Planează în jurul scriitorilor (încă?) ideea că aceștia scriu la îndemnul muzei, natural, atunci când inspirația îi „lovește” chiar în moalele capului, iar singurul lucru rămas de făcut este să pună mâna pe creion sau… pe taste și să producă cuvinte și povești. Dar oamenii se deșteaptă și admit, în spiritul lui Edison, că e vorba mai degrabă de 99% transpirație și doar 1% inspirație. Nimic, niciodată, n-a fost făcut fără entuziasm și, mai ales, fără efort. Despre acesta ultimul, Malcolm Gladwell spunea chiar că ai nevoie de 10.000 de ore de lucru dacă vrei să devii cu adevărat expert în ceva.

Mitul inspirației este demontat și de toate instrumentele care ne ajută să fim mai productivi. De exemplu, Tehnica Pomodoro, prin intermediul căreia lucrezi în calupuri de 25 de minute, plus 5 minute de pauză. Pe de altă parte, putem învăța chiar de la scriitori înșiși: dacă vrei să scrii un roman, încearcă metoda lui Trollope care-și seta ceasul și scria 250 de cuvinte pentru fiecare sfert de oră petrecut la masa de lucru. Sau poate te atrage metoda lui Hemingway care-și nota pe o tablă numărul de cuvinte scrise.

Probabil că cea mai valoroasă lecție pe care o învățăm atunci când citim despre ritualurile și rutinele de scris ale unora sau altora dintre scriitorii pe care-i adorăm este că superstițiile lor, idiosincraziile, micile (sau imensele) excentricități, compomisurile și renunțările lor îi fac umani și ni-i apropie.

Când, cum și cât scriu autorii

P.G. Wodehouse a scris ultimele 8000 de cuvinte din „Mulțumesc, Jeeves” într-o singură zi. El a fost întrecut doar de William Faulkner care a scris odată 10.000 de cuvinte între ora 10 dimineața și miezul nopții. Se spune că una dintre superstițiile lui Truman Capote era aceea de a nu lăsa mai mult de trei mucuri în scrumieră, iar dacă era în vizită, îndesa mucurile în buzunar decât să o lase să se aglomereze. În afară de scrisul propriu-zis, mulți scriitori faimoși aveau și o meserie de bază, cea care plătea facturi și punea mâncare pe masă: Kafka lucra într-un birou de asigurări, Orwell – într-o librărie.

Pe lângă cele menționate, rutina de scris propriu-zisă este și ea fascinantă.

În general, scriitorii lucrau dimineața, noaptea era rezervată doar câtorva minți creatoare. Se abuza de alcool, țigări și amfetamime, e adevărat, dar la fel de adevărat e și faptul că ritualul preferat de foarte mulți era plimbarea de peste zi.

Tolstoi scria în fiecare zi, nu neapărat în căutarea creativității, ci pentru a nu-și ieși din mână. Teoria lui că scrisul e un mușchi care se antrenează l-a ajutat să termine opera colosală care este „Război  și Pace”.

Marcel Proust și Truman Capote lucrau întinși în pat, înconjurați de mâncare (croissante și madlene pentru Proust, evident!), alcool și țigări.

Curiozități din lumea scrisului

Nici anecdotele nu lipsesc din ritualurile scriitorilor: Beethoven insista ca, înainte de lucru, să aibă fix 60 de boabe în fiecare ceașcă de cafea pe care o bea zilnic, iar uneori chiar le număra ca să fie sigur. Schiller avea un sertar plin cu mere putrede pentru că, spunea el, mirosul acestora îi dădea impulsul de a scrie. Georges Simenon se cântărea înainte și după fiecare carte scrisă, spunând că aproape fiecare dintre ele l-a privat de până la un litru și jumătate de transpirație.

Balzac și-a descris rutina de scris drept orgie, scriind în două calupuri mari de timp, ziua lui fiind rezervată și mișcării, băii, primirii oaspeților și somnului. Reușea să dedice atât de mult scrisului, alimentat fiind de 50 de cești de cafea neagră băute pe zi. Stephen King scrie în jur de 2000 de cuvinte în fiecare dimineață, iar Voltaire stătea la masa de  lucru 20 de ore. Pentru fiecare dintre acești neobosiți, există, totuși, și o Gertrude Stein care spunea că rutina ei de doar 30 de minute în fiecare zi tot înseamnă destul de mult scris într-un an.