Ficţiunea este înţesată cu minciuni. Putem considera că produsul imaginaţiei noastre poate fi o minciună dacă nu se materializează sau nu este ancorată în realitate? Putem aprinde discuţii intense pe această temă, dar mai bine să vedem care sunt cei mai mari mincinoşi din literatură.

Lucifer, din Biblie

Ce pot spune mai mult de atât? Este un punct de vedere care poate da naştere unor discuţii aprinse. Depinde din ce punct de vedere priveşti Biblia şi cum o interpretezi. Dacă ne raportăm la ea strict ca o carte de literatură, atunci ipoteza de marele mincinos al mincinoşilor se aplică în cazul îngerului căzut.

Extrapolând subiectul, avem exemple în literatură unde autori precum William Blake, John Milton sau Philip Pullman au dezbătut şi comentat intens în scrierile lor ideile din Biblie. Mai mult, s-au jucat cu complexitatea şi filosofia promovată de conducătorul răului, aplicând diferite scenarii în lucrările lor. Avem drept exemplu poemul lui John Milton din „Paradisul Pierdut” publicat în 1667.

Prospero, din lucrarea lui Shakespeare “Furtuna”

Magicianul Prospero, exilatul Duce de Milano, poate fi considerat un mincinos al literaturii. Ducele îşi încalcă în repetate rânduri promisiunile făcute în faţa spiritului Ariel şi nu numai.

„– Ariel – zise Prospero – ţi-ai implinit sarcina cu credinţă, însă mai ai de înfăptuit ceva.

– Mai am ceva de înfăptuit? spuse Ariel. Îngăduie-mi să-ţi amintesc, stăpâne, că mi-ai făgăduit libertatea. Rogu-te, adu-ţi aminte că ţi-am slujit cu vrednicie, nu ţi-am îndrugat nicio minciună, n-am gregit cu nimica, te-am slujit fără să cârtesc” – fragment.

Piesa este diferită de alte scrieri ale lui Shakespeare, stilul neoclasic dictează un stil riguros şi organizat. Criticii au văzut în personajul Prospero o reprezentare a lui Shakespeare prin care încheie un capitol, pregătindu-se pentru o altă etapă.

Edmund, din „Leul, Vrăjitoarea şi Dulapul” de C.S. Lewis

Edmund a omis să le spună fraţilor săi despre întâlnirea cu Vrăjitoarea Albă, fapt în jurul căruia se conturează drama din prima poveste a „Cronicilor din Narnia”.  Probabil este judecat mult mai aspru de cititorii contemporani decât şi-a imaginat C.S. Lewis.

Totuşi, sunt de înţeles frământările interioare de care are parte un copil, marcat de perioada războiului din Marea Britanie.

Gatsby, din „Marele Gatsby” de Scott Fitzgerald

Marele bogătaş Gatsby minte la tot pasul cu tot felul de lucruri. Viaţa sa romantică, trecutul său, modul în care s-a îmbogăţit şi multe aspecte din viaţa sa agitată.

Totuşi, „Marele Gatsby” scrisă în 1925 rămâne una din cele mai cutremurătoare poveşti de dragoste din perioada secolului al XX-lea. În 2013, Baz Luhrmann a readus atenţia asupra operei cu o ecranizare de succes. În roman întâlnim o imagine a visului american trăit de Gatsby, un personaj a cărui personalitate îşi pierde valenţele morale, devenind un om fals, gata să îşi atingă idealurile cu orice scop.

Domnul Darcy, din „Mândrie şi Prejudecată” de Jane Austen

Evident, principalul mincinos din cartea lui Austen este Wickham, dar o perspectivă mai interesantă ne oferă domnul Darcy. Pentru că, Darcy face ceva cu adevărat nobil, chiar dacă se foloseşte de o minciună. Dacă ar şti de la început de acest aspect, Elizabeth i-ar fi profund recunoscătoare. Adevărul va ieşi la iveală, într-un final.

 

Sursa: www.theguardian.com