Pe unii scriitori îi putem considera cavaleri ai literaturii, hârtia le-a fost scut şi condeiul drept armă, cert este că au reuşit să vândă inimaginabil de multe cărţi în toată lumea. Avem o listă cu primii zece cel mai bine vânduţi autori.

 William Shakespeare

800px-ShakespeareNicio surpriză aici. Poate cel mai faimos autor al tuturor timpurilor, operele lui William Shakespare au vândut între 2 miliarde şi 4 miliarde de copii. Cu toate că literatura Regatului Unit este deoesbit de vastă, Shakespeare este considerat cel mai mare scriitor al literaturii engleze. Opera sa este alcătuită din 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, fiind traduse aproape în oricare limbă vorbită.

Agatha Christie

agatha-christie1Cu siguranţă un nume răsunător în literatura mondială, Agatha Christie a reuşit să scrie 85 de cărţi care au atins aceleaşi cifre impresionante ca operele lui Shakespeare. Mai puţin ştiut este faptul că ea a scris şaşe romane sub pseudonimul de Mary Westmacott, dar este recunoscută de publicul larg pentru cele 66 de romane cu detectivi şi cele 14 nuvele.

Barbara Cartland

800px-Dame_Barbara_Cartland_Allan_WarrenCele 723 de romane traduse în 36 de limbi străine ale autoarei britanice au reuşit să vândă estimativ între 500 de milioane şi 1 miliard de copii. Barbara Cartland este una dintre cele mai de succes scriitoare ale secolului 21 şi continuă să rămână în Cartea Recordurilor cu cele mai multe romane publicate întru-un singur an, în 1976.

 

Danielle Steel

Danielle_SteelAutoarea de origine americană a reuşit să vândă între 500 şi 800 de milioane de copii ale celor 120 de romane ale sale. Danielle Steel a publicat o serie de cărţi pentru copii şi poezii, fiind implicată activ în strângerea de fonduri pentru tratarea tulburărilor mintale. Cărţile sale au fost traduse în 28 de limbi, iar două dintre ecranizări au fost nominalizate la Globurile de Aur.

Harold Robbins

Harold_Robbins_(1979)Autorul multor romane de aventură, Harold Robbins a reuşit cu cele 23 de cărţi ale sale să vândă aproape 750 de milioane de copii. Harold a fost un maestru al publicităţii, a vândut mai multe cărţi decât J.K Rowling şi se spune că a reuşit să cheltuiască aproape 50 de milioane de dolari în timpul vieţii.

 

Georges Simenon

GSScriitorul belgian s-a înscris printre cei mai prolifici autori ai secolului douăzeci. Era capabil să scrie între 60 şi 80 de pagini pe zi. Munca sa include 200 de romane, 150 de nuvele, o serie de autobiografii, numeroase articole şi o serie de romane publicate sub diverse pseudonime. În total, toate scrierile sale au vândut peste 550 de milioane de copii în toată lumea.

Sidney Sheldon

Sidney_SheldonCărţile sale pline suspans au reuşit să impresioneze o lume întreagă, dovada fiind cele peste 370 de milioane de copii vândute. Spre deosebire de alţi autori, americanul a ajuns la această cifră impresionantă cu doar 23 de cărţi publicate.

 

Enid Blyton

Enid_BlytonAutoarea britanică de cărţi pentru copii a intrat în topul celor mai bine vânduţi autori înca din anul 1930, reuşind să vândă peste 300 de milioane de copii. Cărţile sale sunt în continuare foarte populare, fiind traduse în peste 90 de limbi. Prima sa carte a fost publicată la vârsta de 24 de ani, în anul 1922. Până la vârsta de 71 de ani a reuşit să scrie 800 de cărţi.

Theodor Seuss Geisel (Dr. Seuss)

Ted_Geisel_NYWTS_2_cropUn personaj enigmatic în literatură, la fel şi personajele sale. Este autorul a 44 de cărţi pentru copii, cărţi care au ajuns la aproape 500 de miliane de exemplare vândute în toată lumea. Geisel şi-a luat porecla de Dr. Seuss în timpul facultăţii. După ce a părăsit Universitatea din Oxford în 1927 şi-a început cariera de artist ilustrator, el fiind părintele celebrului personaj „pisica din pălărie”.

 J.K. Rowling

J._K._Rowling_2010Mama vrăjitorului Harry Potter a reuşit cu cele 11 volume lansate până în prezent să depăşească peste 450 de milioane de copii vândute. Având în vedere că J.K Rowling de abia a ajuns la vârsta de 50 de ani, o putem vedea curând pe locurile fruntaşe. Autoarea a anunţat pentu diferite publicaţii că planurile sale pentru literatură nu se opresc aici.