În urmă cu un an, scriitoarea Camelia Cavadia debuta cu romanul „Vina”, o poveste despre fericire şi teama de a o trăi, despre calea sinuoasă către succesul public şi eşecul personal al protagonistului, domnul H – o poveste despre viaţă, aşa cum este ea. Iar acesta pare a fi şi motivul pentru care cititorii au simţit imediat că „Vina” le aparţine, că este un roman în care cu toţii se pot regăsi. În urmă cu o săptămâna, „Vina” Cameliei Cavadia a reprezentat România la Chambéry, la „Festival du premier Roman”. Cum a fost primit romanul de debut al scriitoarei la festivalul din orăşelul de la poalele Alpilor, cum este să porţi „Vina” unui roman care a cucerit publicul imediat după lansare, dar şi ce se ascunde în spatele „Măştilor fricii”, cel de-al doilea roman al Cameliei Cavadia, lansat chiar în această săptămână ne spune autoarea, în rândurile care urmează.

1.Ai debutat în urmă cu un an, cu romanul „Vina”, care a fost primit extraordinar de bine de cititori. Care au fost „ingredientele” acestui succes atât de mare la public (primul tiraj s-a epuizat deja, iar din cel de-al doilea mai sunt câteva zeci de exemplare)?

Nu pot să spun că îmi place foarte mult acest termen pentru că nu sunt eu în măsură să vorbesc despre succes. Succes are domnul Cărtărescu, succes are Murakami, eu sunt doar un om care a reuşit să atragă într-un fel atenţia asupra cărţii sale de debut. Dar dacă succesul înseamnă a bucura câteva sute de oameni, atunci putem să-l numim generic aşa. Cred că romanul „Vina” a fost bine primit de public pentru că are o poveste universală, în care ne putem regăsi pe alocuri fiecare dintre noi. Este o poveste ce poate deveni oricând şi povestea noastră, dacă nu avem grijă de oamenii pe care-i iubim, de lucrurile care contează. Cartea este povestea lui Tomas H., dar poate fi a oricăruia dintre noi.

Cred, de asemenea, că a fost bine primită şi pentru faptul că romanul nu a urmărit să judece şi să condamne, ci mai degrabă să explice şi să facă înţelese deciziile şi acţiunile personajelor.

2.Romanul „Vina” a cucerit nu numai publicul din România, ci şi pe cel din Franţa! Anul acesta, „Vina” a reprezentat România la Chambéry, la „Festival du premier Roman”. Ce ai simţit când ai aflat că, dintre toţi scriitorii care au debutat în urmă cu un an, ai fost laureata unui festival cu o tradiţie de aproape trei decenii?

Prima mea reacţie a fost aceea de a nu-mi veni să cred. Poate tocmai de aceea am întrebat de câteva ori la rând, „am câştigat?, am câştigat?”, pentru a fi sigură că am înţeles corect şi să nu apuc să mă bucur degeaba. Pentru mine a fost copleşitor! Şi acum, când mă gândesc la acel moment, simt un gol în stomac. Cred că va rămâne unul dintre momentele care va continua să mă emoţioneze la fiecare aducere aminte.

Aceeaşi reacţie au avut-o cumva şi soţul, fiica şi mama mea, când le-am spus că am fost aleasă să merg împreună cu romanul meu la Chambéry. Nu că nu ar fi avut încredere în mine şi în cartea mea, dar pur şi simplu cred că şi lor le-a venit greu să creadă că am câştigat … aşa uşor.

Nu aş vrea să trec peste această întrebare fără să-i felicit pe toţii colegii români debutanţi cu care am „concurat” la festival. Am citit toate cele cinci cărţi rămase pe lista scurtă a festivalului şi pot să spun că fiecare merită să câştige. Ne-a „încurcat” doar faptul că nu puteau să aleagă decât un singur câştigător…

3.La Festivalul de la Chambéry (care a revelat publicului scriitori precum Amélie Notomb sau Michel Houellebecq), „Vina” a fost romanul ales chiar de cititorii din grupurile de lectură să reprezinte romanele româneşti care au debutat în 2015. Consideri că „Vina” reuşeşte să vorbească un limbaj universal?

Da, cum am spus şi mai sus, „Vina” poate fi povestea oricui, de aici şi de oriunde. În fond, vorbeşte despre iubire şi prietenie, pierderi şi câştiguri, vină şi ispăşire, despre… viaţă. Aşa cum probabil aţi observat şi numele personajelor pot fi rostite în orice limbă, iar faptul că din carte lipsesc coordonatele geografice şi temporale care să poată plasa acţiunea într-un anumit loc şi moment dă posibilitatea cititorilor să-şi stabilească propria amplasare în timp şi spaţiu.

4.Cum a fost primit romanul tău de debut la Festivalul de la Chambéry? Care au fost reacţiile criticilor şi cititorilor?

Mă aşteptam să se vorbească frumos despre carte (nu degeaba au ales-o pe ea şi nu o alta), dar nu mă aşteptăm la nişte termini atât de elogioşi. M-am bucurat să văd disecate toate personajele, descoperite toate valenţele lor, toate conexiunile pe care le-am pus în carte.

5.Te aşteptai la acest succes?

Va spun sincer că mă aşteptăm să se vorbească puţin despre subiectul cărţii, puţin despre personaje, puţin despre scriitură, dar nu mă aşteptăm la nişte discuţii atât de elaborate şi profunde. În plus, la masa rotundă, m-am bucurat de prezenţa unor psihologi renumiţi care au disecat fiecare latură a personajelor şi a acţiunilor lor, aşa încât nimic nu a fost lăsat deoparte.

6.Romanul tău de debut a fost apreciat atât pentru scriitură, cât şi pentru observaţia psihologică profundă. Ţinând cont că eşti absolventă a unei facultăţi de filozofie, cum ai reuşit să surprinzi cu o aşa acurateţe mecanismele fine ale psihicului, asfel încât să-i surprinzi chiar şi pe psihologi?

S-a vorbit la festival despre romanul „Vina” şi din perspectivă filozofică, despre măsura în care el este deopotrivă şi un roman al fericirii-nefericirii, dar da, el a fost apreciat în cea mai mare măsură pentru latura lui pshihologică.

Întrebarea care mi s-a pus cel mai des de către cei care au citit cartea (în afară întrebării cât din roman este realitate, cât este ficţiune) a fost dacă am terminat psihologia sau am studii în acest domeniu. În afară de două semestre de psihologie pe care le-am făcut la facultate, nu am avut alte tangențe cu această specialitate, dar cred că am o oarecare capacitate de observare. Întotdeauna am trăit mai mult în interior decât am lăsat să se vadă la suprafaţă, iar lucrul acesta m-a ajutat foarte mult acum. Am putut să încarc personajele cu toate emoţiile pe care le încerc de obicei, dar nu le pot rosti.

7.Cu ce gânduri te-ai întors din Franţa?

M-am întors fericită şi bogată în amintiri pe care abia acum am timp să le asimilez. M-am întors cu sentimentul că am făcut ceva bun. Cu recunoştinţă şi dorinţa de a nu dezamăgi în viitor. M-am întors încărcată de emoţiile copleşitoare pe care le-am adunat acolo, dar şi cu bucuria de a fi întâlnit nişte oameni extraordinari, de care am reuşit să mă apropii într-un timp atât de scurt. De când m-am întors în ţară vorbim în fiecare zi pe email, ne trimitem fotografii, impresii şi ne promitem să păstrăm legătura cât de mult se va putea. Chiar ieri am primit adresele dumnealor pentru a le putea trimite cea de-a doua carte.

8.Eşti o autoare prolifică! Săptămâna acesta, la Bookfest, ai lansat o nouă carte, „Măştile fricii”. Ce ne poţi dezvălui despre cel de-al doilea roman al tău?

Cineva chiar mi-a zis săptămâna trecută: o să devii scriitor profesionist, dacă o să continui să scrii o carte pe an! 🙂 Adevărul este că am descoperit că îmi place atât de mult să scriu, că am înăuntrul meu atâtea poveşti care abia aşteaptă să prindă viaţă, încât am impresia că greu a fost începutul, iar de acum urmează o viaţă pe care o voi dedica scrisului. Mai e mult până când voi putea să stau acasă şi să scriu cărţi, aşa că voi încerca să îmbin, ca şi până acum, serviciul, familia şi cărţile. Nu-mi fac niciun fel de planuri, nu programez nimic, vreau doar să mă bucur la maximum de tot ceea ce-mi oferă cărţile, procesul de creaţie în sine. Va fi aşa cum voi simţi că trebuie să fie.

„Măştile fricii” este un roman care arată felul în care tot ceea ce trăim în copilărie se răsfrânge asupra a ceea ce vom deveni la maturitate. Copilăria este perioada cea mai importantă din viaţa unui om, când se pun bazele dezvoltării noastre ulterioare. Suntem, la maturitate, suma bucuriilor sau spaimelor trăite în copilărie. Fără să ştim, fără să ne dăm seama, ne formăm pe baza a ceea ce am simţit, văzut, trăit atunci. Uneori e nevoie de terapie pentru a trece peste anumite spaime care ne-au marcat, alteori nici măcar nu ne explicăm un anumit comportament, care îşi găseşte originile într-un moment aparent banal, trăit în copilărie, dar care a reuşit să ne marcheze pentru tot restul vieţii.

„Măştile fricii” este povestea a trei copii traumatizaţi în copilărie de un tată abuziv, de pe urma căruia vor avea de suferit întreaga viaţă. Aşa cum s-a întâmplat şi în „Vina” şi aici m-a interesat mai mult procesul în sine, decât judecarea acţiunilor şi faptelor.

9.Care este relaţia ta cu cititorii?

Am o relaţie foarte apropiată cu cititorii mei. Cu unii vorbesc la telefon, cu alţii ţin legătura pe Facebook. Dacă ar fi să numesc unul dintre darurile pe care mi le-a făcut mie această carte este deschiderea către oameni.

10.Ce te face fericită?

Cititorii mă fac fericită, gesturile lor de apreciere, mulţumire, dorinţa lor de a mă cunoaşte, de a mă vedea, de a stă de vorba cu mine. Uite, de exemplu, săptămâna aceasta, a venit din Moineşti la Bucureşti, la copiii dânsei, o doamna foarte drăguţă, cu care am legat o relaţie de prietenie virtuală datorită cărţii „Vina”. Ne sunăm din când în când, ne povestim una, alta. Doamna în cauză a ţinut neapărat să mă întâlnească. Iar pentru asta a venit la mine, la birou, pentru că nu aveam când să ne mai vedem. M-a impresionat foarte mult. Mi-a adus un buchet delicat de nuferi şi un cadouaș pe care îl avea pregătit pentru mine de la 1 martie! Da, da, de la 1 Martie. Iar noi eram în 30 mai. Nu are cum să nu mă impresioneze faptul că un om, care nu e rudă cu mine, care nu e nici măcar din acelaşi oraş, s-a gândit să-mi facă o bucurie. Este necuantificabilă emoţia pe care o primesc în astfel de momente. Am primit scrisori, email-uri, mesaje pe Facebook din partea unor oameni care au ţinut să-mi spună cât de mult i-a ajutat cartea mea să înţeleagă unele lucruri din viaţa lor, iar acestea sunt lucrurile care mă fac fericită.

Mă face fericită familia mea, pe care o simt mai aşezată ca oricând, faptul că pe fiica mea o simt mândră de mine, liniştea interioară de care am parte în această perioada a vieţii mele. Mă fac fericită discuţiile şi întâlnirile cu prietenele mele de-o viaţă, cu prietenele mele mai noi, dar la fel de bune. Mă fac fericită cărţile, plimbările în aer liber, mesele în familie.