Știam deja că cititorii sunt mai inteligenți, au o cultură mai vastă, un vocabular mai bogat și o imaginație mai rodnică decât cei pentru care cărțile sunt niște străine, dar un studiu vine să ne îmbogățească această realitate cu încă un fapt îmbucurător: oamenii care citesc trăiesc mai mult decât sărmanii lor tovarăși, lipsiți de farmecul cuvântului scris. Iar oamenii de știință au mers chiar mai departe și au oferit un interval de viață „suplimentară”: e vorba, nici mai mult, nici mai puțin, de aproape 2 ani (23 de luni „pe muchie”).

Nu te aștepta să cităm aici rezultatele la care a ajuns un cercetător îndrăgostit de cărți, dar fără prea mare trecere, fiindcă te vei înșela. Nimeni alții decât reputații oameni de știință de la Yale au pus la calea cercetarea care ne intensifică dragostea față de mult iubitele noastre cărți.

Studiul s-a desfășurat pe durata a 12 ani și a inclus 3635 de participanți, selectați din programul american Health and Retirement Study, care studiază modul în care populația SUA îmbătrânește de-a lungul anilor. Subiecții au fost intervievați cu privire la obiceiurile lor de lectură, iar în urma răspunsurilor primite au fost încadrați în trei categorii importante:

– cei care nu citeau deloc

– cei care citesc 3,5 ore pe săptămână sau mai puțin

– cei care citesc mai multe de 3,5 ore pe săptămână.

După ce au cules aceste rezultate, autorii studiului au observat timp de 12 ani evoluția participanților, iar concluziile lor au fost publicate în ScienceDirect în septembrie 2016. Cu titlul „A chapter a day: Association of book reading with longevity” (tr.red. Un capitol pe zi: asocierea dintre longevitate și citit), studiul a subliniat că cei care citeau mai mult de 3,5 ore pe săptămână trăiau, în medie, cu 23 de luni mai mult decât cei care evitau cu totul compania cărților, și aveau o rată de supraviețuire de 80% în modelul neajustat. După ce au fost luat în calcul variabile precum vârsta, sexul, rasa, educația, starea de sănătate, starea financiară, comorbiditățile, statutul marital și prezența sau absența tendințelor spre depresie, grupul literaților tot beneficia de o reducere de 20% a mortalității față de subiecții care au afirmat că nu citesc deloc.

De luat în calcul este și faptul că avantajele dispăreau în cadrul persoanelor care recunoșteau că înlocuiau cărțile cu reviste sau ziare! Se pare că cei doi ani suplimentari de viață erau dăruiți doar subiecților care apreciau familiaritatea cu cărțile, pe care o dobândești numai după un timp petrecut împreună!

Concluzia studiului, care nu poate decât să ne bucure, e un adevărat imbold pentru a merge mai des în librării, pentru a cutreiera cu mai mult elan bibliotecile sau anticariatele: unul dintre cele mai importante beneficii ale cititului este că duci o viață mai lungă, pentru a putea parcurge mai multe cărți.

Oamenii de știință nu au analizat și cauzele care duc la această realitate înfloritoare pentru cititori: fie că e vorba într-adevăr de un efect subconștient, de dorința neconștientizată de a supraviețui mai mult pentru a putea citi lunga listă de cărți pe care ne-am propus-o, de un creier mai sănătos, de un bagaj mai bogat de cunoștințe sau de tendința de a prefera compania lipsită de riscuri a cărților, în fața unor modalități mult mai periculoase de petrecere a timpului liber, cert este că noi, cititorii, avem privilegiul de a fenta cu mai mult aplomb moartea!

Studiile ne confirmă că oamenii care citesc trăiesc mai multAceste rezultate se încadrează armonios lângă cele confirmate deja de studii anterioare: că lectura are asupra sănătății creierului același efect pe care îl are jogging-ul asupra sistemului cardiovascular sau că cititul îți crește calitatea vieții!

Și nici măcar nu trebuie să cazi în plasa lui „Faust” și să faci un pact cu Diavolul pentru a mai prinde câțiva ani de viață! E suficient să citești orice îți place, fie romane de dragoste, thrillere psihologice sau literatură motivațională. Iar dacă ești în pană de inspirație, merită oricând să consulți lista lui Peter Boxall, „1001 de cărți de citit într-o viață”.

Tu ce părere despre rezultate studiului condus de cercetătorii de la Universitatea din Yale? Crezi că oamenii care citesc trăiesc mai mult?