Ai la dispoziție timp suficient pentru a te scufunda în universul unei cărți? Simți nevoia de personaje care să îți fie atât de familiare încât să le poți considera, pe bună dreptate, la fel de apropiate precum prietenii de o viață? Tânjești după o carte care nu se încheie când îți e lumea mai dragă, lăsându-ți sufletul pustiit, ci îți va rămâne alături timp îndelungat? Atunci lista noastră, a câtorva dintre cele mai lungi romane scrise vreodată, trebuie să îți servească drept călăuză.

De un lucru suntem siguri: dacă vei reuși să parcurgi măcar o parte din imensitatea literară de mai jos, te asigurăm că te bucuri de respectul nostru: ești un cititor de cursă lungă!

  1. res_4d1a5f43750a47bc17576edeed8ed469_450x450_g772Ne place să credem că mintea omenească e măreață, necuprinsă, așa că nu ne mirăm că peregrinările sale în trecut au un caracter impresionant! „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust a fost decorată cu coronița de cel mai lung roman scris vreodată, de către nimeni alta decât Cartea Recordurilor! Iată cum sună palmaresul său: 1 267 069 de cuvinte, 3 031 de pagini și 9 609 000 de caractere! Nici nu e de mirare că a fost concepută pe parcursul a 14 ani, între 1913 și 1927! Să nu comiți însă ultragiul literar de a considera că măreața operă a lui Proust e risipă de timp sau de hârtie: cele 13 volume publicate (în prima ediție) sunt considerate a fi un model al romanului modern, o frescă a acestuia. Da, e lung, dar e un must-read!
  2. Dacă numele de L. Ron Hubbard îți aduce în minte doar chipul zâmbitor al lui Tom Cruise,res_680d995b7bbdcb72d9b8a523d502464c_450x450_9qbn scriitorul fiind considerat părintele scientologiei, află că este și un merituos ocupat al listei celor mai lungi romane scrise vreodată. Desigur, opera sa SF, „Mission Earth”, nu e ala fel de curată precum geniala incursiune în timp al lui Proust, includerea sa printre cele mai impresionante cărți, din punct de vedere al gabaritului, fiind contestată de numeroși specialiști, care adaugă cele 10 romane în categoria seriilor de cărți, nu a romanelor de sine stătătoare. Autorul a insistat însă că este vorba de o unică, monumentală creație: populată cu extratereștri (bineînțeles), cu orori și tușe de science fiction satirice, „Mission Earth” are peste 1 200 000 de cuvinte și numără 3992 de pagini. De data aceasta, îți recomandăm să te apropii cu curiozitate, nu cu respect sacerdotal, ca în cazul operei lu Proust!
  3. res_db3ad12e6a7ddbf13f7e8d26326998a8_450x450_r0ddEste un fapt recunoscut că marea masă a cititorilor prezentului nu este neapărat îndrăgostită de operele monumentale. Prin urmare, economia de cuvinte, exprimarea celor mai complexe idei cât mai sistematic este un motto al scriitorilor de azi. Ar fi însă greșit ca, aplicând rigorile noastre, să considerăm că un roman lung este unul lipsit de claritate sau de geniu: dimpotrivă, „Dance to the Music of Time” de Anthony Powell a fost inclus de revista Time printre cele mai bune romane în limba engleză, scrise între 1923 ți 2005. Inspirat de pictura renascentistă cu același nume, unul dintre cele mai lungi romane jonglează cu personaje întâlnite de protagonistul Nick Jenkins, cu concepte și filosofii, păstrând însă o tonă de mister asupra vieții acestuia. Noi suntem de părere că e dificil să mai rămână ceva nespus în aproape un milion de cuvinte, cât conține „Dance to the Music of Time”!
  4. Într-o estimare a New York Times din anii 60, „Clarissa: Or the History of a Young Lady” res_cb1d2848fe24e19e497af51eb94bd7e2_450x450_e7ocde Samuel Richardson număra 984,870 de cuvinte, dar azi este acceptat că depășește ușor 1 milion: cel mai probabil, cititorii însărcinați cu misiunea de a oferi numărul final au fost distrași din sarcina lor de tragica poveste a tinerei Clarissa. Publicată pentru prima dată în 1748, operă a pictorului și scriitorului Samuel Richardson, Clarissa debutează cu perspectiva unui mariaj nedorit, aranjat de familie, de care tânără mireasă vrea să scape, doar pentru a cădea pradă unor capcane și mai crude. Nu îți vom dezvălui despre ce e vorba, dar sperăm să te lași ispitit de scufundarea abisală, dar plăcută în existența turbulentă a protagonistei. Din nou, îți recomandăm o capodoperă, Clarissa fiind inclusă pe poziția a patra în topul celor mai bune romane din limba engleză realizat de publicația The Guardian.
  5. res_d7c2a766493e883d22f01005536ac326_450x450_vb32Cu 645 de mii de cuvinte, „Atlas încătușat” pare o carte micuță și delicată prin comparație cu coloșii de mai sus! De această dată, nu avem de-a face cu un roman despre tragedii personale sau cu o incursiune prin imensitatea timpului și a spațiului. Generoasele idei de libertate a gândirii, de evoluție și progres al umanității stau la baza aventurilor eroinei Dagny Taggart, inspirate de experienţa devastatoare a ororilor comunismului, pe care autoarea Ayn Rand le-a trăit în patria natală. Unul dintre cele mai lungi romane cuprinde peste o mie de pagini, dar este o lectură care te va ajuta să înțelegi mai bine nu doar trecutul, dar să ai și o perspectivă mai generoasă asupra viitorului!
  6. Ar fi extrem de dificil să îl numești pe Thomas Mann un scriitor laconic, dat fiind faptul căres_62fab666f115def49a997c949c0d8638_450x450_fr6g nici „Muntele vrăjit” nu se sfiește să ocupe loc în bibliotecă, dar „Iosif și frații săi. Istoriile lui Iacob” este romanul care i-a garantat includerea printre cei mai harnici scriitori. Cele aproape 1500 de pagini spun câteva dintre cele mai faimoase epopei ale genezei, în stilul clasic al germanului. Nu te aştepta la un ton biblic, religios, ci la unul cât se poate de „omenesc”, o abordare proaspătă a unor istorii nemuritoare, ceea ce face ca lectura să fie și mai plăcută; dacă ai citit ceva de Mann, știi că cele 1492 de pagini vor zbura printre degetele tale.

Tu ce părere ai? Ai citit vreunul dintre cele mai lungi romane? Dacă nu, te-ai încumeta ca, în lumea trăită pe repede înainte a prezentului, să îți dăruiești cea mai prețioasă resursă, timpul, acestor opere?