Am scăpat de chinurile meteorologice ale capriciosului martie, iar aprilie pogoară în viețile noastre cu temperaturi plăcute, chef de ieșit afară, la soare, și de citit pe o bancă răsfățată de razele călduțe. Noi ne-am întocmit fericiți lista de citit din a doua lună de primăvară, invitând pe ea atât titlurile care rezonează cu verdele vibrant al celui mai frumos anotimp, dar și cărți care să ne aline în zilele cu ploaie despre care știm că nu vom scăpa. Îți dezvăluim în rândurile de mai jos șase cărți de citit în aprilie!

Șase cărti pe care să le citești în aprilieLuna aprilie e, prin definiție, nestatornică și hoinară. Te mângâie cu unele zile pline de soare și te sperie cu altele reci și ploioase. Seamănă foarte tare vieții unui artist, după părerea noastră, așa că îi vei putea reține esențialul citind All Tomorrow’s Parties: A Memoir. Memoriile poartă semnătura lui Rob Spillman, editor și co-fondator al Tin House, revistă literară și editură americană. Spillman s-a născut în Berlinul de Vest în familia unor artiști, iar apoi a trăit în diverse orașe, mutându-se de la un părinte divorțat la altul. După un timp petrecut la New York se întoarce în Berlin, după căderea Zidului, ocupând de această dată partea sa de Est. Are parte de experiențe la granița dintre viață și moarte, de o viață boemă care îl împlinește ca artist și pe care cititorul o degustă cu aceeași curiozitate cu care așteaptă să vadă ce ne-a mai pregătit aprilie. Peste toate poveștile sale domină însă un indescifrabil sentiment de dor și de nostalgie pentru un „acasă” pe care autorul nu îl mai găsește și nici măcar nu știe dacă l-a avut vreodată, exprimat prin cuvântul german sehnsucht, dar intraductibil în orice altă limbă. Cartea e un must read oricând, dar e de-a dreptul o lectură minunată în aprilie.

Șase cărti pe care să le citești în aprilie„Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” a fost considerateă una dintre cele mai importante cărți ale tuturor timpurilor grație perspectivei inteligente, sclipitoare, iar acum istoricul israelian Yuval Noah Harari ne aduce mult-așteptata continuare, „Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului”. Dacă în prima carte autorul anticipa un final apocaliptic pentru rasa umană, aflată în procesul de a se distruge singură, fie printr-un cataclism climatic de proporții, fie dispărând supusă de inteligența artificială, acum își oferă și răgazul de a descrie acel viitor. Cartea va acoperi acele perioade din aprilie când, încântat de renașterea naturii, te gândești la viitor. Ideea de la care Yuval Noah Harari pornește este că Homo sapiens, cel care se confrunta cu molime, cu foametea și cu războaiele a dispărut odată cu anihilarea acestor amenințări, fiind înlocuit de Homo Deus, cel care și-a asumat rolul de divinitate: țintește spre eradicarea bolilor și chiar a morții, spre crearea de viață artificială sau denaturarea ADN-urilor. Toate aceste evoluții vor duce, cel mai probabil, la o formă anumită de distrugere, este de părere autorul. E o perspectivă sumbră, dar fascinantă, inteligent argumentată, provocatoare, care a primit laude la scară largă din partea criticilor și cititorilor, deopotrivă. Precum primăvara, ea e însă însoțită de speranță. Subliniind faptul că cel mai important motiv pentru care Homo Sapiens a subzistat este capacitatea sa de a-și imagina viitorul, optimismul și, în cele din urmă, speranța, Yuval Noah Harari lasă deschisă o portiță de lumină admițând singur că în acest punct nimeni nu poate anticipa viitorul, ce rămâne, totuși, nescris.

Șase cărti pe care să le citești în aprilieÎncercăm să depășim, cu speranța caracteristică primăverii, pesimismul lui Harari și te tentăm acum cu o carte la fel de încântătoare precum anotimpul. „The Songs of Trees: Stories from Nature’s Great Connectors” aparține biologului David George Haskell și te va lăsa fără suflare cu frumusețea sa, dar și cu lirismul, cu poezia și cu profunzimea uimitoare. „Cântecul copacilor” este reprezentat de multitudinea de sunete pe care numai o ureche antrenată le poate distinge în preajma unui arbore, de bioacustica fermecătoare, dar cartea nu se adresează numai specialiștilor. Dimpotrivă, intenția lui Haskell este să surprindă relațiile stabilite între natură și om, între diversele elemente ale naturii, acea rețea de a cărei importanță abia acum ne-am dat seama, pe care căutăm să o protejăm și pe care o amenințăm în aceeași măsură. Autorul a analizat istoria, specificul, viața a 12 copaci, surprinzându-ne cu imagini fabuloase cu ei: vei face cunoștință cu un păr ce crește pe trotuarul din Manhattan, în condiții nu neapărat prielnice, cu un măslin din Ierusalim ale cărui rădăcini ating fundații de pe vremea Imperiului Roman sau cu un bonsai care a supraviețuit bombardamentului de la Hiroshima. O istorie naturală pe care trebuie să o înțelegem, dacă ne dorim să putem să ne bucurăm în continuare de farmecul pe care îl sperăm nepieritor al naturii.

Șase cărti pe care să le citești în apriliePromitem să încheiem șirul de cărți menite să te îngrijoreze și îți recomandăm pentru a patra carte de citit în aprilie un roman captivant. „Soția plantatorului de ceai” te poartă în atmosfera fascinantă a Colonialismului, în acele ținuturi îndepărtate cu vegetație luxuriantă în care și manierele impecabile ale londonezilor sunt parcă sălbăticite de peisajul din jur. Gwen Hooper abia așteaptă să trăiască alături de soțul său în îndepărtatul Ceylon, dar acesta se dovedește o personalitate cu totul diferită de bărbatul politicos, dar pasional care a cucerit-o la Londra. Laurence ascunde secrete peste secrete, iar pentru tânăra sa mireasă viața pe plantația de ceai va deveni un slalom printre indicii, haine de copil perfect păstrate, dar lipsite de explicații și un mormânt misterios. Cartea lui Dinah Jefferies miroase a scorțișoară, a verdeață și a iasomie, dar ascunde și întorsături de situație demne de un thriller, ceea ce o face perfectă pentru tumultuosul aprilie. Iar componenta de romane și thriller nu putea fi mai bine reprezentată decât de cel mai tânăr și mai răsfățat anotimp!

Șase cărti pe care să le citești în aprilieDacă pașii nu te poartă într-o pădure preafrumoasă în cursul lunii aprilie, măcar răsfață-ți imaginația cu „Pădurea fermecată: Carte de colorat și activități antistres”, aparţinându-i celei mai celebre ilustratoare din domeniul cărților de colorat pentru adulți, Johanna Basford. Te vei delecta cu desene superbe ce ilustrează fermecătoarea viață din pădure, dar vei fi de-a dreptul vrăjit de indiciile speciale, de simbolurile pe care trebuie să le descoperi. Odată adunate, acestea vor deschide poarta unui castel și vor revela comoara din interiorul său. Pe lângă menirea pur estetică, coloratul are și darul de a te relaxa, e un aliat eficient împotriva stresului și un prieten nepreţuit pentru momentele în care primăvara se dovedește prea capricioasă pentru gustul tău.

Încheiem lista cărților pe care să le citești în aprilie cu o culegere de texte ce poartă Șase cărti pe care să le citești în apriliesemnătura lui Tudor Chirilă. În „Exerciţii de echilibru”, cântărețul, omul de televiziune, actorul și scriitorul vorbește despre viață, despre România, despre naționalism și credință, despre copii și viitor, despre toate acele subiecte care te preocupă îndeosebi la început de primăvară. Cu un stil uneori simplu, alteori încărcat de figuri de stil, Chirilă dovedește că știe să scrie și proză, și poezie, dar mai ales că știe să scrie pentru cititorul său, pentru om și pentru sufletul său. Uneori vei fi de acord cu el, alteori te vei trezi certându-l și de cele mai multe ori vei realiza că îl citești cu o lacrimă în colțul ochiului. Vei regăsi în postările selectate de pe blog atât povestiri pline de tâlc, desprinse din imaginar sau din realitatea românească, ori file de jurnal sau reflexii. „Exerciţii de echilibru” e genul de carte care te instigă, te provoacă, personală și intimă precum miezul primăverii.

Tu ce părere ai despre cele 6 cărți de citit în aprilie, recomandate de noi? Ne vei urma îndemnul? Cu ce alte exemple ai completa lista noastră?