Thomas Harris, creatorul unuia dintre cele mai întunecate și fascinante personaje literare din toate timpurile, Hannibal Lecter, a lansat de curând un nou thriller, „Cari Mora”, publicat și la noi de Editura RAO. Cartea este un adevărat eveniment editorial ținând cont de faptul că este primul roman scris de autorul american după o pauză de 13 ani și al doilea din cariera scriitorului în care nu apare personajul care i-a adus faima, Hannibal Lecter.

Un eveniment este și faptul că Thomas Harris și-a dorit să vorbească despre thrillerul „Cari Mora”, deși nu a mai acordat niciun interviu de la mijlocul anilor 70, adica din secolul trecut, putem spune. Iar când a făcut-o, pentru publicația „The Independent”, a declarat lucruri cu totul tulburătoare.

Personajul Hannibal Lecter nu are nevoie de nicio prezentare datorită popularității sale uriașe. Este un psihiatru cu un nivel de inteligență care îl apropie de genialitate, cu carismă și cu apucături canibale totodată. Este un antierou care terifiază și fascinează. În „Cari Mora”, scriitorul american se dovedește același observator fin al celor mai întunecate impulsuri ale omului. Vom descoperi și în acest thriller acte de canibalism, deviații sexuale psihopate și aparate de lichefiat în care se dezintegrează trupurile victimelor. Referitor la modul în care își găsește subiectele romanelor, răspunsul lui Thomas Harris oferit celor de la „The Independent” este deconcertant: „N-am inventat niciodată nimic. Uitați-vă în jur! Totul s-a întâmplat deja. Nu trebuie să inventezi nimic în lumea asta”.

Surprinzător este și faptul că Thomas Harris vorbește despre personajele sale ca și când acestea ar avea existențe reale, în lume, nu doar în universul fictiv. Scriitorul american a recunoscut că Hannibal Lecter i s-a părut întotdeauna un personaj tulburător: „Nu mă simt confortabil în prezența doctorului Lecter și nu sunt deloc sigur că nu poate să mă vadă!

Cu thrillerul „Cari Mora” Thomas Harris mărturisește că a dorit să se reinventeze ca scriitor. Este pentru prima dată când Harris scrie cu o evidentă plăcere despre Miami, orașul în care locuiește de 30 de ani. Totodată, „Cari Mora” este și un pretext de a explora situația imigranților și refugiaților, o altă temă importantă pentru autor. „Am vrut ca acest roman să aibă de-a face cu Miami și cu oamenii de aici, cu eforturile și aspirațiile pe care le văd la imigranții care sosesc în oraș. Îi vezi că tânjesc după o viață nouă și diferită!

Într-adevăr, descrierea atmosferei din Miami este una dintre cele mai frumoase părți ale cărții. Este un oraș cu o populație pestriță, americani, vorbitori de limbă spaniolă sau imigranți din toate colțurile lumii. Miami are o frumusețe aparte, e o metropolă clocotind de viață, în contradicție flagrantă cu aspectele terifiante ale cărții.

În „Cari Mora” transpar multe dintre preocupările de zi cu zi ale autorului. Thomas Harris a dezvăluit că este un mare iubitor al naturii și de 20 de ani lucrează voluntar la Centrul pentru Păsări Marine Pelican Harbour, exact ca personajul principal, columbiana Cari Mora. Scriitorul american a mărturisit că s-a îngrijit de veverițe și ibiși răniți și chiar a urmat cursuri despre cum se acordă prim-ajutor unui animal bolnav. În ultimul său thriller, Thomas Harris observă cu lux de amănunte vietățile din ocean, păsările și natura, în general. Iar în scena finală a cărții, șorecarii cu aripi negre au o puternică valoare simbolică, pentru că sunt asociați destinului personajului negativ, diabolicul Peter Schneider.

Cine ar fi bănuit că scriitorul care a creat personaje precum Hannibal Lecter sau Peter Schneider din „Cari Mora” este un mare iubitor al naturii, dedicat îngrijirii păsărilor și animalelor, un bătrânel simpatic (Harris are aproape 80 de ani), jovial, care gătește cu plăcere și e foarte modest. Nicio persoană de la Centrul pentru Păsări Marine Pelican Harbour nu a știut cine este el de fapt. Întrebat la un moment dat de directorul Centrului cu ce se ocupă, Harris a spus că este scriitor. „Ai scris vreun roman cunoscut?” a întrebat directorul, însă Thomas Harris s-a mulțumit să ridice din umeri. „Celebritatea este o pacoste mai mare decât orice altceva” consideră autorul thrillerului „Cari Mora”.

Voi ați apucat să citiți romanul? Ați fi interesați să o faceți?