Să faci lista cu cărțile pe care îți dorești să le citești este o îndeletnicire foarte plăcută. Nu știm să spunem exact de ce, dar suntem convinși că știți la ce ne referim. Fiecare titlu de carte pe care am pus ochii este similar promisiunii unei aventuri. Suntem entuziasmați, nerăbdători. „De-abia aștept să citesc cartea asta!” Există însă și o frustrare: apar mereu altele și altele pe care ne-am dori să le citim, stăm de vorbă cu un prieten care tocmai a parcurs o carte fenomenală – despre care, poate, nu auzisem – ne simțim rămași în urmă. Să nu ne facem probleme! Ușor le va veni rândul și acelora. Până atunci vă propunem 5 cărți cu care să începem anul.

O carte interesantă, bună de demarat lecturile din 2019 este „Povestea noastră” scrisă de specialistul în neuroștiințe David Eagleman, profesor la Universitatea Stanford. În introducerea cărții, autorul își manifestă o nedumerire care l-a frământat ani la rând: de ce societatea în care trăim vorbește atât de rar despre creier „preferând în schimb să umple undele radio și TV cu bârfe despre vedete și reality-show-uri?” Răspunsul ni-l oferă tot David Eagleman: „Suntem prizonierii realității create de noi în asemenea măsură încât ne este nespus de greu să conștientizăm că i-am căzut pradă”. „Creierul. Povestea noastră” este însă o carte care, prin informația științifică bogată, risipește iluzia în care trăim. În cele șase capitole ale volumului, David Eagleman răspunde la mai multe întrebări, pe care ar trebui să ni le punem: Cine sunt eu?, Ce este realitatea?, Cine deține controlul?, Cum iau decizii?, Am oare nevoie de tine?, Cine vom fi?. Autorul precizează dintru început că nu sunt necesare niciun fel de cunoștințe de specialitate pentru lectura acestei cărți, ci doar de „curiozitate și înclinația pentru explorarea de sine”. „Creierul. Povestea noastră” este o incursiune spectaculoasă în universul nostru interior, o poveste a devenirii omului, a modului în care experiențele de viață au modelat o anumită arhitectură neuronală fiecăruia dintre noi.

Dacă beletristica este prima în ordinea opțiunilor noastre literare, o carte cu care să ne începem anul poate fi câștigătoarea Premiului Goncourt 2017, „Ordinea de zi” de Eric Vuillard. Cartea autorului francez are o structură atipică, situându-se între roman și eseu pe teme istorico-filozofice. De altfel, „L’Opinion” scria: „Vuillard a inventat un gen. Ar trebui să i se dea un nume”. Autorul prezintă câteva episoade ale ascensiunii naziștilor în Germania, inserând adesea informații mai puțin cunoscute de publicul larg. 20 februarie 1933 – 24 dintre magnații germani se întâlnesc cu Hitler. Pe ordinea de zi este următoarea temă: siguranța afacerilor în schimbul susținerii financiare. Înțelegerea se încheie. După război, firmele cu pricina își continuă afacerile de succes. Niciun vinovat. Noiembrie 1937, lordul Halifax, însărcinatul cu afacerile externe al Marii Britanii, se întâlnește cu Führer-ul. Metodele folosite de Hitler erau foarte bine cunoscute. Halifax închide ochii. Un alt episod evocat de scriitor este anexarea Austriei. În timp ce Hitler sărbătorește victoria, unii austrieci aleg să se sinucidă. De câte ori închidem ochii atunci când o tragedie este pe cale să se întâmple? Corupția, lipsa de etică, nepăsarea pun bazele unor evenimente istorice cu milioane de victime. Iar vinovații nu sunt întotdeauna numai cei care plătesc pentru faptele lor. Deși ancorat într-o realitate istorică strictă, romanul ne ridică întrebări și asupra lumii de azi.

Dacă alegem să începem anul cu „Întâmplări și personaje” de Florin Lăzărescu vom avea garantată o porție de bună dispoziție. Întâmplările care compun lumea surprinsă în aceste proze scurte este cea cotidiană, însă prin ochii scriitorului și scenaristului Florin Lăzărescu capătă o culori vii, umor și sensuri noi – e mai frumoasă și mai amuzantă! Harul de povestitor al scriitorului conferă realității cotidiene semnificații pe care nu le-am fi bănuit, iar personajele schițate prin câteva trăsături au forța de a rămâne în memoria cititorilor.

Una dintre cele mai strălucite reprezentante ale thrillerului islandez, Yrsa Sigurdardottir, tradusă în 30 de țări este autoarea romanului „Moștenirea”, volum apărut în librăriile românești anul trecut. Fanii genului probabil nu au trecut cu vederea această noutate editorială, pentru că numele scriitoarei islandeze este în sine o recomandare. „Moștenirea” este primul volum al seriei care îi are ca protagoniști pe psihologul Freyja și detectivul Huldar, care se confruntă cu un caz tulburător: mama lui Margrét, o fetiță de șapte ani, este ucisă, iar singura care poate oferi informații despre tragedie este chiar micuța, prea traumatizată pentru a putea vorbi. Nu este prima dată când Freyja trebuie să lucreze cu copii aflați în această condiție și acesta este și motivul pentru care proaspăt promovatul detectiv Huldar alege să lucreze cu ea. Căutarea vinovatului este o misiune riscantă și dificilă, cu atât mai mult cu cât indiciile lăsate de criminal nu par să aibă nicio noimă.

Dacă în noaptea de Anul Nou ne-am propus ca în 2019 cântarul să nu ne mai spună verde în față lucruri neplăcute, ci să ne indice greutatea la care visăm de mult timp, putem să o luăm ca aliat pe Mihaela Bilic, cu ultima sa carte, „Ronțăieli (ne)vinovate”. Medicul nutriționist propune în acest volum o raportare mai sănătoasă față de alimentație, demontând fiecare posibil contraargument care ar putea fi adus sau mentalitățile în care rămânem uneori blocați. „(…) Adevărul e că tot ce e nou, diferit ne sperie. Obișnuința e a doua natură și ne trezim că facem aceleași alegeri, doar pentru că ne sunt familiare, cunoscute. Și alimentația se supune acestei reguli, a zonei de confort” atrage atenția autoarea. „Ronțăim” de multe ori ca să ne calmăm, să ne liniștim mintea, mai spune Mihaela Bilic. Însă, „ronțăiala nu este despre mâncare, ci despre nevoia de calmare, de uitare, de relaxare. Iar alimentele ne hrănesc corpul, când de fapt nouă ne e foame de emoții, ne e dor să simțim…” Soiul acesta de reacție, pe care majoritatea oamenilor o experimentează ne aduce și kilograme în plus și insatisfacții emoționale. Iar problemele din această zonă nu se rezolvă nici cu porție dublă de cartofi prăjiți și nici cu un platou cu prăjituri. Știm asta, însă…. Cu o argumentație pertinentă, Mihaela Bilic are ac de cojocul oricărei propoziții care ar veni în completarea acelui „însă” lăsat în suspans. O carte bună, așadar, să începem un nou an și o nouă etapă în viața noastră.

Voi cu ce cărți v-ați propus să începeți noul an?