Adevărul e că, în ciuda noastră, trebuie să recunoaștem că adorăm o teorie a conspirației! E ceva suculent în ele, ce mângâie limita credibilului. Iar atunci când aceste teorii devin bizare, suntem parcă și mai atrași. Ne place aura de supranatural, de imposibil devenit posibil, pe care o dețin multe dintre conspirații, diferită de realitate, ce pare prin comparație o banalitate. E de la sine înțeles că suntem cu atât mai încântați de teorii ale conspirației din literatură! Descoperă-le în rândurile de mai jos pe cele mai incitante dintre ele!

Teorii ale conspirației bizare din literaturăSunt multe mistere ce clocotesc în casa Bronte! Cele trei surori au dat naștere unor opere literare celebre, dintre care „Jane Eyre” și „La răscruce de vânturi” au marcat istoria literaturii. Dar nu numai Charlotte, Jane și Anne (a scris mai puțin cunoscuta acum The Tenant of Wildfell Hall, ce s-a bucurat de succes în timpul vieții autoarei) erau înzestrate cu talent literar, dar și fratele Branwell. De aici provine prima teorie a conspirației ce a lovit faimoasa familie: după ce „La răscruce de vânturi” a devenit o carte populară, prietenii lui Branwell au afirmat că de fapt bărbatul era adevăratul ei autor, nu Emily, și că acesta le citise chiar fragmente din roman în timpul întâlnirilor lor. Dat fiind faptul că la fel de predilecte precum sesiunile literare erau băuturile alcoolice în timpul revederilor, avem dubiile noastre privind această tardivă mărturisire.

Teorii ale conspirației bizare din literaturăDacă ești deja șocat, vei fi și mai și după ce vei auzi următoare teorie a conspirației, legată tot de familia Bronte. Ceea ce noi știm e că, din nefericire, niciuna dintre surori nu a ajuns la o vârstă respectabilă, cu toate încetând din viață din cauza tuberculozei. Ceea ce criminalistul James Tully afirmă e că de fapt Charlotte, alături de Arthur Bell Nicholls, i-a ucis pe toți ceilalți frați Bronte pentru a profita de pe urma încasărilor operelor lor de ficțiune. Tully se bazează în principal pe datele morților: Emily și Branwell au murit în 1848, iar Anne în 1849, după care Charlotte și Arthur s-au căsătorit și au devenit unici moștenitori ai acestora. Însă se pare că lui Bell Nicholls nu i-a fost de ajuns, acesta considerând că e cazul să nu mai împartă cu nimeni rezultatele crimelor sale și și-a otrăvit și nevasta. James Tully a încercat să găsească o editură care să îi publice teoriile ca operă de nonficțiune, dar nu a reușit, așa că a publicat The Crimes of Charlotte Bronte în format de roman. Să îl credem, să nu îl credem?

Teorii ale conspirației bizare din literaturăJ.K.Rowling nu există. Bine, poate că exagerăm puțin, pentru că nu e chiar ceea ce afirmă norvegiana Nine Grunfeld. Teoria conspirației lansată de omul de film încearcă de fapt să ne convingă că Joanne este o actriță plătită pentru a întruchipa o scriitoare. În realitate, saga „Harry Potter” a fost scrisă de un grup de autori. De ce, te întrebi? Ceea ce a determinat-o pe Grunfeld să fie atât de suspicioasă este succesul incredibil atins de autoarea „Fantastic Beasts and Where to Find Them”, care nu a vândut doar milioane de exemplare, dar a dat naștere celui mai puternic fenomen literar al tuturor timpurilor. În 10 ani, cât i-a luat să scrie cele 7 cărți din seria celebrului vrăjitor, Rowling și-a adus lumea întreagă la picioare, ceea ce nu i se poate întâmpla sub nicio formă unei scriitoare venite de nicăieri. Mai că începem să credem și noi…sau nu!

Ceea ce știm noi e că J.R.R.Tolkien și C.S.Lewis erau prieteni la cataramă; primul dintre eiTeorii ale conspirației bizare din literatură era fascinat de poveștile din folclorul cu zâne și elfi, în timp ce al doilea era un creștin devotat. Ambii au fost scriitori de fantasy extrem de faimoși, inspirând-o și pe imaginara J.K.Rowling de mai sus: aici apare primul punct comun cu teoria conspirației pe care ți-o vom prezenta în rândurile următoare. Se pare că, de fapt, atât Lewis cât și Tolkien erau susținători fervenți ai ocultului. Autorul „Poveștilor neterminate” a ascuns în opera sa „nenumărate indicii” în acest sens. Astfel, Ochiul lui Sauron e de fapt un simbol al Illuminati, un argument cu atât mai solid cu cât Tolkien a fost profesor la Oxford, despre care „toată lumea” știe deja că e condusă de această atotputernică grupare secretă. Mai departe, Gandalf îl întruchipează pe Aleister Crowley, unul dintre cei mai faimoși vrăjitori, iar Frodo este de fapt „aspirantul”, cel ce caută să fie inițiat în tainele magiei negre. Teme-te, pentru că pe aceeași poziție ești și tu, cititorule, cel care vei devii practicant al ocultului atunci când citești capodopera lui Tolkien. Contestatarii lui Lewis sunt ceva mai blânzi: el nu dorea să înrobească întreaga umanitate, spălând-o pe creier pentru a o transforma în susținători ai Illuminati, ci doar se ruga la zeități păgâne, așa cum este Aslan, un simbol al Soarelui zeificat.

Teorii ale conspirației bizare din literaturăAm auzit că Shakespeare nu și-a scris propriile piese și am văzut și un film pe această temă, dar ce părere ai despre următoarea teorie a conspirației: în realitate, nu Harper Lee a fost cea care a conceput „Să ucizi o pasăre cântătoare”, una dintre cele mai celebre cărți ale tuturor timpurilor, ce i-a adus și un premiu Pulitzer, ci…Truman Capote? Ce i-a determinat pe adepții acestei teorii să o promulge ca fiind adevărată? Prietenia strânsă dintre Capote și Lee, amici încă din copilărie, și faptul că autoarea nu a mai lansat nicio altă carte în timpul vieții. Nu au contat deloc argumentele împotrivă: romanul ce se opune rasismului e inspirat de copilăria lui Harper, iar stilul nu e deloc asemănător cu cel al lui Capote. Nici personalitatea scriitorului, sociabil, amator de petreceri și doritor de faimă, nu i-a determinat pe conspiraționiști să se întrebe cum ar fi putut un astfel de om să lase să îi scape printre degete un roman uluitor, atât de iubit, precum „To Kill a Mockingbird”. În realitate, Capote a avut o legătură cu cartea lui Lee, aceea fiind că pe baza sa a fost construit personajul Dill. Teoria conspirației e în continuare crezută în multe medii, sora lui Harper numind-o „cea mai mare minciună a epocii noastre”, dar ceea ce ne uimește e că mult mai solida reciprocă nu e deloc băgată în seamă: de ce nu ar fi fost Lee cea considerată, în schimb, „adevărata” autoare a „In Cold Blood”, dat fiind faptul că ea chiar l-a însoțit și ajutat sistematic pe Capote în timpul investigațiilor făcute în jurul terifiantei crime descrise în opera de nonficțiune?

Tu ce părere ai despre aceste teorii ale conspirației din literatură? Ce alte exemple de acest fel mai cunoști?