1 februarie simbolizează nu doar începutul sfârşitului iernii, ci şi celebrarea a un an de când Cartea de la ora cinci ne-a unit pe noi, iubitorii de lectură, într-o comunitate care a devenit tot mai strânsă. Împlinim un an de când ne-am îndrăgostit împreună de cuvinte, am iubit cu aceeaşi mare inimă personaje şi am ascultat cu sufletul tremurând recomandările de carte ale lui Dan C. Mihăilescu. Şi, pentru a sărbători cum trebuie un moment atât de important noi vă momim, din nou, tot cu un strop de literatură: şase cărţi numai bune de savurat la ceaiul de la ora cinci. Dacă avem cărţi şi ceai, nouă nu ne mai trebuie nimic!

  1. res_2e6c2bde6e865f22476825649ca06e84_450x450_3pgrLegendarul C.S. Lewis jura cu mâna pe inimă că nu se află pe lume cană de ceai suficient de încăpătoare sau carte suficient de cuprinzătoare pentru a-i putea sătura pofta de cuvinte scrise şi băuturi reconfortante. În tandem cu el, şi noi recunoaştem că nu va exista niciodată moment în care „Cronicile din Narnia” să îşi piardă deliciul în faţa unei căni aburinde de ceai. „Leul, vrăjitoarea şi dulapul”, a doua, dar cea mai celebră carte din seria Narnia, acompaniază cu susurul paginilor ei mustind de magie clipocitul ademenitor al ceaiului curgând în cana delicată. Soarbe din minunăţia ta de lichid parfumat, în timp ce o însoţeşti pe micuţa Lucy, deschizând încă şi încă o dată uşa dulapului către tărâmul fantastic guvernat de măreţul Aslan!

  2. O cană de ceai se savurează cu maniere impecabile, într-o ţinutăres_b9f6017b2883d6bb213c2b14586df165_450x450_uv96 ceremonioasă, în îmbrăţişarea caldă a unui fotoliu primitor şi (re)descoperind o carte care nu îţi tulbură cu nimic pacea existenţială. Nu ne vom sătura niciodată să o invităm pe Jane Austen la ceai şi să ne imaginăm cum prolifica scriitoare ne povesteşte, cu voce caldă şi sorbind dintr-o băutură aromată, despre păţaniile personajelor noastre favorite. La ora cinci, noi te îndemnăm să îţi dai întâlnire cu năstruşnica Emma, micuţa peţitoare din universul lui Austen, care se joacă cu dragostea într-o naraţiune de-a dreptul încântătoare.

  3. res_43bf93a22b64d1a511e70532b7001f4b_450x450_62k6O ceaşcă de ceai, acompaniată de o farfuriuţă cu prăjituri cochete, e cheia unei existenţe fericite, în care frumuseţea se dezvăluie atât în întâmplările mărunte, cât şi în marile evenimente. Erudită, cu o dragoste nesfârşită pentru artă şi filosofie, Renée Michel e una dintre cele mai frumoase expresii ale sintagmei „aparenţele înşală” din literatura ultimei perioade. În „Eleganţa ariciului” de Muriel Barbery, ea întruchipează o portăreasă greoaie care se preschimbă, precum Cenuşăreasa, într-un intelect cultivat, de o mare fineţe, atunci când iese din raza obtuză a ocupanţilor imobilului în care „serveşte”. Cufundă-te în lumea ei interioară, de o mare bogăţie, jonglând şi cu perspectiva Palomei Josse, o adolescentă de 13 ani care vrea să se sinucidă de ziua ei, ca gest de nesupunere în faţa superficialităţii şi frivolităţii lumii în care trăieşte. Personaje profunde, dialoguri delicioase precum o ceaşcă de ceai tare şi eleganţă ascuţită, precum ţepii simbolici ai unui arici: iată o carte numai bună de savurat la ritualul de la ora cinci.

  4. res_27f2a92b085f7409cbf68100d53dad8c_450x450_oroeEnglezii au inventat ceremonia ceaiului, şi, atunci când ne gândim la micile noastre plăceri de la ora cinci, nu ni le putem imagina altfel decât în compania unei mari opere a literaturii britanice: „Marile speranţe”. Părăseşte universul contemporan şi poposeşte în Londra secolului XIX, când ceaiul îi încălzea pe bogaţi şi pe săraci, când industrializarea şi mizeria, grotescul şi candoarea se împleteau precum aromele dintr-un sortiment rafinat al băuturii miraculoase. Celebrul bildungsroman, care ilustrează maturizarea orfanului Pip şi dragostea sa pentru Estella cea rece, îţi poate părea decrepit precum o Miss Havisham prizonieră în iluzii şi rochie de mireasă veche, dar în realitate este proaspăt, atemporal precum o ceaşcă de ceai bun.

  5. res_f1dda7d53e3fbc6329c49a322f789c4e_450x450_179qDeşi originar din China, teismul şi-a atins perfecţiunea rafinată în Japonia, iar dacă îţi doreşti ca rutina ta preferată să deprindă idealismul sofisticat al ceremoniei organizate de niponi, trebuie să o întovărăşeşti la ora cinci de „Cartea ceaiului” de Okakura Kakuzo. Scrisă în engleză, în America începutului de secol XX, de un japonez educat în tradiţia britanică, cartea recomandată de noi porneşte de la premisa că Estul şi Vestul pot coexista armonios şi se pot înţelege reciproc, unite fiind de aburii unei ceşti cu lichid de culoarea chihlimbarului. „Cartea ceaiului” nu e doar o reflecţie asupra ceremonialului servirii băuturii legendare, care a marcat arta, filosofia şi întreaga viaţă japoneză, dar şi o modalitate prin care scriitorul speră să facă pace cu originile sale. Sentimente care se contopesc perfect cu cărţi şi ceai!

  6. res_b9b5a891e69479eeeb999bf369f16699_450x450_kr9aLa ora cinci nu se decid destinele lumii şi nici nu despletesc iţe complicate, de viaţă şi de moarte, dar se poate degusta o poveste dulce-amară de dragoste: „Înainte să te cunosc” de Jojo Moyes. Lou Clarke crede că nu există nimic în lume care să nu poată fi rezolvat cu o ceaşcă de ceai bun, dar viaţa vrea să îi dovedească altfel: când fata de 26 de ani, care nu a pus niciodată piciorul în afara orăşelului britanic în care trăieşte, se angajează să aibă grijă de tetraplegicul Will Traynor, un bărbat care a gustat din toate minunile vieţii, dar este acum redus la o existenţă dramatică într-un scaun cu rotile, roţile unei poveşti de dragoste neaşteptate se pun în mişcare. Aşteaptă-te la o poveste de amor proaspătă precum un ceai verde, amăruie precum sortimentul alb şi tare ca englezescul Earl Grey.

Tu savurezi ritualul ceaiului de la ora cinci, alături de noi? Dacă da, ce părere ai despre recomandările noastre, şi ce alte cărţi ne sfătuieşti să includem printre picăturile lichidului îndrăgostit de cuvântul scris?