Deși catastrofa nucleară de la Cernobîl a avut loc acum mai bine de 30 de ani, anxietatea pe care un accident de acest gen o cauzează în continuare nu a scăzut defel, astfel că HBO, televiziunea care ne-a oferit câteva dintre cele mai emblematice producții ale anilor trecuți, și-a consolidat pe un teritoriu propice serialul care avea să devină fenomen. În 2019, anul care se anunța a fi dedicat sfârșitului celui mai măreț show al tuturor timpurilor, Game of Thrones, pe când toate personalitățile din Cetatea filmului se întrebau cum avea să reziste HBO impactului, o miniserie de o importanță minoră reclama toată atenția și ocupa timp de săptămâni bune poziția întâia în topul celor mai bune seriale ale tuturor timpurilor de pe site-ul de profil IMDb. Azi, Cernobîl e nu numai accidentul nuclear desfășurat în Ucraina, pe 26 aprilie 1986, dar și cel mai apreciat show TV al momentului. Din păcate pentru fani, HBO nu a anunțat un al doilea sezon, dar dacă tânjești în continuare după drame care să amplifice sentimentul de dezastru, află că scenaristul și producătorul fenomenului, Craig Mazin, a dezvăluit pe Twitter cărțile pe care le-a folosit pe post de documentare. Deși multe dintre titlurile recomandate de către specialist nu se regăsesc prea ușor, am întocmit o listă a celor 3 care îți stau la îndemână. Descoperă mai jos cele 3 opere pe care să le citești acum: cărți pentru fanii serialului Cernobîl.

Ti a plăcut serialul Cernobîl? Scenaristul fenomenului îți recomandă ce să citeşti acumProbabil cea mai potentă operă care a inspirat serialul-fenomen îi aparține jurnalistei și scriitoarei originare din Belarus, Svetlana Aleksievici: „Rugăciune pentru Cernobîl”. Nici nu e de mirare:  autoarea și-a dedicat mai mult de 10 ani pentru a intervieva peste 500 de martori ai celui mai mare dezastru produs de mâna omului din istorie. De la pompieri la foști muncitori la centrală, oameni de știință, medici, soldați, dar mai ales văduve și orfani, prima operă de pe lista noastră e mai mult decât un titlu de citit atunci când ai timp liber: e o operă fundamentală, o istorie orală a catastrofei. Aleksievici s-a luptat cu guverne, a sfidat vălul de secretomanie impus de sovietici și a scos la suprafață o poveste tragică, un scenariu care ar părea desprins dintr-o scriere post-apocaliptică, cu singura diferență că e cât se poate de real. Câștigătoare a unui Premiu Nobel în literatură și a unui National Book Critics Circle Award pentru nonficțiune atribuit pentru excelentul „Rugăciune pentru Cernobîl”, Svetlana Aleksievici a conturat cea mai profundă și mai completă epopee a dezastrului nuclear. Scenaristul serialului recunoaște că această carte a reprezentat principala sa sursă de inspirație și nu precupețește nicio laudă la adresa magistralei sume a eforturilor realizate de scriitoarea din Belarus: „o lectură absolut esențială și sfâșietoare. Există un motiv pentru care Doamna Aleksievici are un premiu Nobel”. Ceea ce te va impresiona este subtilitatea cu care autoarea redă cutremurătoarele mărturii: nu intervine aproape deloc, nu melodramatizează, e exact acea prezență obiectivă de care aveam nevoie pentru a da naștere unui titlu de o asemenea amplitudine. Avem o singură avertizare: dacă nu ești de piatră, cel mai probabil „Rugăciune pentru Cernobîl” te va face să plângi.

Ti a plăcut serialul Cernobîl? Scenaristul fenomenului îți recomandă ce să citeşti acum

O relatare mai personală a dezastrului de la Cernobîl îi aparține lui Andrew Leatherbarrow, care nu s-a rezumat doar să redea povestea tragică din spatele catastrofei, să enumere toate deciziile greșite care au condus la explozie, ci a călătorit el însuși în zona încă pustie, vrând să evalueze pe cont propriu ceea ce s-a întâmplat și efectele sale din prezent. Chernobyl 01: 23:40: The Incredible True Story of the World’s Worst Nuclear Disaster vorbește despre eroismul celor care au reușit să minimizeze efectele devastatoare (da, conform experților ar fi putut fi mai rău de atât), despre oamenii sacrificați ce au pătruns în teritorii în care nici măcar mașinile nu mai puteau înainta, dar și despre ceea ce înseamnă acum Cernobîl. Deși pe alocuri relatarea pare a fi povestea unui bărbat îndrăzneț care nu se teme de repercusiuni, adevărul e că al doilea titlu de pe lista noastră pornește de la o cercetare extrem de bine informată. Leatherbarrow vrea de la început să se dezică de toate exagerările care au înconjurat întunecatul dezastru și este lucid, în cea mai mare parte a cărții sale. Un alt atu al scrierii este reprezentat despre încercarea autorului de a concepe o serie de recomandări despre ce ar trebui să nu mai facem pentru a evita o astfel de catastrofă, astfel că Chernobyl 01: 23:40: The Incredible True Story of the World’s Worst Nuclear Disaster devine o lectură aproape obligatorie pentru fiecare dintre noi, locuitorii unei planete ce pare să tremure sub atât de multe amenințări. Iată ce spune Craig Mazin, scenaristul și producătorul show-ului care s-a propagat parcă cu viteză radioactivă în toate topurile, despre carte: „cartea lui Andrew este o combinație fantastică de jurnal de călătorie cu o relatare istorică și științifică a dezastrului de la Cernobîl și am găsit-o incredibil de utilă. În plus…e un tip extraordinar”.

Ti a plăcut serialul Cernobîl? Scenaristul fenomenului îți recomandă ce să citeşti acumÎncheiem lista de cărți pentru fanii serialului Cernobîl cu Midnight in Chernobyl: The Untold Story of the World’s Greatest Nuclear Disaster de Adam Higginbotham. Deși acest titlu nu face parte dintre recomandările lui Craig Mazin, este cartea cu care ar trebui să începi dacă nu știi mai nimic despre dezastrul din aprilie 1986. Ceea ce detașează opera lui Higginbotham de titlurile de mai sus este obiectivitatea sa: jurnalistul are, în 2019, la dispoziție cercetări noi, mărturii mult mai complete și interviuri nenumărate de la care poate porni. Un alt avantaj este reprezentat de faptul că relatarea sa aduce în lumină și contextul politic al dezastrului, prezentând Cernobîl nu numai din perspectiva sa socială, ci și ca pe ultima cauză a colapsului URSS-ului și a victoriei Statelor Unite ale Americii în Războiul Rece. Conform lui Higginbotham, Cernobîl a costat Uniunea Sovietică aproape 18 miliarde de ruble și a arătat lumii întregi fragilitatea atât de periculoasă a unui stat bazat pe minciuni și propagandă falsă. Punând accept pe cotele dezastrului, dar și pe eroism și pe sacrificiu, Midnight in Chernobyl: The Untold Story of the World’s Greatest Nuclear Disaster e captivantă, o narațiune sfâșietoare și superbă, și, mai presus de toate, o dovadă a capacității de distrugere, dar și a măreției de care e capabilă rasa umană.

Tu te numeri printre fanii serialului cu care HBO a impresionat o lume întreagă? Ești dornic să afli mai multe informații despre cel mai mare dezastru produs de mâna omului? Dacă da, ce părere ai despre lista de cărți pentru fanii serialului Cernobîl?