O primăvară atât de timpurie parcă îmbie și cele mai sedentare firi la călătorit. De când dă soarele și începem să mai renunțăm la paltoane și bocanci, nu ne mai stă mintea decât la făcut bagaje spontan, căutat bilete de avion spre zări și mai însorite și imaginat mic-dejunuri la terase cu vedere la mare sau, din contră, între munți încă tiviți cu zăpadă. Și, cum planurile nu costă nimic, ne-am adunat în mica redacție a Cărții de la ora 5 și ne-am gândit la cărțile cu care îi șade bine călătorului. Azi, ne vom opri însă la faza europeană a maratonului de lectură și călătorit. Cu greu, dar să lăsăm romanele fluviu în seama lui Proust.

Grecia

greece-2Când călătorești în bătrâna Eladă, te-ar putea tenta o incursiune în lumea vechilor greci, iar „Iliada” și „Odiseea” ți-ar putea servi drept ghid de voiaj. Dacă stăm să ne gândim, până la urmă chiar și Heinrich Schliemann a descoperit ruinele vechii cetăți Troia urmând indicațiile din „Iliada” și „Eneida”. Dar, dacă, totuși, aventurile zeilor din Olimp nu te mai tentează, ai putea împacheta „Zorba Grecul” Nikos Kazantzakis, un curs intensiv de viață simplă și trăit în tihnă. Romanul este o adevărată călătorie în Creta, unde totul se petrece în ritmul brizei mediteraneene, străin de deadline-uri, trafic și aglomerație.

Italia

Munte, mare, peisaje amețitoare, vinuri bune, mâncăruri simple, delicioase și, culmea, chiar și sănătoase, cultură fabuloasă, limbă melodioasă, orașe cu vMetropolitan City of Venice, Italyiață de noapte clocotitoare, dar și sătuce cu străduțe înguste și întortocheate, pe toate le găsești în Italia. Iar când pleci spre o asemenea fericită confluență, opțiunile de lectură sunt dintre cele mai diverse. Timp să ai, cărți despre Italia se găsesc. „Agonie și extaz”, a lui Irving Stone despre viața lui Michelangelo, „Numele trandafirului”, a lui Umberto Eco sau chiar popasul din Napoli din „Mănâncă. Roagă-te. Iubește” te vor transpune pe loc în dispoziția necesară pentru Italia.

Franța 

Enciclopedistul d’Alembert spunea: „Germania este hărăzită pentru a călători, Italia pentru a locui vremelnic, Anglia pentru a gândi, dar Torre Eiffel, Paris, FranceFranța, Franța este pentru a-ți trăi viața.” Și ne putem convinge de asta orice parte a Franței am vizita-o: Paris, Normandia, Provența sau, pentru cei mai pretențioși, pe Coasta de Azur, literatura cu și despre Franța și francezi este imensă. N-o să amintim aici de clasici, care ar fi șansele ca un pasionat de lectură să nu fi devorat deja Hugo, Maupassant sau Flaubert?

Cum vă sună, însă, „Eleganța ariciului”, de Muriel Barbery? Este un roman fermecător, despre prietenia neașteptată dintre o portăreasă și o fetiță deosebit de inteligentă. O să vă seducă umorul, ironia și capacitatea fină de analiză a celor două eroine. Mai mult nu vă spunem, vă lăsăm să descoperiți singuri savoarea unui roman plăcut ca o șansonetă.

„Soția din Paris”, de Paula McLain reconstituie perioada petrecută la Paris de Hemingway și prima lui nevastă, Hadley Richardson. Adesea veți avea impresia că vă aflați într-un bistro parizian sau că vă adăpostiți de ploaia măruntă sub unul dintre copacii din Jardin de Tuileries.

Dacă vă tentează mai degrabă viața liniștită a orașelor de provincie, „Chocolat” de Joanne Harris sau „Un an în Provence” de Peter Mayle ar putea fi o variantă potrivită.

Spania

Te atrage freamătul capitalei sau, mai degrabă, vorba șoptită a coastei catalane? Ți-ai planificat o vacanță în fermecătoarea Sevillie sau arzi de Vacarisas, Vacarisses, Spainerăbdare să rămâi cu răsfularea tăiată de peisajele din San Sebastian?

Carlos Ruiz Zafon și ale lui romane „Umbra vântului” sau „Jocul îngerului” ne poartă printre rafinatele clădiri Art déco ale Barcelonei. Iar dacă încă nu ai un plan de călătorie, Cervantes îți poate fi atât companion, cât și ghid. Traseul lui Don Quijote îl poți face într-un concediu de două săptămâni.

 

Țările Scandinave

Dacă frigul, ploaia măruntă și prețurile piperate nu constituie un impediment pentru tine, nu ne rămâne decât să-ți urăm distracție plăcută în photo-1415226355641-7f90f89def6aȚările Nordice. Suntem malițioși, recunoaștem. O călătorie în nordul Europei reprezintă, înainte de toate, o incursiune în lumea unor fenomene naturale absolut extraordinare precum Aurora Boreală, peisaje de neegalat sau orașele cuibărite în creierii munților, căsuțe mici și cochete sau pește în toate formele și toate combinațiile.

Ce cărți mai potrivite să te însoțească în periplul nordic decât cele ale autorilor autohtoni? Poți începe cu clasicii regiunii, Henrik Ibsen, Selma Lagerlöf sau Knut Hamsun. Dar, dacă deja ai bifat clasicii, autorii contemporani, celebri pentru romanele polițiste, ar putea fi o variantă la fel de bună. Stieg Larsson și trilogia Millenium, Camilla Lackberg supranumită și Agatha Christie a Suediei sau Jo Nesbo cu thrillerele lui ar putea fi călăuzele tale în atmosfera sumbră și grea specifică țărilor scandinave.

Insulele Britanice

Fie că te pregătești să pleci într-un city break la Londra sau Dublin sau, din contră, într-un tur care să cuprindă și Irlanda, ai de unde alege cărți pe care să le iei cu tine.

londraTe poți lăsa ghidată pe străzile Londrei de celebrul detectiv Sherlock Holmes sau de rafinata doamnă Dalloway. Dacă ce te atrage în zonă este celebrul umor englezesc, atunci „Trei într-o barcă” a lui Jerome K. Jerome ar fi o variantă excelentă. Nu uita nici de „Ce înseamnă să fii onest” a lui Oscar Wilde sau de cărțile surorilor Bronte.

Dacă ai încheiat etapa aceea din viață în care clasicii erau o variantă de lectură, găsești o mulțime de autori contemporani: J. K. Rowling, Zadie Smith, Stephen Fry, Helen Fielding, Jonathan Coe, David Mitchell sau Ian McEwan.

Poate articolul de față a făcut nedreptăți unor anumiți scriitori. Cu siguranță am omis opere valoroase, așa că vă rugăm să ne ajutați cu alte propuneri pe care le putem adăuga pe lista de lecturi sau chiar pe lista de recitiri. Toți avem câte o carte pe care-am citit-o în drum spre o vacanță de care nu ne putem aminti altfel decât zâmbind, nu-i așa? Vrem să le aflăm pe ale voastre.

Autor: Daniela