Tipurile de naraţiune joacă un rol crucial pentru felul în care simţim povestea dintr-un roman. De cele mai multe ori, naratorul este cel care pune în lumină întreaga poveste, este „sarea şi piperul” unei lecturi. Modul în care este urmărit firul narativ ne influenţează felul în care ne ataşăm de poveste. Există mai multe tipuri de narator pe care le descoperim în articolul de mai jos.

Persoana I

Din perspectiva protagonistului

Timpul prezent este folosit atunci când povestea este spusă chiar de personajul principal al cărții. El va nara în acelaşi mod în care vorbeşte, totuşi cu mai multe pasaje descriptive. Cititorul este martor la toate gândurile şi acţiunile sale, ceea ce înseamnă că ne familiarizăm şi putem înţelege mult mai repede eroul.

Exemplu: Robert Louis Stevenson – „Comoara din insulă”

Din perspectiva personajului secundar

În acest caz, naraţiunea este povestită de un personaj apropiat de eroul principal. El continuă să se folosească de persoana I atunci când povesteşte, dar din moment ce nu joacă rolul principal, în timpul poveştii pot avea loc întâmplări la care participă doar protagonistul și la care el nu ia parte.

Exemplu: Sir Arthur Conan Doyle – „Un studiu în roşu”

Persoana a III-a

Este folosit atunci când naratorul nu este şi personaj în poveste. Persoana a-III-a  este cea mai întâlnită din literatură, graţie libertăţii pe care o are scriitorul în construirea firului narativ. Şi aici întâlnim mai multe tehnici de naraţiune:

Naraţiune omniscientă

Din această perspectivă naratorul ştie tot ce se întâmplă. În acest caz, el nu mai este limitat de ceea ce ştiu şi restul personajelor, dacă vreţi îl putem numi un fel de „Dumnezeu”. El află lucruri pe care alte personaje nu le ştiu, poate face observaţii asupra întâmplărilor şi poate pătrunde în mintea celorlaţi protagonişti ai poveştii.

Omniscienţă limitată

În acest caz, cititorul ştie doar ce ştie personajul principal. Este o tehnică ceva mai restrictivă, dar ajută la menţinerea suspansului şi a intrigii, pentru că cititorul rezolvă misterele în acelaşi timp în care sunt rezolvate de personajul principal. Cartea lui George Orwell „1984” este un bun exemplu.

Între persoana I şi persoana a III-a

Mulţi autori preferă să penduleze între cele două timpuri pentru a da o notă dinamică textului. În aceste cazuri avem:

Intervievatorul

În acest scenariu, personajul principal dezvăluie acțiunea în timp ce o descoperă prin diferite tehnici, culegând  detaliile pe parcurs sau apelând la interogatorii, dupa ce acțiunea s-a întâmplat. Această tehnică oferă o notă mult mai realistă poveştii. Naratorul seamănă foarte mult cu cel omniscient, dar deţine cunoştinţe limitate.

Naratorul nesigur

Naratorul nesigur sau pe care nu te poți baza este tipul de narator care prezintă o informație incompletă, ciobită. De obicei romanele din această perspectivă sunt scrise la persoana I, dar există și excepții la persoana a III-a. Cu o perspectiva modernă a omniscienței, autorul decide să se joace cu cititorul oferind un narator care minte, înșală este nebun sau chiar este dezinformat.

Lectura devine mai savuroasă în timp ce cititorul descoperă lumea prin alți ochi, miopi. Exemple cu astfel de naratori veți găsi în “La răscruce de vânturi” de Emily Brontë, “De veghe în lanul de secară” de J.D.Salinger sau în povestirile lui Edgar Allan Poe.

Tu ce tip de narator preferi?