Povestea de succes a lui Yann Martel, autorul romanelor „Viața lui Pi” și „Munții înalți ai Portugaliei” o cunoaștem astăzi toți. Este câștigătorul prestigiosului Man Booker Prize pentru bestsellerul internațional „Viața lui Pi”, publicat în mai mult de 50 de țări și vândut în aproape 15 milioane de exemplare. Romanul a fost un an numărul 1 în topul „New York Times” al celor mai bine vândute cărți, iar narațiunea a fost ecranizată cu succes. Regizorul Ang Lee a realizat adaptarea cinematografică a „Vieții lui Pi”, într-un celebru film, câștigător al patru premii Oscar.

Însă, dacă derulăm în sens invers firul poveștii vieții lui Martel vom descoperi un tânăr care nu avea nici celebritate, nici conturile pline, dar atunci, ca și acum, era preocupat doar de un singur lucru: să spună oamenilor poveștile născute din sensibilitatea sa și dintr-o perspectivă total originală asupra lumii.

Fiul unui diplomat și scriitor canadian, Yann Martel s-a născut în Spania, la Salamanca, dar a crescut în Costa Rica, Franța și Mexic. A continuat să exploreze lumea și ca adult, călătorind în Iran, Turcia sau India, însă a mărturisit că iubește Canada și nu poate sta departe de țara sa de suflet mai mult de câțiva ani.

„Cred că noi nu reprezentăm nimic fără poveștile pe care le citim și pe care ni le spunem nouă înșine. Identitatea noastră, ca ființe umane este rezultatul narațiunii, a dezvoltării unor lucruri care au un început, o parte de mijloc și un deznodământ. Am fost întotdeauna surprins de faptul că religia, spre deosebire de știință, are un caracter profund narativ. Toate religiile transmit povești care cred că ne vorbesc despre cine suntem noi, ca specie” spune Martel.

Aceste povești l-au frământat pe Yann Martel cu mult înainte să devină absolvent de Filozofie al Universității din Ontario, pe vremea când se întreținea din diverse slujbe modeste. Scriitorul canadian a fost asistent într-o parcare din Ottawa, a plantat copaci, a fost bodyguard la ambasada Canadei din Paris, bibliotecar și spălător de vase. Paradoxal, această ultimă slujbă a fost una pe care Martel a îndrăgit-o foarte mult. „Să fii spălător de vase e o slujbă foarte bună pentru suflet”, mărturisește acesta dezvăluind că, pe când planta copaci în nordul statului Ontario, s-a oferit voluntar să spele vase. „Am avut un sentiment aproape religios făcând treaba aceasta. Transformam ceva murdar în ceva curat și nici nu trebuia să mă concentrez foarte mult la munca mea. Puteam sa-mi las mintea sa umble, să mă gândesc la tot felul de povești. Asta este foarte bine pentru cineva care vrea să devină scriitor. Am iubit mult slujba aceasta” spune scriitorul canadian.

În 1999, Martel pleacă în India, pe urmele unei femei. Relația nu a mers, însă India l-a fascinat pe scriitor, care a decis să mai rămână acolo o vreme, să exploreze această țară. Marile teme ale romanelor lui Martel se datorează experiențelor trăite în India. Scriitorul recunoaște că a avut o educație complet laică. „Arta a înlocuit religia și a fost modul prin care am încercat să înțeleg condiția umană”. Două au fost experiențele care l-au marcat pe Martel în perioada sa indiană – cea religioasă și cea a proximității animalelor sălbatice. „Pentru prima dată în viața mea le-am luat pe amândouă foarte în serios. M-am uitat în ochii animalelor și am privit în ochii zeilor încercând să le înțeleg pe fiecare, cu specificul lor”.

Aceste teme majore ale narațiunilor lui Martel, parabole ale vieții care includ sensuri mistice și imagini simbolice ale animalelor, pe lângă modul său original de a spune povestea sunt parte a succesului pe care l-a cunoscut scriitorul canadian. Un succes pe care îl apreciază mai mult în ce privește recunoașterea literară și mai puțin în ce privește recompensa financiară. Martel trăiește simplu, așa cum o făcea în studenție. Recunoaște totuși că sărăcia nu este potrivită cu deceniul din viață pe care-l parcurge acum, însă nici nu pune mare preț pe avere. Nu are mașină, nici telefon mobil, iar în privința administrării finanțelor sale știe doar că o parte din bani se duc pe opere de caritate, iar alții sunt investiți. „Le-am zis să nu-i dea pe armament sau tutun” spune scriitorul. În rest, Martel se laudă cu o avere pe care o prețuiește mai presus decât orice – cei patru copii ai săi. „Dacă nu aș fi avut copii, m-aș fi gândit că toată viața mea e un eșec. Să fii tată e ca un extaz religios!”

Vouă ce carte a lui Yann Martel v-a plăcut cel mai mult?