Fie din dorinţa de amuzament, plictiseală sau din curiozitatea de a vedea cum reacţionează o persoană pusă în faţa unei situaţii neaşteptate, scriitorii se dovedesc mari amatori de farse. Inventivitatea lor se manifestă astfel nu numai în zona literară, ci şi în viaţa particulară. La ce se gândesc scriitorii când este vorba de a face o farsă cuiva? Iată 3 exemple.

  1. Mare iubitor de mister atât în zona literară, cât şi în viaţa sa particulară, creatorul lui Sherlock Holmes, Sir Arthur Conan Doyle, s-a gândit într-o seară să aducă în vieţile prietenilor săi puţin suspans şi aventură. Celebrul autor de romane poliţiste a recunoscut că se plictisea, aşa încât ideea de a face o farsă prietenilor săi i s-a părut strălucită. Sir Arthur Conan Doyle a trimis câte un bilet nesemnat la cinci dintre apropiaţii săi, în care scria doar „Dispăreţi! Am fost descoperiţi!”. Marea surpriză a avut-o însă chiar scriitorul, când a descoperit în seara următoare că unul dintre prietenii săi nu a mai apărut la petrecerea pe care o organizase. Mai mult, nimeni nu a mai auzit vreodată de el după aceea. Deşi Arthur Conan Doyle a apelat la această farsă doar ca să-şi alunge plictiseala, iată că rezultatul a fost dincolo de aşteptări. Iar acest fapt este cu atât mai surprinzător, cu cât tipul acesta de farsă nu este nou în lumea anglo-saxonă, ci are o istorie de câteva sute de ani. Membri ai partidelor politice şi chiar reprezentanţi ai bisericii obişnuiau să trimită astfel de bilete anonime opozanţilor lor, pentru a scoate din scenă persoanele corupte.
  2. Percy Bysshe Shelley, unul dintre cei mai sensibili poeţi englezi, reprezentant de seama al romantismului, a fost totodată şi unul dintre scriitorii puşi pe farse, uneori destul de crude. Este însă adevărat că acesta era şi un mod prin care poetul se răzbuna pe cei care îi făceau viaţa dificilă. Fascinat de ştiinţă, Shelley refuza să participe la competiţiile sportive şi să se implice în alte activităţi preferate de colegii săi de la colegiul Eton, drept pentru care era adesea victima ironiilor şi a persecuţiilor acestora. Mai rău, directorii şcolii, care de asemenea nu-l prea aveau la inima pe Shelley, nu luau nicio măsură şi se amuzau privind suferinţele acestuia. Dată fiind fascinaţia poetului pentru ştiinţă, răzbunarea sa a implicat atât focul, cât şi electricitatea. Shelley aproape l-a ucis prin electrocutare pe pedagogul sau, conectând un „Borcan Leyden” (tip de condensator primitiv) de clanţa uşii sale. Altădată, poetul, care nu ducea lipsă de imaginație nici în acest domeniu, a făcut un amestec exploziv cu care a aruncat în aer unul dintre cei mai bătrâni copaci din curtea colegiului. Shelley a fost cât pe ce să fie dat afară din şcoală, dacă nu intervenea tatăl sau. Poate cea mai prestigioasă şcoală din Regatul Unit, colegiul Eton, unde au învăţat atât prinţii William şi Harry, cât şi David Cameron, păstrează şi astăzi amintirea copacului aruncat în aer de poetul Percy Shelley.
  3. Mai aproape de zilele noastre, scenariştii serialului „Urzeala tronurilor” (Game of Thrones), printre care se numără şi scriitorul George R.R. Martin, (autor al seriei „Cântec de gheaţă şi foc” care a inspirat adaptarea cinematografică) s-au ţinut de farse pe platourile de filmare. Sophie Turner, actriţa care interpretează rolul Sansei, a dezvăluit că scenariştii se distrează pe seama actorilor furnizând acestora scenarii false. „Îţi spun întâi că în acel sezon vei muri și te lasă să crezi asta vreo trei săptămâni, până te asigură că vei scapa cu viaţă!” Alfie Allen, actorul care îl interpretează pe Theon Greyjoy, a fost victima unei astfel de farse. „I-am tot întrebat pe scenarişti dacă voi muri sau nu, iar ei au ridicat din umeri. Apoi am mers în vacanţă trei săptămâni, timp în care am tot citit acest scenariu fals. În cârca lui Hodor, Bran venea la mine şi îmi spunea „Winterfell este al meu, nu al tău!”, apoi mă înjunghia în inimă. Mi s-a părut un mod memorabil de a muri” mărturiseşte actorul, care a aflat abia câteva săptămâni mai târziu că aceasta era doar o farsă a scenariştilor.

Voi ştiţi şi alte farse puse la cale de scriitori?