci. Poate că D.H. Lawrence („Amantul Doamnei Chatterley”) nu a ales chiar cel mai bizar loc pentru a-și scrie capodoperele, dar l-a bifat cu siguranță pe cel mai plăcut: se așeza la umbra pinilor din New Mexico sau la cea a brazilor din Munții Pădurea Neagră din Germania și așternea pe pagină rândurile sale nemuritoare. Britanicul mai avea și o vorbă: „Copacii îmi țin companie vie”. Vie, dar tăcută, și departe de riscul de a te tulbura, completăm noi.

Șase locuri bizare în care autorii au scris cărți de succesCum te simți atunci când mergi cu trenul? Entuziasmat, poate, dacă te îndrepți spre o vacanţă pitorească sau spre locurile natale, plictisit dacă faci naveta sau mergi spre facultate. John Le Carré ar putea adăuga o altă stare enumerării noastre de mai sus: inspirat. Cu acuitatea intelectuală care știm că îl caracteriza, autorul „Cârtiței” a valorificat la maximum timpul petrecut în călătoria dintre Buckinghamshire și Londra, scriindu-și opera de debut, Call for the Dead. Se pare că utilă i-a fost și uluitoarea putere de concentrare, fiindcă nouă ni se pare destul de dificil să creezi în vacarmul stăpân peste populația pestriță din aceste mijloace de transport în comun.

Șase locuri bizare în care autorii au scris cărți de succesUrmătorul răspuns la întrebarea „unde și-au scris autorii cărțile” e deja celebru: în cafenea. Locul unde unii vin să deguste minunata aromă a băuturii preferate a dimineții, iar alții să se întâlnească cu cei mai buni prieteni, i-a servit lui J.K.Rowling drept gazdă pentru a scrie pasaje întregi din „Harry Potter și piatra filosofală”. Trecând printr-un divorț dureros, șomeră și obligată să trăiască din ajutorul oferit de stat, dar și cu o fiică de întreținut, scriitoarea care a marcat copilăria multora dintre noi se retrăgea la o cafenea din Edinburgh (Elephant House). Cu o priveliște superbă asupra Castelului (te lăsăm să ghicești singur ce locație fantastică a inspirat monumentul istoric), cafeneaua a însemnat pentru Rowling nu doar un loc unde își putea liniști copila, ajutând-o să doarmă mai repede, dar și un birou ad-hoc pentru ceea ce avea să devină una dintre cărțile-fenomen ale tuturor timpurilor.

Tu ce părere ai despre lista noastră? Tu cunoști alte locuri „speciale” unde și-au scris autorii cărțile de succes? Dacă da, te rugăm să le împărtășești cu noi!