Ficţiunea este înţesată cu minciuni. Putem considera că produsul imaginaţiei noastre poate fi o minciună dacă nu se materializează sau nu este ancorată în realitate? Putem aprinde discuţii intense pe această temă, dar mai bine să vedem care sunt cei mai mari mincinoşi din literatură.

Lucifer, din „Paradisul Pierdut ” de John Milton           

john-milton-paradisul-pierdut-1392Este una din cele mai importante poeme ale literaturii britanice, publicat în 1667. Construită pe tema biblică a păcatului originar, mai exact un elogiu al răzvrătirii al îngerului căzut Lucifer. Aşa cum ştim din Biblie, principala armă a diavolului este minciuna.

Extrapolând subiectul, avem exemple în literatură unde autori precum William Blake, John Milton sau Philip Pullman au dezbătut şi comentat intens în scrierile lor ideile din Biblie. Mai mult, au explorat şi s-au jucat cu complexitatea filosofică a ideilor promovate de Lucifer.

Prospero, din lucrarea lui Shakespeare „Furtuna”

furtunaMagicianul Prospero, exilatul Duce de Milano, poate fi considerat un mincinos al literaturii. Ducele îşi încalcă în repetate rânduri promisiunile făcute în faţa spiritului Ariel.

„– Ariel – zise Prospero – ţi-ai implinit sarcina cu credinţă, însă mai ai de înfăptuit ceva.

– Mai am ceva de înfăptuit? spuse Ariel. Îngăduie-mi să-ţi amintesc, stăpâne, că mi-ai făgăduit libertatea. Rogu-te, adu-ţi aminte că ţi-am slujit cu vrednicie, nu ţi-am îndrugat nicio minciună, n-am greșit cu nimica, te-am slujit fără să cârtesc” – fragment.

Piesa este diferită de alte scrieri ale lui Shakespeare, stilul neoclasic dictează un stil riguros şi organizat. Criticii au văzut în personajul Prospero o reprezentare a lui Shakespeare prin care încheie un capitol din cariera sa, pregătindu-se pentru o altă etapă.

Edmund, din „Leul, Vrăjitoarea şi Dulapul” de C.S. Lewis

cs lewisEdmund a omis să le spună fraţilor săi despre întâlnirea cu Vrăjitoarea Albă, fapt în jurul căruia se conturează drama din prima poveste a „Cronicilor din Narnia”.  Probabil este judecat mult mai aspru de cititorii contemporani decât şi-ar fi imaginat C.S. Lewis.

Totuşi, sunt de înţeles frământările interioare de care are parte un copil, marcat de perioada războiului din Marea Britanie şi teama de a ascunde adevărul.

Gatsby, din „Marele Gatsby” de Scott Fitzgerald

daMarele bogătaş Gatsby minte la tot pasul cu tot felul de lucruri. Viaţa sa romantică, trecutul său, modul în care s-a îmbogăţit şi multe aspecte din viaţa sa agitată.

Totuşi, „Marele Gatsby”, scrisă în 1925, rămâne una din cele mai cutremurătoare poveşti de dragoste din perioada secolului al XX-lea. În 2013, regizorul Baz Luhrmann a readus atenţia publicului asupra romanului cu o ecranizare de succes. În roman întâlnim o imagine a visului american trăit de Gatsby, un personaj a cărui personalitate îşi pierde valenţele morale, devenind un om fals, gata să îşi atingă idealurile cu orice scop.

Domnul Darcy, din „Mândrie şi Prejudecată” de Jane Austen

jane austenEvident, principalul mincinos din cartea lui Austen este Wickham, dar o perspectivă mai interesantă ne oferă domnul Darcy. Pentru că Darcy face ceva cu adevărat nobil, chiar dacă se foloseşte de o minciună. Dacă ar şti de la început de acest aspect, Elizabeth i-ar fi profund recunoscătoare. În final, ni se dovedeşte că adevărul iese mereu la iveală.

 

 

 

 

Sursa: www.theguardian.com